Dacă acesta ar fi fost un blog despre peripeții la pescuit, povestea mea ar fi sunat am așa: „Am luat o nuia dintr-un copac și am aruncat-o în baltă. Așa de plictiseală, fără năvod, nadă, fără nimic. Măi, oameni buni, și să vezi ce se agață de undița mea, măi nene! Patru sirene, una și una! N-am mai văzut așa ceva, vă jur. Și toate săreau pe mine și-mi spuneau să le iau acasă și să le pun la mine în acvariu. Cea mai tare captură din istorie”. Și apoi voi mi-ați fi zis că nu e decât un banc pescăresc.
Dar aici e vorba despre Taticool, parenting și dedicare în familie. Așa că vă voi povesti adevărul gol- goluț, deși fac pariu că, la final, veți zice tot ce e o poveste pescărească.
În noaptea de Revelion, v-am spus că am fost la un restaurant fain. Lume foarte bine îmbrăcată, doamnele aranjate din cap până în vârful degetelor de la picioare.
Noi am stat fix trei ore, că am făcut prostia să mergem cu copiii după noi. V-am povestit aici pe îndelete. În tot acest timp, am mâncat, am băut și, mai ales, am dansat cu soția și cu copiii din gașcă, trei la număr. Cum ăștia-s mici și trebuia să mă uit la ei, nu prea am ridicat ochii să văd lumea din jur.
La plecare, soața a luat-o pe Soph să o plimbe puțin cu mașina, poate adormea în mașină și reușeam să mai stăm la petrecere.
Am rămas singurul din familie la masă, însoțit de încă un cuplu- prieteni de-ai noștri.
Mă abordează o doamnă. Aranjată, gătită de Revelion, dar și puțin sub influența euforiei dintre ani. „Dacă nu vii acum să dansezi cu noi, se vor supăra foarte tare pe mine prietenele mele! Te-am privit toată seara”.
Ce ați privit, măi doamnelor? Un zălud care dansează cu copiii? Unul care împarte felia de tort cu nevasta? Cât de adorabilă poate fi chestia asta? Și mai ales cât de abordabilă?
M-a luat de mână și m-a tras, pur și simplu, în cercul ei de prietene.
Da, Doamne, 4 erau! Sirene, cum vă spuneam, că mă întorc la povestea cu pescarul. Toate pe la vârsta mea, 30 +, femei hotărâte, ușor euforice și puse pe distracție. M-au luat la îmbrățișat, m-au pupat, cică să dansăm.
Eu ușor șocat, cu siguranță flatat și pus într-o situație contradictorie. În gândul meu, de ce nu or fi apărut sirenele astea la revelionul din 2006?
Am abordat situația cu o diplomație desăvârșită: le-am strâns mâinile, m-am prezentat și le-am urat „La mulți ani!” și o noapte superbă. Și apoi m-am retras la masa mea, deși una dintre ele se cam lipise scai de brațul meu să mai rămân.
La întoarcere, când ne apucasem să ne punem hainele pe noi, tipa din gașca noastră, care văzuse tot momentul, și una dintre cele mai bune prietene de-ale soției mele, mă abordează: „Măi, Dane, dar chiar așa?!!”- evident uimită teribil.
Eu mă îndrept de spate, îmi pun paltonul și-i dau fatala: „Draga mea, cu siguranță nu sunt primele și nici ultimele. Important este să-ți vezi de drum!”. Și ies ca cel Cezar cu coroana-i de lauri din restaurant.
Îi povestesc pe drum și nevesti-mii. „Hai, mă, mă lași?! Patru? Ce-ai făcut ai adormit cu capul pe masă și ai visat?!”
Acum vă povestesc și vouă și veți zice că-s pescar. Dar chiar așa a fost.
Ce am învățat din povestea asta:
- că nu știi niciodată cine stă cu ochii pe tine, chiar dacă ție ți se pare că ești în lumea ta.
- că nu mai am 20 de ani să mă duc la pescuit.
- că nici n-am murit și că încă mai atrag priviri. Chiar dacă euforice.
- că m-a măgulit abordarea doamnelor. Adică am eu colăcei la burtică, dar se pare că le plac și altora.
Ce ar trebui să învețe ele:
- că în noaptea de Revelion, e bine să nu ieși la agățat. Nu vei găsi pescarul dorit și, chiar dacă îl vei găsi, nu vei dori să-l împarți cu prietenele.
- că Taticool e numai unul! 🙂 🙂 🙂
PS: Știu că unii dintre bărbații care vor citi acest articol vor zice că am fost cam pămpălău. Poate ei ar fi făcut măcar o macarena cu sirenele! Eu am ales să rămân la peștișorii mei de acasă, cu care împart și bune și rele.
Acum, decideți voi, doamnelor, cum ar fi fost mai bine. Și zău că patru au fost! 🙂 🙂 🙂