Părinții ăștia! Cum ți-i crești așa îi ai!
Da, ni se potrivesc perfect replicile astea din reclamă. Atât pentru noi, cât și pentru părinții voștri. Râd când scriu rândurile astea gândindu-mă la ce ni s-a întâmplat. Dar nu prea e râsul meu căci greu ne e drumul de aici încolo!
Avem un bebe. De două luni. Și doarme doar în brațele mele. Nici măcar într-ale maică-sii, pe care o caută mereu de mâncare. La mine în brațe și atât! Prima lună am dormit rezemat pe pat, cu bebele în brațe. Stătea cu capul pe pieptul meu, auzea bătăile inimii, se încălzea cu burtica pe burtica mea și așa adormea. Toată noaptea așa stăteam. Ca un fotoliu pentru el. Halal fotoliu!
Între timp, am descoperit că mai doarme bine atunci când îl plimbăm cu căruciorul pe afară. Da, indiferent că e cald sau frig, că e soare sau că plouă, afară îi place.
Și o a treia metodă- adoarme în marsupiu. Dar, momentan, doar eu îl folosesc, așa că procedura îmi este tot mie destinată și pot alege: pe pieptul meu, afară, la plimbare sau în marsupiu, prin casă.
Bun! Acestea fiind zise, v-am relatat pe scurt situația din casa noastră din ultimele două luni. Aceeași situație i-am relatat-o și soacră-mii care a venit în vizită pentru câteva zile. A văzut bebelușul la naștere, apoi s-a dus la casa ei. L-a revăzut acum, după două luni.
Și, pe drumul de la gară spre casă, i-am povestit femeii toate cele prin care trecem, cu gândul de a o pregăti, de a o face să-și găsească rezerve de energie și răbdare. Ea a înțeles altceva: că eu mă plâng.
Și vine replica: Vai, mamă, dar ce părinți slabi sunteți!
Am tăcut. Nu-mi venea să cred. Dar nu i-am dat replica, ci am lăsat-o să experimenteze pe pielea ei.
Ne-a ajutat la Sophia, a stat pe lângă noi primii doi ani cu cea mică. Ne-a fost bine. Femeia s-a descurcat, așa că eram tare bucuroși că vine, chiar și pentru câteva zile, să ne ajute și cu bebe doi.
Doar că ea a eliminat din calcul câteva aspecte: au trecut șapte ani, a mai îmbătrânit și, cel mai important, niciun bebe nu seamănă cu celălalt. Deci dacă ai crescut un copil într-un fel, nu înseamnă că vei avea succes cu aceleași tehnici la al doilea.
Și, multă dreptate am avut!
Cu replica în gând, i-am dat copilul în grijă.
Uite, buni, arată-ne tu că noi suntem părinți slabi și te rugăm să te descurci!
Noi plecăm la o nuntă!
Pe la 16.00 am plecat de acasă, împreună cu Sophia, surioara mai mare. Bebele lăsat în grija bunicii, cu scutece și biberoane lăsate ca pentru trei zile.
La 17.00, primul telefon:
Nu vrea să adoarmă deloc! Nu știu ce să-i fac! Mă plimb cu el prin casă și nimic!
Păi, vrei sfaturi de la niște părinți slabi?
Hai, ziceți!
Păi strânge-l mai tare în brațe. Plimbă-l pe afară. Dă-i lapte la cerere. Nu putem discuta încă de mese fixe.
La 18.00, bunica plimba un cărucior prin cartier.
La 19.00, încă plimba căruciorul.
La 20.00, strângea bebelușul în brațe ca nimeni altcineva.
La 21.00, terminase rezervele de lapte lăsate pentru trei zile. Cică a mâncat tot.
La 22.00, plimba din nou căruciorul prin cartier.
La 23.00, ne-am făcut milă de ea și ne-am întors acasă. Încă plimba căruciorul.
Mamă, nu sunteți voi părinți slabi! Am greșit! Dar nu mă așteptam ca bebele ăsta să fie atât de diferit de Sophia!
Buni, să știi că, acum, că ai antrenament, te mai așteptăm pe la noi! Nu de alta, dar suntem părinți slabi și ne dorim să mai fugim și noi din când în când. Să ne încărcăm bateriile!
🙂
Părinții ăștia! Cum ți-i crești așa îi ai!
Later edit: Cuvintele bunicii ca să descrie situația sunt geniale: “Mamă, copilul ăsta are un plâns de-mi ajunge direct în suflet, ca un cuțit. Nu rezist nici cinci minute la el. Mă luau transpirațiile și nu știam cum să ies mai repede cu căruțul la plimbare. Nu nimeream să mă încalț, să-mi pun haina pe mine. El urla și eu eram fleașcă de transpirație!”