Am trăit să o văd şi pe asta şi mai să îmi fac cruce în semn de mirare. Pe fii-miu l-au furat extratereştrii şi l-au schimbat total. Asta e singura explicaţie.
Aţi mai pomenit voi copil care să nu vrea o jucărie? Oricare ar fi aia? Aţi mai pomenit voi copil care să se uite la un morman de jucării şi să nu vrea să îşi aleagă nimic? Aţi mai pomenit voi asemenea copil? Eu n-am văzut, n-am întâlnit şi nu credeam că îmi e dat să cunosc unul.
Ei bine, ce să vezi şi să nu crezi, trăiesc cu el în casă! E fii-miu!
Am mers toţi trei la mall, să facem nişte cumpărături că aveam frigiderul într-o ipostază cam porno şi na… când ajungi acolo îţi vin şi alte idei, nu-i aşa? Ei bine, eu am intrat să mă tund că arătam ca o oaie pregătită de iernat şi soaţa împreună cu fiul din dotare s-au gândit că ar fi mişto să se plimbe prin magazine. Bine… soaţa s-a gândit şi a fost destul să-l întrebe o singură dată pe copil dacă e dispus.
-Mergem să găsim ceva frumos?
-Da, haide!
Şi s-a dus copilul glonţ către magazinul de jucării. Sincer, nici nu bănuiam că ştie drumul că nu am făcut cărare până acolo. S-au dus ei agale până când au intrat în magazin. Acolo… l-a pierdut. A admirat toate maşinile, toate jucăriile de pluş, toate plastilinele şi ce Dumnezeule mare mai aveau oamenii expus pe rafturi.
-Hai, mami. Ce vrei să cumpărăm?
-Ata! (Asta).
A pus mâna pe un excavator.
-Puiule, avem unul exact la fel acasă.
-Da, avem.
L-a lăsat şi s-a dus mai departe.
-Ata. Ute! Maca lu Badinen! (Asta. Uite! Masca lui Spiderman.)
-Hai să vedem cum îţi stă.
Îi pune a mea masca pe faţă şi copilul se declară total nemulţumit. Îşi scoate masca, o pune înapoi în raft şi soaţa îl aude spunând:
-Haide, mama. Ade să pecăm că nu vei mimic. (Haide, mama. Haide să plecăm că nu vreau nimic).
Şoc, şoc, şoc! Copilul a luat-o pe nevastă-mea de mână şi pe aici îţi e drumul. N-a vrut nimic, nimic din magazine şi, Har Domnului, avea de unde alege.
A încercat soaţa să-l convingă să îşi cumpere ceva, nimic! A încercat să îi arate fel de fel de maşini, nimic! Al meu copil a ajuns la concluzia că nu are nevoie de nimic… Ciudată tare situația că doar, cu alte ocazii, era în stare să plece şi cu un fir de praf dacă ştia că l-am cumpărat din magazinul de jucării…
Când m-am întâlnit cu ei, a mea era schimbată la faţă şi când mi-a povestit întâmplarea şi mie mi-a venit greu să cred. Acum… nu ştiu cum să interpretez situaţia:
1. Şi-a dat seama că are mult prea multe jucării? Nu cred…
2. Nu i-a plăcut niciuna? Nu cred…
3. Erau prea multe în magazin şi asta l-a debusolat? Probabil. Deşi… nu cred…
Şi pentru că e un scump şi un drăguţ şi n-am vrut să plecăm noi, aştia mari, traumatizaţi de la mall, şi-a ales până la urmă două bucăţi mari de caşcaval şi s-a declarat super încântat de achiziţie.
P.S: Am ajuns acasă şi într-un final ne-a zis că l-ar vrea pe Iron Man în mărime naturală. Era puţin dezamăgit că, la mall, nu l-am găsit…