Se apropie 1 martie. Şi 8 martie. Mărţişoare, atenţii, flori, multe flori. Zumzet peste tot, agitaţie, calcule, numărătoarea cunoscutelor care nu trebuie ratate, planuri, împărţeli, strategii, cheltuială, haos.
Da, asta se apropie, însă, eu nu despre asta vreau să vă vorbesc.
La serviciu, într-o pauză, ies să iau o gură de aer împreună cu un coleg. Omul divorţat de vreo 5 ani împarte cu fosta soţie custodia celor doi băieţi pe care îi au.
-Se apropie Mărţişorul, frate, îmi spune.
-Da, se apropie. Eu m-am scos. Îi cumpăr soaţei doar şi în rest iau de la ea. Şi-a descoperit nişte veleităţi de artistă de n-ai văzut aşa ceva. Pe alese le face.
-Serios? Ce tare!
-Păi să iau şi eu de la ea.
-Pentru fetiţele de la grădiniţă?
-Da, şi pentru ele, dar şi pentru Mara. Mara fiind fosta lui soţie.
-Păi încă îi mai cumperi mărţişor?
-Cum, frate, să nu îi cumpăr? Eşti nebun? Am o întreagă strategie.
-Adică? Ai în plan să vă împăcaţi?
Da, ştiu, am gândit ca o primată. Mi-am dat seama după ce am aflat povestea.
-Niciodată. Nu e cazul, nu, dar avem doi băieţi. Dacă eu am dat chix în căsnicie, ei nu trebuie să înveţe asta, nu? Cred că aşa cum mă văd ei pe mine, ca model de bărbat, aşa vor fi ei când vor fi adulţi. Şi îi vreau mişto că sunt super copii.
M-a blocat puţin abordarea şi eram decis să îi aflu strategia. Cum adică încă eşti atent cu fosta soţie? Cu scorpia aceea care te-a făcut să dormi nu ştiu câte nopţi pe canapea, cu femeia aceea care ţipa la tine, cu femeia aceea pe care ai încetat să o mai iubeşti? Cu femeia aceea căreia i-ai spus că nu o mai vrei în viaţa ta mai mult decât mama copiilor tăi? Cum???
Habar nu aveam…
Ei bine, aveam să aflu că acest tată şi fost soţ şi-a construit strategia de la divorţ. Înainte de fiecare 1 şi 8 martie ia copiii la el. Se pregătesc cum se cuvine: cumpără împreună mărţişoare, cumpără flori, scriu felicitări pentru mama, bunica, colegele de la grădi, mătuşi, verişoare, pentru toate femeile din viaţa lor. Dimineaţa, la prima oră, împreună, TOŢI TREI, bat la uşa fostei soţii şi sunt mereu primii care îi oferă cadoul primăverii. ÎN FIECARE AN!!! Iar tradiţia ţine de vreo 4. De ziua ei? La fel! Pregătesc ceva împreună. Mereu!
-Ok, vrei să fie nişte adulţi cu principii sănătoase. Total de acord. Nu îţi face rău treaba asta ţie? Ai iubit-o enorm! Ai suferit ca la balamuc.
–Ba da, uneori îmi face. Primii doi ani au fost foarte răi dar… ei ce vină au? Ce vină au ei că noi doi nu ne-am mai înţeles? Ce vină au ei că eu şi mama lor nu am mai fost pe aceeaşi lungime de undă, că am lăsat dragostea să se stingă? Îţi zic eu: niciuna. Şi atunci prefer să strâng eu din dinţi şi să sper că toate aceste lucruri pe care le fac îi vor ajuta să crească fain. Zic bine?
-Da, zici tare bine. Nu ştiu dacă aş fi în stare.
-Dacă n-ai fi în stare, ai fi un mare egoist. Gândeşte-te: dacă eu nu le arăt cum trebuie făcute lucrurile astea, atunci cine? Dacă eu nu le arăt cum trebuie tratată o femeie şi nu aleg modelul lor suprem de femeie, adică mama lor, atunci cine? Dacă nu de la mine învaţă, de la cine? Poate ei vor avea norocul să îşi găsească o femeie cu care să îşi petreacă tot restul vieţii fără să ajungă ca mine la divorţ. Şi atunci, te întreb, nu ar trebui să fie nişte bărbaţi mişto de care şi eu şi fosta mea să fim mândri? Ba io zic că ar trebui… Şi să mai ştii un lucru: nuanţele, detaliile din viaţa noastră fac diferenţa. Asta de la ea am învăţat-o şi are dreptate. Astea pun tare amprenta pe tine.
-Da…
Ce puteam să zic mai mult? Sincer acum… În veci nu m-am gândit la acest scenariu. În veci nu mi-am imaginat o astfel de postură şi sincer nici n-aş vrea. Dar omul m-a impresionat peste măsură.
-Deci. Cât zici că cere nevastă-ta pe mărţişoare? Aş vrea vreo 30.