Soață-mea a intrat în luna a șaptea de sarcină. E bine, bebeloiul din burtică se dezvoltă normal.
De-a lungul acestor luni, am tot vrut să scriu despre bucuria din sufletele noastre, despre momentele emoționante în care vorbim cu burtica, atunci când sora lui mai mare îi citește povești sau, pur și simplu, îl pupă cu zgomot. Am vrut să scriu despre ce e în sufletul meu atunci când pun mâna pe burtică și îl simt cum mișcă sau când îl văd la ecografie.
Va fi băiatul meu, moștenitorul regatului (asta dacă îl va lăsa soră-sa, evident :)) și sunt foarte fericit și foarte mândru.
Dar… n-am să scriu despre toate astea. Nu voi scrie pentru că e ceva ce mă preocupă mai tare, ba chiar mă enervează.
Băi, nene, am un intrus în pat! Da, de vreo câteva zile, am pe unul în pat, fix între mine și soață-mea! Și, înainte de culcare, dacă vreau să o pup pe ea, să-i spun „noapte bună”, trebuie să-l dau pe ăsta la o parte.
Mai rău e că mă mai apucă drăganul de soață în miezul nopții. Da, cred că ăsta e un element care ne-a ținut alături de 10 ani. Fără un motiv anume, între reprize de somn, o mai mângâi pe mână, pe șold. Pur și simplu mi-e dragă și simt nevoia să o ocrotesc, să o știu aproape. Și ea face la fel. Bine, atunci când nu sforăi! Atunci, îmi iau niște coate de mă trezesc cu urlete. Dar asta este o altă poveste.
În fine, cum spuneam, am obiceiul să-mi mai mângâi soția în timpul nopții. Pe păr, pe braț, o mai învelesc.
Băi nene, m-am trezit șocat, în ultimele zile. Cum individul e între noi, am ajuns să-l mângâi pe el. Și îi simțeam formele și credeam că e nevasta. Și o tot mângâiam. Mai sus, mai jos, era bine. Și tot mângâiam.
Și după câteva minute, PAM! M-a lovit! Am realizat că nu era soața. Că nu pe ea o mângâiam! Și nici copilul nu era între noi. Era el, ACELA! Ce nervi m-au luat, ce supărare. Ce am mai înjurat, în miezul nopții.
Iar partea nasoală e că am făcut-o vreo câteva nopți la rând. L-am tot mângâiat pe el și nu soața. Fir-ar al naibii!
Știu, sunteți curioși să aflați cine e el. Nu e copilul, nu e vreun animal de companie, nu e un alt bărbat. El e de fapt… o ea!
E mizeria de pernă pentru gravide pe care și-a cumpărat-o soața de la un târg. E o chestie mare și lungă, pe care ea și-o încolăcește în jurul corpului și doarme pe ea.
O ajută în timpul somnului că îi ține burtica. Dar…. EU? EU ce vină am? Să ajungă să mângâi perna de gravide!!!! PFFFF!