V-am povestit aici cum Prințeasa a început să se ceară la somn prin… vecini. Adică petrecere în pijamale, distracție, nebunie la alții și somn tot la alții. Dar, deși pentru părinții copilului plecat în deplasare pare fain, nu e chiar așa. E nevoie de pregătiri de ambele părți astfel încât să nu vă treziți chemați, la 2 dimineața, de urgență, să vă luați odrasla acasă că a trezit cu bocetele ei tot cartierul.
În general, copilului îi este mai ușor să fie curajos în timpul zilei, dar micuții de 3 și 4 ani au tendința de a da înapoi atunci când vine ora de culcare. Acesta este momentul în care ei simt cel mai mult nevoia de siguranță de acasă. Mulți copii au petrecut, însă, nopți în alte case- la alți membri ai familiei, la bunici, în special, iar aceștia vor considera că o noapte la un prieten este o ocazie de distracție.
Totuși, dacă dorești să ai o imagine clară a situației, Kristi Alexander, psiholog, îți recomandă câteva lucruri pe care trebuie să le iei în calcul atunci când îți pregătești copilul pentru prima noapte la un prieten (sursa BabyCenter.com).
În cazul în care are o rutină de culcare, de care depinde confortul din timpul nopții, dacă se agață de tine și plânge când pleci, e bine să mai amâni momentul în care copilul tău va petrece o primă noapte la un prieten. De asemenea, dacă mai face pipi în pat, discută în prealabil cu gazdele, astfel încât acest incident să nu fie traumatizant pentru copil și neplăcut pentru ei.
Dacă micuțul tău nu este pregătit pe deplin pentru prima noapte la un prieten, încercați o metodă de familiarizare. Lasă-l la o rudă sau la un prieten pentru o seară de distracție departe de casă- joacă, gustări, povești etc. Seara, pe la ora 21, poți să mergi să-l iei și toată lumea va dormi liniștită.
Pe de altă parte, dacă este pregătit pentru o noapte departe de casă, nu-i interzice acest lucru. Desigur, este întotdeauna o idee bună să te întâlnești înainte cu familia respectivă sau să discutați la telefon pentru a te asigura că se va simți confortabil și în siguranță în casa prietenului său. O discuție cu părinții va fi o ocazie să-ți exprimi eventualele îngrijorări: să nu fie jucării periculoase, în care se pot tăia, că nu vor sta până târziu, că părinții vor oferi variante de activități pentru copii adecvate vârstei, că nu va rămâne țintuit câteva ore în fața televizorului etc.
Asigură-te că prima noapte la un prieten va fi la o familie pe care o cunoaște și alături de care se simte bine. Asigură-te că el/ ea știe că, dacă se răzgândește, nu este obligat să rămână, tot ce are de făcut este să dea un telefon (sau să-i roage pe părinții prietenului să dea un telefon să mergi după el).
Răspunde-i la întrebările pe care le va avea vizavi de acest eveniment: unde va dormi, cum va fi, spune-i că vei merge după el după micul-dejun, pune-i o jucărie sau păturică preferată pentru un sentiment de securitate.
În cazul în care crezi că este de ajutor, sună-l înainte de culcare, dar dacă tu consideri că acest lucru este de natură să-l facă să plângă sau să fie temător, lasă-l pe el să decidă dacă vrea sau nu să vorbească cu tine.
Tu ce sfaturi ai pentru ceilalți părinți referitor la prima noapte la un prieten? Cum s-au petrecut lucrurile în cazul tău?
Sursa: BabyCenter.com