Urmează-ţi mereu instinctele când vine vorba de copilul tău! Nu te lăsa influenţat dacă sufletul tău spune altceva!
Eu am păţit-o şi regret…
Discuţie cu o rudă:
“-A făcut puiul febră. Nu mare, dar a făcut. Oare de la ce?
-De la oboseală, mamă, că a fost petrecerea aia ieri şi s-a agitat mult.
-Da, poate că da. Ar trebui să mergem la doctor deşi nu tuşeşte, nu îi curge nasul…
-Nu, mamă, de ce să îl mai deranjaţi pe doctor? Dă-i antitermic şi dacă nu mai face, de la oboseală e.”
Ca niciodată, nu mi-am ascultat instinctele şi regret amarnic. Puteam să previn o perioadă de haos şi nelinişte.
Am ascultat sfatul rudei şi nu am dus copilul la doctor. Ce-i drept, a făcut febră o singură dată, i-am dat antitermic şi gata. N-a mai avut nimic deşi, câteva zile după acest episod, copilul n-a prea fost în apele lui. Nu mai era la fel de activ, era mai somnoros, dar am pus totul pe seama a… nu ştiu ce, dar în niciun caz nu m-am gândit la vreo boală.
La 4 zile după episodul de febră, l-a lovit iar. De data asta, a făcut temperatură mai mare şi n-am mai stat pe gânduri chiar dacă cei din jurul nostru ne spuneau să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Am vorbit cu pediatrul şi ne-am dus a doua zi la consultaţie. Bine am făcut!
Copilul avea o minunăţie de infecţie bacteriană în gât cu care sistemul lui imunitar s-a luptat cât a putut de mult.
-Aoleu, trebuie să îi dăm antibiotic. (A fost prima oară cand am primit un astfel de tratament). De când e aşa moleşit? (Şi pediatrul îl ştie hiperactiv şi acum nu mai era cazul).
-De câteva zile, însă, ieri a făcut temperatură.
-Da, dacă aţi fi venit atunci când a făcut prima oară, poate scăpam de antibiotic şi trecea mai uşor peste boală.
Îmi venea să îmi dau pumni în cap. Cui îi place să-i fie copilul bolnav? Sunt convins că nimănui. Şi… n-a fost prima oară când mi-a venit să îmi dau pumni în cap…
După vizita la pediatru ne-am dus direct acasă. Cumva eram relaxaţi că, primind antibiotic, totul va decurge uşor. N-a fost să fie. Am avut parte de o primă noapte de boală în care nu am închis un ochi. Ne-am plimbat cu el prin casă învelit în cearşafuri ude chinuindu-ne să îi scădem temperatura. Transpiram de la căldura pe care o emana corpul lui, ne venea să ne urcăm pe pereţi din cauza gemetelor pe care le scotea.
A slăbit… N-a putut mânca două zile mai nimic… Abia dacă reuşeam să îl convingem să ia două linguriţe. Abia… A fost îngrozitor mai ales că el e cel mai mare mâncăcios.
A treia zi credeam că totul e spre bine. Soaţa şi-a luat inima în dinţi şi a plecat la serviciu. Spre seară, însă, haos. Bona a sunat-o disperată că piciul a făcut un puseu de temperatură foarte mare, cu frisoane şi plânsete. Urla după mama lui ca din gură de şarpe. Nu ştiu cum a ajuns a mea acasă. Pur şi simplu nu ştiu. Cert este că acum m-a sunat, iar în 15 minute m-a sunat din nou, de acasă. Cred că a zburat, căci drumul îl parcurge de regulă în 35 de minute.
A urmat iar o noapte de foc. Cearşafuri ude, calmante, disperare şi multă neputinţă. Eram la un pas să mergem a doua zi, din nou, la medic dar cumva apele s-au liniştit. Febra a încetat şi de atunci nici că a mai făcut.
Ne-a fost învăţătură de minte şi mesajul acesta vreau să îl transmit. Da, nu putem să îi ferim mereu pe copiii noştri de boli, însă, atunci când instinctul ne spune că nu e bine trebuie să acţionăm. Nu faceţi ca noi niciodată. Puteam foarte simplu să mergem la medic de la primul puseu de febră şi poate nu treceam prin atâta suferinţă.
- Mergeţi la medic ori de câte ori simţiţi că ceva nu e în regulă.
- Nu vă trataţi copiii după ureche, acasă.
- Cereţi ajutor pentru că altfel există riscul să suferiţi şi voi şi mai ales ei…