Am făcut-o lată, lată, lată! Mai rău de atât n-am mai făcut de multă vreme ceva… şi am nevoie de ajutor să îmi împac soţia.
Se făcea că, ieri dimineaţă, stând la cafea cu soaţa şi cu piciul mişunând printre noi, ne gândeam ce bine ar fi să îl tundem pe barosan, că şi aşa are părul cam lung, că îi intră în ochi, că e cald, că transpiră, că, că, că… Că e binevenită o schimbare.
Zis şi făcut!
-Cu ce îl tundem? Întreb serios în timp ce mă uitam la el şi mă gândeam cum să-l iau: scurt, pierdut sau foarte scut? Că altfel oricum nu mă pricep. (Bine… mă comportam ca şi cum aş fi fost cel mai mare hair-stylist în viaţă).
-Cu maşina îl tundem. Scurt peste tot şi cu creastă.
Bang, îmi pică faţa. De unde atâta entuziasm? De unde atâta disponibilitate pe capul ei? N-am mai stat să pun întrebări. Am dat fuga în baie să scot maşina de tuns. Piciul şi mama lui, după mine. Am pornit-o să-i fac poba şi cam atât a durat sesiunea de tuns sau mai bine spus sesiunea de încercare. Al meu nici să vadă, nici să audă, nici nu a încăput vorba măcar de a apropia maşina de tuns de părul lui. Nu, nu şi nu!
-Nu, păiu! Nu păiu!!! (Nu părul, nu părul).
Urla cât îl ţinea gura ţinându-se cu mâinile de cap. Nu pleca de la locul pericolului de frică să nu îl urmărim şi striga non stop la noi să punem maşina la loc, în sertar, că nu avem ce să facem cu ea.
Asta am făcut că na… n-o să traumatizăm copilul… Om prinde noi momentul bun la un moment dat…
Asta a fost, ne-am continuat ziua. Soaţa s-a îmbrăcat, s-a aranjat, a plecat la serviciu. A plecat de acasă frumoasă, blondă, cu părul lung. De ce spun asta? Staţi să vedeţi, că aici începe cu adevărat tragedia.
Eu am rămas acasă cu piticul, pe chill, pe distracţie, pe amuzament. Seara m-a răpus şi pe mine oboseala, că na… după atâta joacă şi atâta iureş, râs şi distracţie te cam resimţi.
Pe când a ajuns ea acasă, eu eram tolănit pe canapea, cu fii-miu lângă mine, citeam povestea lui Pinocchio.
Intră a mea în casă ca o divă, cu un aer teatral, se descalţă în hol, intră în sufragerie, ne pupă pe amândoi, MĂ UIT LA EA!!!!! şi apoi îmi arunc iar ochii în carte că mă întreba copilul ce face Jiminy. El nu s-a uitat la ea…
A mea se duce în dressing, se schimbă şi apoi vine şi se aşează lângă noi. Mă UIT IAR LA EA! Când vede că o privesc parcă se umflă în pene. Îmi arunc iar ochii pe carte. O văd cu coada ochiului cum se dezumflă şi imediat răbufneşte!
-Nu vezi nimic schimbat la mine?????
Şi eu şi fii-miu ne uităm la ea. Realizam în sinea mea că e ceva evident schimbat dar nu puteam să îmi dau seama ce. A urmat un moment de tăcere de aia apăsătoare şi fiecare secundă care trecea mă înfunda mai rău… Copilul m-a aruncat în cea mai mare prăpastie.
A prins-o de păr şi a zis:
-Mama?
Mă uitam la părul ei şi mă gândeam ce s-a schimbat. Era clar o schimbare. În disperarea aceea, încercam să îmi aduc aminte cum era dimineaţa şi ce anume s-a schimbat. În timpul în care mă zbăteam singur în mintea mea, copilul s-a dus glonţ la baie şi a scos din sertar maşina de tuns. A venit lângă noi şi a întrebat:
-Tata?
Vroia să întrebe dacă eu am tuns-o… Da, atunci am realizat. Soţia mea s-a tuns muuuuult mai scurt decât era dimineaţă şi şi-a schimbat radical culoarea părului: din blond s-a transformat într-o şatenă veritabilă. Ba chiar a ales un şaten închis…
Ce mai era să spun? I-am zis că îi stă bine, am rugat-o să mă ierte că nu am observat dar n-a mers…
-Normal, atenţia ta la detalii e nulă. Sunt curioasă dacă, vreodată, îmi tatuez un dragon pe frunte îl vei observa!
S-a ridicat şi a plecat.
Vă jur! Îi stă senzaţional! E superbă, iar eu un…. bărbat cu lipsă de atenţie la detalii.
Ajutor! Cum o împac acum?