S-a schimbat ceva la copiii mei. Sunt plecat de aproape o lună de lângă ei și îi simt deja diferiți.
Evident, mai ales bebelușul se transformă de la o zi la alta. Face trăznăi noi, își arată personalitatea din ce în ce mai mult, caută să-și marcheze teritoriul, să-și facă loc în casă și în familie.
Dar și în privința mea e altfel. Ne vedem de câteva ori pe zi și îl simt mult mai generos. De exemplu, îmi dă să mănânc din tot ce mănâncă el, la momentul în care o sun pe maică-sa. Imediat se oprește din ce face și vine cu bucățica de fruct sau covrig sau biscuite spre telefon.
Da, copilul meu a devenit generos cu mine. Lucru pe care, până acum, nu îl făcea. Ba chiar, până acum, toate lucrurile din casă erau ale lui și doar ale lui. E în continuare la fel cu ceilalți. Cu maică-sa, cu surioara, cu toți. Dar nu și cu mine. Cu mine a devenit generos.
Nu vă imaginați că stă mult în fața telefonului. Nu. N-are răbdare în continuare. Doar mă vede, îmi întinde din bucățica de mâncare pe care o are în mână, îmi zâmbește și apoi pleacă la ale lui. Câteva secunde, dar care îmi umplu sufletul de fericire.
Iar soră-sa, aici e mult mai mult! Sophiei i-a fost foarte greu la început. Îmi declara că moare de dorul meu, că nu poate face nimic fără mine. Mai și dădea apă la șoricei de câte ori avea ocazia.
Apoi, au început colegii de la școală să o întrebe despre tati. Despre cum e emisiunea, despre ce fac concurenții, au început să aibă favoriți. Iar Sophia e acum în centrul atenției. Și e foarte mândră de tatăl ei.
Plus că nu mai discutăm acum atât de mult despre dor și distanța dintre noi, ci despre ce se întâmplă în Survivor. A prins-o și pe ea acțiunea din emisiune și are o sumedenie de întrebări despre asta.
Iar, în serile de sâmbătă și duminică, totul se blochează în fața televizorului. Se mută pe Kanal D, telecomanda este ascunsă, ca nu cumva să o ronțăie bebelușul și să schimbe postul din greșeală, și toți ai casei stau cu nasul lipit de tv.
Ba chiar și bebelușul se uită cu interes câteva minute bune. Și, când apar eu, începe să arate spre tv și să strige de nenumărate ori “tata”, “tata”, “tata”.
Sunt faine imaginile astea! Deși sunt departe de ei și mi-e tare dor de toți, când îi văd așa concentrați pe tati de la televizor, îmi trec toate. Am venit cu o misiune în Republica Dominicană și trebuie să fiu concentrat la asta! Iar ei, prin interesul arătat, îmi dau aripi.
Ne e greu separați, dar pare, acum, că și copiii au înțeles că era important pentru mine să fiu gazda acestei emisiuni. Și e bine și așa! E bine să știi că ești susținut de toți cei de acasă! Poți să muncești cu mai mare concentrare, cu mai multă energie, poți să te dedici misiunii pe deplin. Pentru că știi că ai tăi sunt bine!