„Nu sărbătoresc Valentine’s Day, nu cumpăr flori, inimioare de pluş, nu ies datorită acestei ocazii la restaurant, nici nu fac plimbări lungi prin parc, n-o să mă vedeți niciodată cu o floare sau un buchet în mână pe 14 februarie. Dragostea nu are nevoie de o zi specială a ei, o sărbătoreşti în fiecare zi.”
Asta gândeam până anul ăsta. Da!
Nu i-am cumpărat soaţei niciodată flori de Valentin’s Day și niciodată nu s-a supărat. Nu am în casă perne roşii în formă de inimioară și nici căni cu feţele noastre însoțite de cuvintele „te iubesc”. Nu de zgârcenie sau nepăsare e vorba, dar n-am simțit că trebuie să ne sărbătorim dragostea în așa fel. Prefer să aduc acasă o floare într-o marți sau să ieșim la restaurant într-o joi.
Cum spuneam asta se întâmpla până anul ăsta, până ieri. Nu știu ce am pățit, dar am simțit așa… că trebuie să marchez ziua asta cumva.
M-am trezit dimineața, am făcut cafeaua, am schimbat copilul, i-am pregătit micul-dejun, mi-am trezit soția cu cafeaua aburindă la pat și apoi am plecat spre muncă. Pe drum mi-am făcut planul cu ce surprize aveam să mai pregătesc. Am zis că dacă e bal, bal să fie: să fac totul ca la carte, ca-n poveștile romantice, ca-n filme, ce să mai?
Am făcut rezervare la restaurantul nostru preferat. Noroc că mai aveau o masă liberă. Am făcut comandă pentru un buchet de flori pe care i l-am trimis nesemnat la muncă. Nesemnat și fără niciun indiciu! Am trecut pe la o bijuterie și am dat cu cardul în POS fără milă. Am luat cutia, am dosit-o în haină și am fugit să îmi iau soția de la muncă. Între timp i-am prelungit puţin programul bonei, deci copilul era asigurat.
Am ajuns în faţa clădirii unde lucrează doamna soție și am sunat-o să-i spun că o așteaptă caleaşca. „Să vezi că nu coboară cu florile!”, m-am gândit. Știți cum e, nu? Un bărbat care face un gest ca al meu are două variante în gândire:
- Dacă vine cu florile înseamnă că nu are nimic de ascuns.
- Dacă nu vine cu florile are ceva de ascuns.
A venit cu florile. Oricum, n-aveam vreun dubiu. M-a și înfundat râsul când m-am gândit la cele două variante. A urcat în mașină, mi-a sărit de gât și m-a sărutat cum de multă vreme nu a mai făcut-o.
-Mulţumesc! Ai fost foarte romantic!
N-am mai ars-o dubios să-i spun că nu știu la ce se referă. M-am mulțumim cu reacția ei. Am pornit spre restaurant și greu mi-a fost să păstrez secretul. Ca o femeie „care este” m-a întrebat din secundă în secundă de ce nu mergem acasă și unde mergem. Când am ajuns la local i s-au înmuiat picioarele.
-Ce e cu tine? Parcă noi nu sărbătoream Ziua Îndrăgostiţilor?
-Ei bine, anul acesta o sărbătorim.
Am intrat, ne-am așezat la masă, am mâncat, am băut un pahar cu vin și subtil i-am întins și cadoul. Lată a fost! Fără cuvinte, fără reacție.
„Ce tare! Am surprins-o și am dezarmat-o! Nici prin cap nu îi trecea că i se va întâmpla ceva! Ce bine că nu sunt atât de previzibil”.
Da, asta cu previzibilitatea reprezintă o panică pentru noi bărbații. Când deja soția sau iubita îți poate anticipa mișcările înseamnă că te îndrepți pe drumul plictiselii și e nasol.
Mândru de mine, umflat în pene, am pornit spre casă după vreo două ore. Eram zeu! Când ne-am urcat în mașină, își ia a mea geanta de pe bancheta din spate, cotrobăie pe acolo și scoate un plic. Mi-l întinde.
-Am şi eu ceva pentru tine. Am vrut să ţi le dau mâine că na… noi nu sărbătoream Ziua Îndrăgostiţilor…
-Ce e asta?
Deschid plicul și șoc: rezervare pentru două persoane la un hotel din Poiana Brașov. Rezervarea fusese făcută dimineaţă.
-Plecăm la munte?
-Da, ma gândeam că dacă nu sărbătorim Valentine’s Day, să sărbătorim că e sâmbătă și că e duminică, la munte. Așa… doar ca e sâmbătă și că e doar duminică.
Am căzut pe gânduri puţin, recunosc.
-Auzi? Regreţi că în toţi anii ăştia nu am sărbătorit ziua asta?
-Nu, nu regret, mi-a răspuns. Dar anul ăsta chiar simţeam că trebuie să o sărbătorim. Nu ştiu de ce. Dar oricum, nici nu îţi închipui ce fericită m-ai făcut.
-Pe bune?
-Da, pe bune. Anul ăsta m-am trezit aşa… dornică să ne sărbătorim dragostea şi tu mi-ai citit gândurile.
Să mai zică cineva că noi bărbaţii nu ştim sau nu simţim ce gândiţi sau ce simţiţi. Cum era piesa aia? Simţim la fel, gândim la fel…
1-0 pentru mine! Am zis!