Aveam un vis. De multă vreme. Și de abia așteptam să mi-l îndeplinesc. Era în puterea mea, era la îndemână. Aveam nevoie doar de timp și de mama. Elemente care mi-au lipsit teribil de vreun an încoace.
Visam să lâncezesc pe canapea și, cu soția în brațe, să vedem un film. Ăsta era visul nostru. Să vedem un film, doar noi doi, pe canapea. Nu desene animate și nici toți trei, călare unul peste altul.
De sărbători, mama a venit în vizită. Câteva zile bune. Deci am avut bonă. Și nu orice fel de bonă, ci cea mai bună. Apropiată de fiică-mea, care îi știe toate nevoile și preferințele, foarte pricepută în toate.
Deci copilul era în cele mai bune mâini.
Ca să ne punem planul în practică, am pregătit copilul: „Sophia, mami și tati vor să aibă ceva timp doar pentru ei. Timp pentru părinți.” Nu prea a înțeles copilul ce vrem de la el, dar, când i-am explicat că nu vom pleca din casă, a acceptat. N-avea cum să fie prea rău.
Dar a fost! Pentru ea rău, pentru noi senzațional!
Două zile nu ne-am ridicat de pe canapea. 2 zile!!! Două zile în care nu am mai fost părinți! Ci doar noi doi, o canapea și un serial bun de tot.
Mda, am întins coarda la maximum, pentru că am transformat un timp doar pentru părinți de 2 ore, în unul pentru părinți de 2 zile. Ce să-i faci dacă ne-a cucerit un serial care nu se mai termina…. 🙂 2 serii, 24 de episoade a câte 50 de minute fiecare.
În total, aproximativ 21 de ore în care, deși copilul mișuna pe lângă noi, l-am ignorat. Am fost doar eu cu soața!
S-a plictisit, a cerut să ne jucăm cu ea, să o scoatem la plimbare, să o dăm cu rolele, să jucăm UNO sau Twister, să o spălăm, să-i dăm de mâncare, să-i citim, să o distrăm, să… , să….., să…. Toate lucrurile pe care le facem din plin cu ea zilnic, de mai bine de șase ani încoace.
Dar noi… NU! Noi am rămas lipiți de canapea, conectați la serial. Și, Doamne, cât de bine a fost!!! Două zile doar pentru noi, așa cum n-am mai avut de foarte mult timp.
Da, am fost egoiști cu copilul! Și? Aruncați cu pietre în mine, dacă voi credeți că am greșit. Dar simțeam nevoia să facem asta: să avem timp doar pentru noi.
Și, cu ajutorul maică-mii, care ne-a preluat atribuțiile, am reușit. Nu ne-a costat nimic și ne-am îndeplinit visul.
Aveam nevoie de aroganța asta. Pentru că, de când ești părinte, să te uiți la tv două zile este o mare aroganță! Cam cea mai mare pe care o poți face! 🙂
Ce să-i faci? La 20 de ani visam să ajung într-o insulă exotică. Acum, la 36, tot ce îmi doream era să văd un serial, pe canapeaua de acasă. 🙂 🙂 🙂
Voi? Voi ce aroganțe ați făcut de când ați devenit părinți?
PS: Asta e reacția Sophiei la terminarea serialului. Mda, clar s-a bucurat că am redevenit părinții ei. 🙂