Mă consider încă tânăr. Hai că 37 nu e chiar așa de mult! Îmi zic adesea, când mă uit în oglindă. Sunt realizat, am o familie frumoasă. Sunt sănătos. Sunt tânăr!
Dar apoi realizez că nu îmi mai permit să nu dorm nopțile, că nu mai pot alerga kilometri întregi ca odinioară, că mă dor încheieturile la frig.
Și, mai ales atunci când mă gândesc la numărul de prieteni pe care îi am… atunci chiar mă cred bătrân.
Am puțini. Foarte puțini. Încap pe degetele de la o mână și mai rămân spații libere. Pentru că, implacabil, vârsta, experiența de viață ne fac să ne cernem cunoștințele. La 20 de ani, prieteniile sunt multe. Poate și la 30. Aproape de 40, însă, nu mai e așa. Nu mai ai răbdare, ai tabieturi, ești preocupat de lucruri care pe alții nu-i interesează, nu mai ai subiecte comune și, în general, ești foarte selectiv.
I-am cunoscut la o cafea. Unul dintre ei, Daniel, m-a sunat că are o idee. „Hai să stăm de vorbă! Am o idee.”, mi-a propus. M-am dus. Nu foarte încântat, nu foarte optimist, dar hai să văd, totuși, despre ce e vorba.
Pe Alex îl știam din branșă. Nu prea îl suportam și aveam impresia că nici el pe mine.
De Cezar nu auzisem. Dar, după 10 minute, deja aveam impresia că vorbește prea mult. Cu siguranță mult mai mult ca mine, iar orgoliul meu nu prea accepta asta.
Daniel mi-a zis că ar vrea să facem un proiect toți patru. Să povestim despre parenting, să arătăm că suntem mai mulți tați implicați, să încercăm să facem și un bine prin exemplul nostru. Să filmăm câteva episoade. Și, dacă toate lucrurile merg bine, să facem și ceva bani din asta.
Am discutat vreo două ore. Nu mai plecam de acolo. Mi-a plăcut. Mult. Ideea, dar mai ales oamenii. Toți trei sunt foarte mișto. Suntem diferiți, nu ne înțelegem pe toate subiectele, ba chiar pe unele de contrăm puternic. Dar cred că e chimie multă în povestea asta. Tocmai pentru că suntem atât de diferiți, ne completăm. Și creăm un tablou complet a ceea ce înseamnă tatăl de azi, a ceea ce îl preocupă pe acest bărbat modern.
După două săptămâni, am reușit să ne strângem să filmăm. Într-o seară. Pe la 21.00. Am apelat la apropiați. Că așa se fac lucrurile la început. Pe prietenii. Unul a venit cu camerele, unul a găsit locația, unul a adus cafelele.
Și ne-am pus pe vorbă. Și am povestit. Fără pauze, fără regie, fără discuții preliminare, fără scenarii.
Fiecare lansa câte o temă și o dezbăteam împreună.
Cum ai reacționat când ți-ai văzut copilul prima dată?
Cum s-a schimbat căsnicia după apariția copilului?
Care sunt traumele trecutului? Cum a fost relația cu tatăl tău?
Cum ai vrea să te vezi prin ochii copilului tău peste 20 de ani?
Și câte și mai câte. Am povestit până la 3 dimineața. Și am uitat de camere și ne-am deschis sufletele.
Cred că ăsta este cel mai important lucru care ne leagă. Suntem sinceri. Unul cu altul, dar mai ales cu noi înșine. Și cred că de asta are nevoie și piața de parenting acum și societatea noastră, în general. De autentic, de cineva care să spună lucrurilor pe nume, care să-și asume adevărurile pe care toți le știu, dar nimeni nu îndrăznește să le spună. Căci nu e ușor să fii părinte, ba chiar uneori e traumatizant. Că noi, adulții de azi, nu am cunoscut tatăl decât ca pe un om rece și îndepărtat. Că niciunul dintre cei doi dintr-o căsnicie nu mai e la fel după apariția copilului. Că e al naibii de mișto să fii părinte, dar al dracului de greu.
Așa a apărut 4dads. E un proiect online, creat cu mult entuziasm. Ne găsiți clipurile pe vimeo sau pe facebook. E ceva de suflet. E autentic. E sincer.
Habar n-am dacă vă va plăcea. Eu sper că da.
Știu, însă, că eu aveam nevoie de acest proiect. Să mă întâlnesc cu oamenii ăștia, să le povestesc despre bucuriile mele, dar mai ales despre traumele mele. Să le povestesc și ei să nu mă judece. Ci doar să mă asculte.
Și, dacă voi veți vrea să ne priviți, va fi senzațional. Vom câștiga de două ori. Și poate ușor, ușor, tații vor începe să vorbească mai mult. Să-și împărtășească preocupările, să-și asume eșecurile, să-și laude succesele. Și mai ales să vrea să fie TAȚI! Cu adevărat acolo, lângă familie. Cu bune și cu rele, dar ACOLO!
Ce a scris Alex- cel mai bun tată despre acest proiect găsiți în link.
Ce a scris Daniel- întotdeauna un tătă începător găsiți în link.
Asta ca să vedeți cât de diferiți suntem.
Hai că am fost melodramatic destul! Se și râde mult în clipurile 4dads, vă asigur de asta! Pentru că viața alături de copii este plină de hohote de râs.
Așa că scurt pe doi: proiect nou 4dads, vlogging, discuții serioase sau neserioase de la caz la caz. Recomand cu cel mai mare drag pentru că e bestial și pentru că… fac parte din el. Like, subscribe, share, la ce conținut vreți voi despre acest proiect. Avem nevoie de orice susținere. Ca să ne asculte cât mai mulți tătici. Și cândva să facem și niște bănuți! 🙂
Mulțumesc anticipat!