Eu sunt egoist din fire. Am crescut singur la părinți și nu mi-a plăcut niciodată să împart. Hainele mele, farfuria mea cu mâncare, paharul meu, telefonul meu, lucrurile mele.
Dar am devenit tată, nu? Și soț, pe deasupra! Păi, ce credeți că mai e ceva doar al meu? Nimic. Ce e al tău e al nostru! Scurt, pe doi. Că așa e în viață, tăticul trebuie să împartă totul cu fetele lui.
Asta a fost una dintre provocările din ultimii ani. A trebuit să învăț să împart, să învăț să am răbdare, să-mi mușc buzele când prima înghițitură din farfurie o ia altcineva sau când mi se fură prăjitura de sub ochi și multe, multe altele.
Ultima pățanie: proiectorul. Ca mare bărbat ce sunt eu, am zis să-mi cumpăr o fițoșenie. Că vine Campionatul European și e momentul să văd cu gașca meciurile în cele mai bune condiții posibile. Wide screen, rezoluție fantastică, fițe maxime.
Am visat frumos, ce să zic. Am sperat și eu că mai e ceva ce poate fi doar al bărbatului în casa asta. Da’ de unde!
Nici n-am instalat bine proiectorul, că vine fiică-mea: „Tati, zici că se vede bine pe el? Păi și nu vedem niște desene?”. DESENE!!!!
Ce??? Desene animate pe proiectorul meu? Pe dragul meu proiector? Pe jucăria mea cea nouă?
Da, desene animate. Pângărire!!! Blasfemie!
Acum sunt calm, n-am altă soluție. Seara, ne uităm la desene animate pe proiector, în timp ce paharnicul și degustătorul personali, una și aceeași persoană, testează alimentele înaintea mea, cică să nu mă otrăvesc. Probabil, Campionatul European îl voi vedea în baie, pe telefonul mobil.
Dar e bine! Dacă ele sunt fericite, e chiar bine. Sunt și eu fericit. (: