Atunci când un copil nu aduce, totuși, fericirea

„Bună ziua, mă numesc ELA și aș vrea să vă spun povestea mea: am 28 de ani iar iubitul meu are 34. El este, însă, căsătorit cu o altă femeie de mai bine de cinci ani. Relația noastră a început în urmă cu doi ani, fără ca vreunul dintre noi să-și dorească asta.

Eram colegi în aceeași companie și, în pauze, vorbeam deseori de muzică și mașini. Suntem amândoi pasionați de curse. Am început să ne vedem ca amici, fiecare spunându-şi off-urile şi aşa ne-am apropiat. Lucrurile au decurs într-un ritm pe care nici noi nu l-am plănuit … lui îi plăcea că, lângă mine, era liniștit, iar eu am găsit în el maturitate, o caracteristică absentă la cei de vârsta mea.

Spunea deseori că nu mai vrea acasă şi că s-a săturat. Își dorea un copil, dar se pare că soția lui nu i-l putea oferi. Se certau des.

Relaţia noastră a continuat fără să ne dăm seama. Am rămas eu însărcinată. Ne-am bucurat tare mult, mi-a spus că-și dorește copilul. Ne și gândeam la o familie, după ce el ar fi divorțat. Din cauze medicale, am pierdut, însă, sarcina. Pot spune că a fost un şoc pentru noi. Totuși, ne-am continuat relația parcă mai uniți ca oricând.

Anul acesta, în ianuarie, a aflat de o oportunitate de a pleca în străinătate cu soţia lui. De aici s-a rupt totul. Am început să ne îndepărtăm și dintr-o dată au apărut şi certurile.

În luna februarie, am rămas din nou însărcinată… şi fără să mă întrebe dacă pot ţine sarcina, mi-a zis direct să fac avort. Se schimbase radical.

Am refuzat categoric să fac asta şi, din această cauză, cumva, s-a aliat cu soţia lui şi încearcă să îmi facă rău pe toate planurile. Sunt însărcinată în 12 săptămâni şi nu vreau să îmi imaginez că o să pierd acest copil, deşi mă doare sufletul. El mi-a zis că îi e scârbă de copil și că nu și-l dorește.

Oare sunt inconștientă că am păstrat sarcina? Ştiu că nu sunt prima femeie care o să crească singură un copil… însă, tu, ca tată, cum vezi lucrurile? Eu vreau doar ca acest copil să nu sufere, să fie sănătos şi vesel, iar eu am să îi ofer tot ce pot. Îmi e și puțin frică, sincer. Mulțumesc frumos pentru că mi-ai citit povestea.”

Am citit mesajul acesta de vreo 5 ori. Pare desprins dintr-un film. Din păcate, este realitate pură. Nu am să-i dezvălui identitatea doamnei în cauză, dar, cu acordul ei, îi public povestea.

Încerc să mă gândesc la ce simte această femeie, la ce o fi în sufletul ei și ce sfat aș putea eu să îi ofer.  M-ar ajuta și părerile voastre.

Teoretic, ideea e simplă: situații ca cele descrise mai sus întâlnești destul de des. El- bărbatul vânător. E căsătorit, nefericit acasă din vina lui sau a soției. O întâlnește pe ea, tânără, independentă, fără obligații. I se aprind călcâiele. E altceva. E diferită. E ca la masă: zi de zi ciorbă, dar parcă o friptură ar pica la ţanc. E diversitate. E o schimbare de peisaj, de perspectivă. E poate și adrenalină, e nou, e interesant, îi pulsează sângele în vene. După cum spuneam li se întâmplă multora.

Mulți bărbați cred că e o situație simplă. Se consideră vânători și nu pot rata o pradă bună. Cataloghează sexul drept sport și cu asta basta. Nu pun suflet, nu se implică în aventuri. Eventual trec repede la altă pradă.

De aceea, foarte rar, un bărbat vântor, care își trădează soția, o va și părăsi. Soția lui e soția lui, e femeia care îl așteaptă mereu acasă. Acolo, acasă, e femeia căreia i-a jurat dragostea până la adânci bătrâneţi și, doar în condiții excepționale, ar putea-o părăsi.

În cazul în care situația se complică, aşa cum s-a întâmplat și pentru ELA, de obicei, bărbatul vânător alege prima variantă. Pleacă.

Nu e o situaţie nemaiîntâlnită, nu e o situație nouă sau care nu se va repeta vreodată. Se va repeta, din păcate, pentru că dragostea e oarbă și viața uneori nu e așa cum ne-o imaginăm. Iar lumea e plină de bărbați vânători. Există și femei care caută prada, dar acum vorbim despre mesajul ELEI.

Poate, dacă în situația lor nu ar fi apărut copilul, ar fi continuat această relație  ascunsă încă multă vreme, chiar dacă el ar fi plecat cu soția în străinătate. Cine știe? Dar au apărut cele două dungi roz pe un test de sarcină. Cele două dungi roz care au schimbat tot și care au apărut într-un moment, în care el era deja setat pe alte planuri. Prima oară s-a bucurat, era ceva nou, la care visase mult de tot. Între timp, însă, lucrurile au luat altă turnură: se gândea din nou la un viitor cu soția. Se gândea la stabilitate, la o viață mai bună cu cea căreia îi jurase în fața altarului. Relația cu ELA, cred eu, era trecută deja la capitolul diverse. Bărbatul vânător își cunoștea deja prea bine prada.

Una peste alta, orice s-ar întâmpla între doi oameni, un copil e un dar de la Dumnezeu. Un copil nu poate fi vreodată o povară pentru un părinte care și-l dorește. Un copil îți dă forță, te motivează, îți deschide mereu alte perspective asupra vieții.

Când ești convins că nu mai poți să lupți, că nu știi încotro s-o apuci, că nu te mai regăseşti și că, poate, nici nu mai știi cine ești, dar apare un copil, abia atunci găsești cea mai multă forță să mergi mai departe. Un copil nu poate fi vreodată un blestem, o cruce grea de dus. Asta, niciodată! Totuși, ca un copil să fie pe deplin fericit, are nevoie și de mamă şi de tată. Chiar dacă părinţii lui sunt sau nu împreună.

Nimeni, însă, nu poate decide în locul ELEI. O femeie este stăpână pe corpul ei, pe sentimentele ei, pe trăirile ei și are dreptul să decidă pentru ea și pentru ceea ce i se întâmplă. O femeie nu se va lăsa convinsă de ceva, dacă, în sufletul ei, hotărârea a fost deja luată. Degeaba noi, ca bărbați, ne punem de-a curmezișul, că tot ea, femeia, decide.

Da, situația ta, dragă ELA, nu e una fericită. Chiar deloc. Însă… nu e fără speranță. Să nu uiți că tu ești singura care decide pentru tine!

Orice femeie în situația aceasta trebuie să își cântărească foarte bine opţiunile şi dorinţele. Doar ea și doar ea poate ști dacă e pregătită pentru acest pas, acela de a aduce pe lume un copil.

Și, până la urmă, viitorul nu ți-l poate spune nimeni. Era o vorbă: „Ştii cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi spui planurile tale.” Se aplică și în cazul tău, dragă ELA.

Cine știe? Nu vreau să îți dau speranțe aiurea, însă, poate într-o zi te vei trezi la ușă cu tatăl copilului tău care te va ruga să îl lași să se implice în viața lui. Sau poate nu va fi așa. Poate nu vei mai auzi de el vreodată. Poate, poate, poate. Sunt atâţia poate în situația ta.

Însă, nu uita! Tu ești singura care poate să ia o decizie! Fă-o cu cap, cu suflet, fă-o așa cum simți tu că trebuie să fie!