„-Mami, îmi place de Victor.
-Ce îşi place la el?
-Îmi place că se joacă cu mine că râdem împreună şi că râzi şi tu cu noi. Ştii? Cel mai mult mi-a plăcut azi, în parc, atunci când m-a ajutat să mă dau pe tobogan şi îmi mai place când mă lasă să mănânc la televizor atunci când face paste.
-Mă bucur că îţi place de el, mami. Îmi place şi mie.
-Mami?
-Da.
-Pot să îi spun tată? Ştii? L-am întrebat şi nu a zis nimic… Dar, dacă tu zici că pot, eu am să îi spun. Cred că s-a emoţionat când l-am întrebat.”
Ăsta e un scenariu sumbru dintr-un anumit punct de vedere. E un scenariu fericit din alt punct de vedere, dar să le luăm pe rând. Începem cu partea bună.
E un scenariu fericit pentru un copil care simte lipsa tatălui. E un scenariu fericit pentru copilul care a găsit într-un alt bărbat ceea ce nu a găsit la tatăl lui şi el, copilul, e fericit că e ca şi ceilalţi copii: are o mamă dar are şi un tată. Are un tată care se joacă, care râde, care glumeşte, care iese în parc, care îi acordă atenţie, care îl ajută. E un tată care o face fericită şi pe mami, deci e mai mult ca perfect.
Eh, dar acesta este şi un scenariu destul de sumbru pentru adevăratul tată, dacă acesta e în viaţă şi e pe două picioare. Acest tată, căruia i s-a luat locul de un alt bărbat în inima copilului e un tată ratat, am putea să îi spunem.
Nu mă refer aici sub nicio formă la copiii îndoctrinaţi, cei cărora unul dintre părinţi îi toarnă în cap verzi şi uscate despre celălalt părinte. NU! Mă refer la acel tată care singur a ales să nu mai fie lângă copilului lui aşa cum ar trebui. Mă refer la acel tată pe care îl ia valul cu munca, noua iubită, distanţa, orice.
Aţi divorţat. Ok, se întâmplă, o ştim prea bine. E destul să trecem pe lângă o judecătorie și să realizăm că cei mai mulţi de acolo au treabă cu separarea. E trist, dar astea sunt vremurile. Cine suntem noi să judecăm?
De obicei, se acordă custodie comună cu domiciliul la mamă, dar tatăl poate rămâne şi în viaţa de zi cu zi la fel de implicat. Cel puţin, aşa ar fi normal. Să ne gândim că tu, tată în această situaţie, te muţi într-o altă casă. Îţi refaci viaţa că e şi asta normal. Îţi ocupi timpul cu jobul, cu cariera, cu te mai miri ce. Nu îţi mai arde să îţi suni fosta soţie pentru că poate nu v-aţi despărţit în cei mai buni termeni.
Asta însă NU e o scuză. Nimic nu scuză să nu îţi mai cauţi copilul! Pentru asta nu există bariere, nu există pretexte, nu există NIMIC. Copilul e al tău la fel de mult cum e şi al ei. Ai plecat în străinătate? Foarte bine! Tehnologia a avansat atât de mult încât un Face Time, un apel pe Facebook sau What’s App e la un click distanţă.
Eşti plecat mereu prin ţară cu hiper super multă treabă? Foarte bine, însă, nu uita de copilul tău! NU permite nimănui să îţi ia locul. Timpul pe care îl pierzi acum nu îl vei mai recupera niciodată. Trauma pe care o clădeşti prin absenţa ta acum în mintea şi sufletul celui mic nu o vei mai repara niciodată. Dacă te gândeşti că o lună, un an, doi sau trei departe de el, absent din viaţa lui, nu îl vor afecta foarte tare pentru că ai să recuperezi timpul după, te înşeli amarnic.
Cum un copil sau orice om are nevoie să mănânce sau să bea apă în fiecare zi de câteva ori, aşa are nevoie de tine în viaţa lui. În fiecare zi! Fii tu cel pe care se poate baza în orice siţuaţie, chiar dacă nu mai staţi sub acelaşi acoperiş! Fii tu cel pe care îl sună prima dată când întâmpină o problemă! Fii tu cel căruia îi spune noapte bună, chiar dacă o face în gând! Fii tu cel care îl învaţă să îşi lege şireturile sau să meargă pe bicicletă! Fii tu tată pentru el, pentru că e al tău!
Dacă tu crezi că nu eşti pe drumul cel bun, încearcă să repari până nu e prea târziu. Dintre voi doi, tu vei avea de pierdut enorm, iar cel mic colosal… Dacă reuşeşti, totuşi, să repari ceva sau încă nu ai ajuns în acest punct, scenariul de la început va suna cam aşa:
„-Mami, îmi place de Victor.
-Ce îţi place la el?
Îmi place că se joacă cu mine, că râdem împreună şi că râzi şi tu cu noi. Ştii? Cel mai mult mi-a plăcut azi, în parc, atunci când m-a ajutat să mă dau pe tobogan şi îmi mai place când mă lasă să mănânc la televizor atunci când face paste.
-Mă bucur că îţi place de el, mami. Îmi place şi mie.
-Mami?
-Da.
-Mâine, când mă întâlnesc cu tata, am să îi spun ce bine m-am distrat azi, deşi sunt convins că şi mâine va fi o super zi.”
Sună mai bine, nu?
Gândește-te la asta!