Faza asta cu părintele bun e grea tare! E al naibii de grea. Toată lumea îți dă sfaturi, toată lumea crede că știe, dar mai mult te bulversează. Oricâte informații ai avea, oricât de pregătit te vei crede, când aduci copilul acasă, după maternitate, rămâi prost. Serios!
Dintr-o dată, îți dai seama că nu știi nimic, că mori de frică și că, de fapt, ar fi trebuit să-ți iei chiloții maro! Și te ia o panică, Dumnezeule!
Dar, încet, încet, le înveți pe toate. Să-l schimbi, să-l hrănești, să-l adormi, să-l iubești. Pentru că până și dragostea se învață!
Dar știi care este cel mai greu lucru pe care trebuie să-l învețe un părinte?
Răbdarea
Dă-i [play] clipului și vei înțelege.
Da, ăsta este cel mai greu lucru: răbdarea. În fiecare zi, în fiecare minut, trebuie să-ți fie cea mai bună prietenă.
Pentru că, oricât de mult ți-ai spune că-l iubești, uneori, te scoate din minți copilul ăsta.
Când trage de tine să te joci cu el, deși tu ești rupt de oboseală. Când sparge ceva la care tu chiar țineai sau la care ai muncit mult. Când pictează toată casa cu carioci permanente. Când vrea să se îmbrace cu pantaloni scurți, deși afară sunt grade cu minus. Când, când, când…. lista poate continua la nesfârșit.
N-ai simțit până să devii părinte cât de tare îți poate fi testată răbdarea asta. Crede-mă! Nimic din ce ai făcut până acum nu se compară cu ce trebuie să faci în noua viață. Iar răbdarea îți va fi întinsă la maximum.
Dar ai nevoie de ea ca să continui pe drumul ăsta. Doar nu te-oi apuca acum să-ți bați copilul, să-l pedepsești aiurea pentru nimicuri, să-l bruschezi, să te porți urât cu el! Sper că nu-ți trece prin cap așa ceva!
Nu, trebuie să înveți să fii răbdător, foarte răbdător. Cum faci asta? E complicat, de multe ori vei crede că n-ai nicio șansă, ai vrea să abandonezi, dar n-ai cum, ai vrea să fugi în lume, dar, când te întorci, copilul e tot acolo, sau să te trezești din coșmarul ăsta, dar nu e vis ci cruda realitate.
Îți pot spune cum fac eu, doar, și poate va merge și la tine.
exerciții de răbdare
- Atunci când simt că nu mai pot, mă opresc o clipă și trag aer în piept. Plec de lângă copil, o rog să mă scuze câteva minute. Și mă gândesc la plusuri și minusuri. Ce am bun, ce am rău. Pentru că, uneori, uităm câte lucruri faine ne înconjoară. Și, după minutele astea, mă întorc fericit.
- Îmi mușc buzele în loc să-i vorbesc urât sau să ridic tonul la ea. Da. Mi-a intrat în reflex, deja. Mă uit la ea și tac. A făcut o boacănă, până la urmă nu e nimic grav. Îmi mușc puțin buza de jos și trecem mai departe.
- Îmi înregistrez meciurile sau le văd pe net. Asta când trebuie să ne uităm la desene animate. Dar am învățat-o că atunci când joacă Naționala, ne uităm cu toții pentru că suntem patrioți. Și ne bucurăm cu toții, chiar am creat un moment fain împreună, cu steaguri, cu vopsit pe față în roșu- galben și albastru.
- Câteodată acumulez atâția nervi, încât îmi dau lacrimile. Nu doar din cauza meseriei de părinte, ci multe lucruri acumulate. Da, mai plâng și eu. Toți bărbații plâng, dar puțini o recunosc. Ne fac bine câteva lacrimi vărsate. Niciodată nu plâng în fața ei, însă. Ea are nevoie să știe că tatăl ei e puternic. Mă duc pe balcon, îmi aprind o țigară, îmi torn câțiva ml de ceva tare și bun și plâng. Și-mi revin. Și mă întorc cu zâmbetul pe buze.
- Când sunt copleșit, mă gândesc că va veni și noaptea. Și că va dormi și ea într-un final. Sunt zile pline, dedicate ei, când trăiesc cu gândul la noapte. Cu siguranță va adormi și atunci mă voi putea relaxa și eu. Chiar noi, soț și soție. Câteodată, însă, imediat ce adoarme ea, adormim și noi.
Pentru că, uneori, tot ce-ți dorești ca părinte este să dormi! Da, cel mai dulce somn îl am de când am devenit părinte. Înainte, adormeam greu, aveam insomnii. Acum, adorm extrem de repede. Pentru că am cel mai tare somnifer din lume, unul care te stoarce de energie, care te face să adormi din picioare, dar la care n-ai renunța vreodată: copilul!