Îmi povestea o mămică, prietenă de familie, că fetița ei, pe la vreo 3 ani și jumătate, s-a repezit la ea într-o criză de furie, așa din senin, și a mușcat-o până la sânge. Mama a rămas fără replică, deși, de durere, aproape că îi dăduseră lacrimile. Nu a știut cum să reacționeze, singura pedeapsă la care s-a gândit a fost să nu vorbească cu fiica ei câteva zile.
Nu a rezistat foarte mult. Deja, după o zi și jumătate, cele două se împăcaseră, chiar dacă întâmplarea a rămas până în prezent în memoria familiei. „Am crezut că sunt pregătită pentru toate când am decis să fac un copil. Îmi asumasem nopțile nedormite, scutece, plânsete, faptul că nu voi mai avea viața socială, kilogramele în plus. Mă pregătisem și mi-am jurat că nu-mi voi lovi niciodată copilul, eu fiind un copil bătut în copilăria mea, dar faptul că mă va bate el pe mine, nu mi-am putut imagina!„, îmi spunea amica mea.
Imediat după incident, fetița a realizat gravitatea faptei, și-a cerut mult timp scuze și, chiar dacă au trecut ani buni de atunci, încă ține minte mușcătura și zice că nu-și explică nici acum de ce a făcut-o.
Copilul tău a crescut. Până de curând, era ascultător și dulce, dependent de părinți, încercând să te imite și era foarte fericit atunci când stârnea râsete în jurul lui. Totuși, ai început să observi din ce în ce mai multe crize de personalitate, iar dacă își dorește ceva și, mai ales, dacă nu primește, copilul devine capricios și chiar furios.
Felicitări! Tocmai ai devenit (ne)fericitul părinte al unui copil dominat de accesele de personalitate ale vârstei de 3 ani.
Cum se manifestă criza copilului de trei ani? Psihologii o numesc „Marea criza dictatorială de la 3 ani”
Copilul a crescut, iar părinții cred că tot ce a fost mai greu a trecut: copilul se spală pe mânuțe și mănâncă singur, iar noptile nedormite si scutecele murdare sunt de mult uitate. Dar, dupa ce împlinește cel de-al treilea an de viață, copilul începe să dea dovadă de caracter, iar dintr-un băiețel simpatic sau o fetiță afectuoasă, te trezești că cel mic s-a transformat într-un adevărat „lider de gherilă”.
Nu este întru totul vina lui. Starea lui se datorează crizei prin care trece un copil la vârsta asta. În acest moment, pentru prima dată, începe să se simtă ca o persoană independentă și nu ca parte a mamei. Are dorințe care, uneori, contravin părerilor părinților, are frustrări și nervi, însă, nu știe să și le susțină verbal și nici să și le suprime. Încă nu înțelege prea clar cum să se comporte pentru ca totul să fie bine. De aici și dorința de a face măcar ceva, doar să nu tacă: începe să se certe cu adulții, să-și demonstreze punctul de vedere, să se afirme prin crize de furie și chiar să fie violent.
Încă nu este capabil să-și gestioneze emoțiile, adună frustrări și nemulțumiri, iar când se simte în siguranță, explodează. Se poate comporta în felul acesta și la grădiniță, poate fi agresiv și cu alți copii în parc, dar, cel mai adesea, se va descărca acasă, unde este iubit și iertat, indiferent ce va face.
Semnele crizei de trei ani
Una dintre manifestările crizei de trei ani este negarea. Copilul începe să răspundă categoric „nu”, „nu vreau”, „nu voi face”, „nu voi merge” la toate rugămințile părinților. Copilul poate chiar să refuze activități care i-au plăcut întotdeauna, iar asta este ceea ce distinge negarea de o simplă neascultare.
O altă manifestare tipică a acestei perioade dificile este încăpățânarea. Copilul își menține punctul de vedere până la ultima picătură, forțând adulții să cedeze, făcând concesii.
Este important să distingem de încăpățânare o calitate atât de pozitivă precum perseverența. Un copil perseverent își obligă apropiații să țină cont de părerea sa doar în acele probleme care sunt cu adevărat importante pentru el, iar un copil încăpățânat se menține pe poziție în orice moment pentru a dovedi că opinia lui ar trebui să fie decisivă. Criza prin care trece cel mic poate fi determinată și de dorința – noua pentru el – de a avea o independență deplină, motiv pentru care nu le permite părinților să-l ajute cu nimic și nici să decidă ceva pentru el.
