Asta cu “taticool” e mişto tare. E mişto să te considere lumea un taticool, să te simţi tu un taticool, dar titlul ăsta nu îl dobândeşti, aşa, cu una cu două. NU, tată! Munceşti pentru el mult şi bine încă de când apar două dungi pe băţul cumpărat din farmacie.
Să fii un taticool nu înseamnă doar distracţie şi voie bună. Nu înseamnă doar să îţi iubeşti copilul la nebunie, să îi faci toate poftele, să îi găteşti, să îl alinţi, să îl culci sau să-i citeşti poveşti. Să fii un taticool trebuie să îndeplineşti mai mult decât atât.
Ştii când îţi dai seama dacă eşti cu adevărat un taticool? Adică din toate punctele de vedere? Când dai de vreo situaţie de criză şi, după ce trece, analizezi dacă ai reacţionat bine sau nu. Dacă eşti mulţumit, poţi adera la titlu. Nu? Mai munceşte că toţi învăţăm din mers…
Crezi că eu m-am putut declara un taticool de la început? Hahahaha ce bine am râs… Nici poveste! Am avut o sumedenie de frici şi încă le mai am, dar, cu timpul, am învăţat să acţionez corect şi să fac lucrurile să meagă ca pe roate. Începuturile sunt cele mai grele, ca în orice alt domeniu.
Ca să ne mai destindem puţin şi să ne distrăm pe seama noastră, a tăticilor cu umor, mi-am luat la întrebări prietenii şi i-am întrebat cum au reacţionat ei la prima situaţie de criză. Nu vă imaginaţi că “situaţia de criză” înseamnă ceva catastrofal, de necontrolat sau de nerezolvat. Nu! Dar fiecare are sistemul lui de valori, aşa că enjoy it!
Când ai dat, frate, prima oară de greu?
Victor, tată de Miruna
Păi prima şi prima oară când am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare a fost când a mea era răcită. I-a pus soţia nişte picături maronii în nas. Eh, am zis să mă dau eu zmeu şi să îi scot cu pompiţa mucişorii, că abia putea respira de ce înfundată era.
Am tras eu ce am tras şi am văzut că mucozităţile nu sunt transparente, ci maronii. Instant mi s-au înmuiat genunchii, m-a luat cu vertij şi am avut instant nevoie să ajung la toaletă. M-am panicat că am tras prea tare şi că Mirunei îi curge sânge din nas. Jur! Mi-a trebuit vreo două ore să mă calmez.
Mihai, tată de Vlad
La mine, cel mai crunt a fost când am rămas cu el singur acasă pentru vreo oră şi a umplut scutecul şi casa de un miros infernal. Vă imaginaţi despre ce vorbesc… Ceva rău, de nedescris. Eu am o problemă cu mirosurile astea şi mi se face instant greață. Nu puteam să las copilul aşa, dar nici să-l schimb că riscam să leşin lângă el. Am luat copilul în braţe şi am bătut la uşa de vis-a-vis.
Mi-a deschis bona copiilor vecini şi am rugat-o cu cerul şi cu pământul, ba chiar i-am dat şi bani să vină să îmi schimbe copilul. S-a uitat femeia la mine ca la filme străine şi a venit, ce să facă? Cred că a văzut disperarea în ochii mei. Dar se uita la mine într-un stil dezaprobator de am intrat în pământ de ruşine. Eh, de altă dată n-am mai făcut aşa ceva.
Am găsit soluţia. Îmi pun pe faţă un scutec nou şi parcă nu mai e aşa rău. Ba chiar, Vlad râde când mă vede. Şi acum îmi e ruşine că n-am reacţionat ok în “situaţia de criză”.
George, tată de Yanis
A facut al meu o dată febră. Îl simţeam super super fierbinte şi i-am pus termometrul, rectal. Avea 38,5, adică un 38. Mi-am sunat soţia care era la piaţă şi mi-a zis să îi pun repede un supozitor până sună ea doctorul.
N-am putut frate să i-l pun… Ştiam eu că în situaţii de febră mai mare îi dăm alternat Nurofen cu supozitor. I-am dat Nurofen… Când m-a întrebat soţia de ce nu am făcut cum a zis ea, i-am spus că nu am fost în stare să îi pun supozitor pentru că mi se părea prea mare pentru fundicul lui…
Andrei, tată de Alexandra
Se făcea că, într-o seară, a mea a rămas peste program la muncă şi mi-a revenit mie sarcina de a-i face baie prinţesei, să îi dau să mănânce şi să o culc. Nu ştiu cum reuşeşte a mea să le facă pe toate în fiecare seară la fel, dar reuşeşte.
Ei bine, cu mine a fost haos. A dat-o pe ţipat şi nu s-a mai oprit. Ce am făcut? Am lăsat-o să se dezlănţuie în voie şi uite aşa, la 12 noaptea, când a venit nevasta acasă, noi dansam în mijlocul sufrageriei. După spusele ei, nu am reacţionat ok în situaţia de criză… dar măcar noi ne-am distrat după ce s-a terminat cu isteria.
Robert, tată de Alexandru
Fiul meu a plâns absolut la fiecare dinte care i-a crescut. Unul n-a făcut excepţie! La un moment dat, am cedat pentru că urla atât de tare de mi se rupea sufletul. Fără să îi spun nevestei sau cuiva, mi-am îmbibat degetul în ţuică de Maramureş şi i-am masat gingiile.
Mi-am dezvăluit tratamentul după o vreme îndelungată şi normal că m-a ameninţat cu divorţul. Nu sunt mândru de mine dar habar nu am ce să mai fac. A, şi în apărarea mea, spun că s-a întâmplat o singură dată.
TU CÂND AI DAT DE GREU, TĂTICULE?