Cum îi pui unui adolescent limite la cheltuieli, dar rămâi cool

Vreau adidașii ăia! Au toți colegii mei!

Păi costă 1000 de lei! Eu nu am asemenea încălțări! Sunt prea scumpi!

Dar îi vreau! Și, dacă nu mi-i luați, sunteți cei mai răi părinți din lume! Vă urăsc!

Aceasta este o discuție inventată între un adolescent și părinții lui. Inventată cel puțin pentru familia noastră, dar foarte reală în multe alte familii. A nu se înțelege că la noi e perfecțiune, dar reușim să avem o adolescentă mult mai cumpătată. Nu e ușor, mai ies scântei, dar, în general, ne înțelegem cu Sophia. Da, investim sume enorme pentru ea, dar în educație, nu în lucruri. Iar asta este o altă discuție.

Rămânând la lucrurile din ce în ce mai scumpe pe care și le dorește orice adolescent, refuzul achiziției lor duce la frustrări de ambele părți. Copilul se supără pe părinți, iar aceștia suferă că nu îi pot oferi tot ce-și dorește.

Dar nu e ok așa! Nu se ajunge nicăieri dacă facem credite pentru adidași! Copilul nu va învăța nimic din asta, iar părinții se vor afunda tot mai mult în datorii.

Paradigma trebuie schimbată complet, iar accentul trebuie pus pe educație și adaptare.

EDUCAȚIE

Pe Sophia am reușit să o educăm sănătos din punct de vedere financiar încă de mică. Dacă veți căuta în arhiva Taticool, veți găsi o sumedenie de articole în care am povestit despre tehnicile pe care le-am folosit. De la alegeri în limite, la pușculițe și la economisiri pentru visuri mari. Și, în timp, picurate precum picătura chinezească, au fost asumate și de Sophia.

Ea nu pune preț pe branduri, pe lucruri sclipitoare doar pentru că sunt sclipitoare.

Asta pentru că noi nu am pus vreodată. Da, dacă merită real și efortul nu este prea mare, atunci i le cumpărăm sau ni le cumpărăm.

Apoi am recunoscut sincer că sacul are fund. Da, în fața copilului! Știu că mulți părinți nu vor să le spună copiilor lor că adulții au limite financiare, că uneori nu au suficienți bani, că pot apărea probleme. Dar altfel, copilul nu va ști ce înseamnă lumea reală. Noi i-am spus mereu că unele lucruri sunt pur și simplu prea scumpe pentru familia noastră. Iar asta nu a făcut-o mai puțin fericită, dacă noi am compensat lipsurile financiare prin empatie, dragoste și atenție, lucruri mult mai prețioase decât toate celelalte.

Nu în ultimul rând, am încurajat-o să economisească. Mi se pare foarte important ca un copil să pună bani deoparte pentru visuri mari încă de mic.

Vrei un joc nou? Ai deja cinci, pe care ți le-am cumpărat noi. Îl vrei cu adevărat, strânge bani pentru el și ți-l plătești singur.

Știți cum se simte un copil care reușește să-și cumpere singur lucrul la care visează de luni bune? Incredibil!

Sau, ca să testăm cât de reală este dorința ei pentru un anumit lucru, i-am cerut să contribuie cu o parte din sumă. Funcționează incredibil și asta.

Vreau geaca aia!

Bine, dar mai ai două acasă și asta îmi cam depășește bugetul. Dacă ți-o dorești cu adevărat, vei plăti jumătate din ea din banii din pușculiță.

Hm, interesantă idee, dar sincer nu mi-o doresc atât de mult. E prea scumpă!

Da, dragi părinți, funcționează! Adolescentul poate fi și cumpătat!

ADAPTARE

Acest capitol mi se pare foarte mișto. Pentru că acum sunt unelte care vin în sprijinul părinților pentru a-și educa financiar copilul! În stilul ăla actual, care le place adolescenților foarte mult.

ING Young este un astfel de „cool tool” și mi se pare prea tare. Este practic o pușculiță modernă, dar pe telefonul mobil al copilului, cu un aparent control total al acestuia asupra banilor săi.

Am lămurit deja că discutăm despre un adolescent, care are telefon mobil și care primește bani de buzunar săptămânal, da?

Ei bine cu acest serviciu, lucrurile devin foarte simple. Îi transferi direct bănuții în contul său, iar el are acces imediat la ei. Nu mai cauți bancomate pentru cash, nu te mai stresezi că pierde bancnotele din buzunar sau că rămâne fără bani într-o situație complicată. Nu știu, de exemplu când pleacă în tabără. Totul se realizează instant.

Părintele are control total. Și asta ne dă mai multă liniște. Știm exact pe ce cheltuiește, știm exact câți bani mai are în cont și putem limita din aplicație suma maximă pe care copilul o poate cheltui într-o zi sau într-o tranzacție. Toate aceste caracteristici ne plac nouă părinților, corect?

În plus, există și  opțiunea să gestionezi contul împreună cu altă persoană, prin ING Together, fie că sunt bunici, unchi sau nași, fie că este celălalt părinte. Să mai contribuie și alții, zic. 🙂 

Ce-i va plăcea copilului la ING Young? Totul, pentru că este super cool.

Copilul poate avea propriul card! Cu numele lui scris acolo! Știți cum a făcut fiică-mea când a avut primul ei card? Aproape că a dat petrecere.

Apoi are o aplicație nouă și faină în telefonul lui. Și vede exact ce bani are acolo.

Poate plăti singur unde și pentru ce îi tună capul. Sunt banii lui de buzunar, da? Deci are dreptul să facă ce vrea cu ei.

Va accepta mai ușor limitele zilnice impuse de părinte pentru că le vede direct în aplicație.

Va începe să economisească pentru proiecte mai mari. Da, asta funcționează incredibil de bine. Pe de o parte, îi poți activa opțiunea Round Up și îi arăți cum fiecare plată e rotunjită automat. Diferența nu dispare, ci se adună în contul de economii. Astfel, învață să pună bani deoparte fără efort și să se bucure de ei când va avea nevoie. Pe de altă parte, poate pune bani direct într-un cont de economii, care face „pui” prin dobânzi. Fiecăruia dintre noi cred că îi place să vadă cum îi crește suma din depozit și te stimulează să adaugi câte puțin cât de des poți. E o plasă de siguranță de care cu toții avem nevoie, inclusiv adolescenții.

Iar când va strânge suficient, va putea să-și cumpere singur lucrul pe care și-l dorește de luni bune. Cum se va simți copilul atunci? Yes! Yes! Yes! Am putut! Iar tu, părinte, atunci, nu ai voie să-i știrbești bucuria, chiar dacă ești convins că acel lucru este complet inutil. Îl vei lăsa să și-l cumpere. Dar s-ar putea să ai surpriza ca, între timp, adolescentul să fi realizat singur că nu-și dorește cu adevărat acel lucru și să-și fi făcut deja planul pentru un proiect și mai mare.

Da, cred cu tărie că trebuie să ne educăm financiar copiii. Putem face asta pe limba noastră, când sunt mici și, apoi, când cresc, învățând adolescența și fiind up to date cu toate noutățile. De ce să facem toate astea? Pentru a-i pregăti pentru viață, pentru a-i face adulți responsabili, prosperi financiar și cu propriile resurse în orice situație.