Adesea, acești copii manifestă agresivitate, exprimată prin grosolănie și răutate. Ei pot arunca multe cuvinte dureroase către adulți, de genul „Vreau să mori!„, fără să le conștientizeze, pot începe o ceartă cu familia sau cu semenii lor, pot sparge jucăriile preferate, pot rupe cărțile favorite.
Cei care au frați sau surori, în timpul unei astfel de crize, încep să dea dovadă de despotism, încercând să preia puterea asupra tuturor celor din jur: îl obligă pe fratele mai mic să i se supună sau este gelos pe cel mai mare, cere părinților să ia în considerare doar opinia lui în toate problemele, dictează tuturor membrilor familiei.
Criza este pentru ei o manifestare extremă de protest împotriva a tot ceea ce îi înconjoară. Copilul adesea nu înțelege ce anume nu i se potrivește și suferă de propriul său comportament, dar nu se poate abține.
Cum să reacționăm și să facem fața unor astfel de situații?
Criza de la trei ani durează de la câteva luni până la un an, apoi trece cu succes de la sine, cu toate acestea, părinții ar trebui să respecte anumite reguli pentru a se proteja pe ei înșiși și pe copil în aceste momente de bătăi de cap inutile.
Prima regulă: încurajează-i independența! Dacă fiul tău vrea să facă ceva singur, nu încerca să-l oprești sau să-i oferi ajutor, decât dacă este în pericol. Dacă nu va reuși, se va enerva oricum și mai mult, dar măcar ai făcut așa cum ți-a cerut. Dacă reușește, laudă-l!
Pentru a evita capriciile constante din partea lui, înainte de a face ceva, îl poți întreba: „Te descurci singur sau ai nevoie de ajutor?„
Regula a doua: dă-i copilului dreptul de a alege! Perioada de criză este mult mai ușor de depășit atunci când părinții țin cont de părerea celui mic. Lasă copilul să decidă singur ce va mânca la micul dejun, ce desene vrea să vadă și în ce loc de joacă veți merge cu el în timpul unei plimbări. Să sperăm, că așa nu va găsi motiv de isterie, poate doar dacă nu-i plac pantofii sau rochița aleasă de tine.
Regula trei: stai calm! Da, este greu! Nu vei reuși întotdeauna și nu te învinovăți pentru asta. Un copil isteric are puterea să scoată din minți și o stâncă! Dar, cu cât reacționezi mai calm la aceste momente, cu atât (speram) va avea mai puțină dorință să te enerveze. Țipatul și agresivitatea ta îl va provoca să devină și mai enervat și să-și apere și mai mult punctul de vedere. De aceea, este important să va abțineți și să răspundeți calm, chiar dacă cel mic se comportă îngrozitor.
Regula a patra: Ceartă-l doar pentru ceva greșit! Nu-i spune cuvinte urâte, precum „prost”, „răutăcios”, „zgârcit”. Îl poți certa pentru fapta greșită, dar în niciun caz nu trebuie să-i critici personalitatea. Este mai bine să spui „Ai făcut un lucru rău/grav” decât „Ești așa de rău! „
Regula cinci: analizați situația! După ce trece furtuna, vorbește cu fiul / fiica ta. Este foarte important să purtați discuția când copilul se calmează și îi trece furia. Explică-i de ce vă supără comportamentul și rugați-l să vă împărtășească experiențele pe care le trăiește pentru a găsi împreună o cale de ieșire din situație.
Regula șase: iubește-l! În ciuda tuturor acțiunilor lui urâte, îl vei iubi în continuare, dar nu uita să-i reamintești de fiecare dată asta. Chiar dacă el în timpul unei crize îți vorbește urât și țipă la tine că nu te mai iubește, nu te enerva. Nici el nu crede asta. Răspunde-i că tu nu simți același lucru și că el este oricum cel mai iubit și mai drag omuleț pentru tine.
Sarcina unui părinte în timpul crizei varstei de trei ani este de a ajuta copilul să „supraviețuiască” unei perioade dificile, așa că încercați să vedeți aspectele positive. Asta va ajuta copilul să învețe și să adopte calități atât de importante, cum ar fi: perseverență, răbdare, independență și determinare.
Criza copilului de 3 ani va trece, cum au trecut și nopțile nedormite. Veți uita de ele, cum ați uitat de atât de multe până acum. Uitarea ne ajută să rămânem întregi la cap și să păstrăm doar amintirile frumoase de părinte, iar dragostea pentru copil acoperă toate aceste trăiri negative ca să putem merge mai departe și să-i fim alături câte zile om avea.
Dar dacă vreți să va amuzați peste ani, țineți un jurnal, în care să treceți toate momentele respective, veți descoperi ulterior, ca memoria voastră are mari probleme de stocare.