De dimineață, m-am trezit cu o puternică dorință de liniște. Sau poate că mă înmuiasem puțin. Așa că am scris textul ăsta, pe care nu am apucat să-l public:
„Am fost în stradă, am strigat, am înjurat cuprins de valul manifestației, am fost și înjurat. Am scris cu patos și mi-am spus revolta. Mulți ați gândit ca mine și mi-ați apreciat articolele. Câțiva, alții, m-ați criticat folosind chiar cuvinte imposibil de reprodus.
În ultimele șase zile, Piața Victoriei a devenit un loc magic! Am văzut oameni ca mine luptând pentru drepturile lor. Am văzut oameni care au ieșit pentru prima dată din casă pentru un miting.
Am văzut tineri care, pentru prima dată în viață, și-au exprimat părerea. Piața a devenit un loc mai fain ca un club sau ca un bar din Bucureștiul Vechi. „Ce faci azi? Merg în piață! Fain, hai că vin și eu. Luăm și-un ceai!”
Am văzut bătrâni care au înțeles că dreptatea e în piață și nu la anumite televiziuni. Erau acei bătrâni care au ieșit și în 89 pe stradă.
Ieri am obținut victoria. Am demonstrat că suntem mulți, foarte mulți. Și foarte puternici, uniți și hotărâți. Dar supărarea pentru care am ieșit în prima zi în stradă a dispărut! Iar o demisie sau mai multe nu ne vor încălzi prea mult, deși n-ar strica să plece cu toții. Așa că hai acasă, român frumos! Ajunge!
Ce mă doare cel mai tare este că, în ultimele șase zile, am ajuns să ne certăm cu prieteni, care gândesc altfel decât noi. Am ajuns să avem discuții lungi în contradictoriu cu oameni pe care îi iubim. Ajunge!
Ne-am mustrat părinții. Și ei pe noi. Unii dintre bătrâni s-au dus la Cotroceni. Noi iar am sărit pe ei și i-am luat în balon. Și ei pe noi. Ajunge!
Suntem același popor, sunt părinții noștri, sunt prietenii noștri. Dar credem că dreptatea e doar la noi și nu vrem să mai ascultăm pe nimeni. Nici ei pe noi, cei care cred că au dreptatea lor. Ajunge!
Am obținut ce am vrut. Guvernul a dat înapoi. Vom vedea dacă se vor ține de cuvânt până la capăt. Dacă nu, atunci vom avea din nou motiv de a ieși în stradă. Dar, acum, ajunge!
Hai să ne arătăm că putem fi din nou oameni! Că vrajba politicienilor nu devine parte din noi. Că suntem mai deștepți ca ei. Noi avem copii, avem părinți, avem prieteni. Suntem o familie. Hai să nu avem două Românii! Hai să fim mai buni, mai calmi, mai oameni!
Frustrarea pe care o trăim zilele acestea nu va dispărea ușor. Nu ne va fi de azi mai bine. Nu vom avea spitale mai bune, vaccinuri, autostrăzi, sistem educațional, o viață mai bună. Dar, pentru azi, ajunge!
Ei sunt hoți, o știm cu toții. Dar sunt sigur că, după zilele astea, le e frică de noi. Vor fi mai atenți, acum sunt conștienți de puterea străzii. Nu vor mai exagera prea curând. Iar noi vom rămâne atenți, cu ochii pe ei. Ajunge, însă, pentru moment!
Hai acasă, român frumos! Ajunge! Îmbrățișează-ți părintele, prietenii și gata! Cu toții ne dorim o singură Românie! Hai să fim una și atât! Și să acceptăm că, uneori, avem păreri diferite. Dar atât!”
Între timp, m-am dus să mă tund, la frizerie. Și, ca în poiana lui Iocan, discutam cu frizerul, eu cu mesajul din text în cap. Omul, mai în vârstă ca mine, cu părul alb, zice așa:
„Au abrogat ordonanța? Da! Au recunoscut astfel că au mințit și că au vrut să fure? Cam da! Și noi să continuăm la Guvern cu unii care-s hoți dovediți?”
Are logică omul, mai zi-i ceva de retras din piață. Nu prea mai poți, deși sunt convins că, la argumentele lui, nu s-au gândit nici guvernanții când au decis să facă un pas înapoi.
Deci, ce facem, române? Plecăm sau mai stăm puțin?