Când ești părinte fiecare zi este o provocare. Fiecare etapă pe care o parcurgi alături de copil scoate din tine tot potențialul de răbdare, iubire, blândețe, compasiune, bucurie.
Deopotrivă există și o parte „întunecată” pe care nu o putem ascunde sub preș. În tot acest tumult emoțional își fac loc și cele mai teribile frici pe care noi, părinții, le simțim.
Și acestea vin tot în etape.
Astfel că, după ce trecem de perioada bebelușiei și respirăm ușurați că, în sfârșit, dormim mai mult de o oră, două legate peste noapte, că în sfârșit ne înțelegem cu copiii și prin cuvinte sau că cei mici devin tot mai independenți în activitățile lor, apar altele.
În jurul vârstei de 2 – 3 ani ne trimitem copiii în lume. Mai exact bate gongul pentru intrarea în colectivitate.
Specialiștii ne spun că, la această vârstă, copiii sunt în plină „explozie sinaptică”, adică la nivelul creierului lor au loc a serie de conexiuni neuronale care le permit să proceseze rapid informațiile pe care le receptează din mediu. Altfel spus, așa cum adesea auzim, copiii noștri absorb informații precum niște bureți.
Mai mult, creierul lor își păstrează plasticitatea și devine tot mai receptiv la experiențele și stimulii din mediul înconjurător.
Limbajul se dezvoltă tot mai mult, iar abilitățile motorii se îmbunătățesc.
Cu alte cuvinte, copiii sunt pregătiți să descopere și lumea din exteriorul cuibului în care s-au născut și au în ei toate instrumentele pentru a o face.
Ceea ce ne revine nouă de făcut este să-i învățăm cum să le folosească.
Îmi amintesc forfota din casă și nodul în gât din perioada în care au început copiii mei grădinița.
Știu clar că nu a fost doar despre ghiozdane colorate și pijamalele pentru somnul de prânz.
Și nici despre avize medicale sau carnetul de vaccinuri.
Asta a fost partea cea mai simplă.
La noi totul a început cu multe luni înainte. Probabil știți deja cum se simte.
Au început să vină gândurile, mai întâi câte unul răzleț, după care au început să se înghesuie toate, iar seara nu ne mai lăsau să dormim.
După ce ne-am liniștit inimile și am ales grădinița, asigurându-ne că, peste zi, nu va apărea nici un monstru care să ne fure copilul sau să-i facă vreun rău, am început să ne mai obișnuim cu ideea.
Acum, lăsând gluma la o parte, orice copil care intră pentru prima dată în colectivitate are nevoie, în primul rând, de sprijin emoțional din partea părinților. De aceea e important să fim și noi împăcați cu decizia și alegerea făcută.
Să fim blânzi sau să-i creștem „spartani”?🤔
Ni se întâmplă tuturor să primim sfaturi cerute sau mai puțin cerute de la diverse persoane din anturajul nostru sau chiar din familia extinsă atunci când vine vorba despre cum să-i obișnuim pe cei mici cu grădinița și noul lor program.
Unii ne spun să-i lăsăm pur și simplu în brațele educatoarei și să plecăm rapid pentru a nu prelungi momentele de despărțire, alții, din contră, recomandă să rămânem la ușă chiar și pe parcursul activităților pentru ca cel mic să știe că suntem acolo și îl așteptăm.
Adevărul este că cei mai mulți dintre noi nu suntem doar părinți, ci avem un loc de muncă în care suntem așteptați, programări la medic, cumpărături de făcut, facturi de plătit sau alte treburi gospodărești care ne fac să dinamizăm ritmul în fiecare zi.
Adaptarea forțată la grădiniță este similară cu situațiile în care un copil este obligat să se integreze rapid, fără să luăm în considerare propriul ritm și nevoile individuale ale micului nostru explorator.
E drept că prin această metodă ajungem la timp la birou, dar poate fi doar acesta scopul nostru ca părinți?
Uite de ce nu ar trebui să ne grăbim
Copiii își dezvoltă în primii ani de viață atașamentul. Fără îndoială aceasta se întâmplă încă din primele zile de viață, însă continuarea trebuie să fie tot către un atașament securizant care are impact pozitiv asupra tuturor relațiilor pe care copilul le va avea în întreaga lui viață.
De aceea, spre deosebire de adaptarea forțată, adaptarea blândă, este o metodă prin care copilul este introdus în noul mediu de învățare treptat și cu multă atenție la nevoile sale emoționale și psihologice.
Scopul acestei abordări este de a minimiza stresul și anxietatea asociate tranziției la grădiniță și de a crea o experiență plăcută pentru copil, astfel încât acesta să se simtă în siguranță.
Trebuie să știm că cele două modalități vin la pachet cu avantaje și dezavantaje pe care cunoscându-le vom putea alege ceea ce ni se potrivește nouă și copilului nostru.
Avantaje și dezavantaje între adaptarea forțată și cea blândă
Ritmul alert în care ne ducem viețile în fiecare zi ne influențează de multe ori și deciziile. Vrem ce este mai bun pentru copilul nostru. Dar, pentru a-i asigura ceea ce are nevoie sau ceea ce noi nu am avut, ajungem să alocăm timp prețios vieții noastre profesionale. Poate de aceea, uneori, ne lăsăm copiii în lacrimi la grădiniță, forțând o adaptare rapidă în goana noastră după eficiență.
Doar că o adaptare forțată poate să aibă consecințe negative importante atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, unele ce cu greu mai pot fi reparate.
Pe termen scurt:
– copilul poate manifesta semne de anxietate și stres, inclusiv plâns excesiv;
– poate refuza să mai meargă la grădiniță;
– poate avea tulburări de somn sau/ și de alimentație;
– poate manifesta un comportament regresiv precum suptul degetului;
– se poate izola social, refuzând să mai interacționeze cu educatoarele sau colegii.
Pe termen lung:
– relația dintre părinte și copil se poate degrada prin lipsa încrederii în părinte.
– atașamentul pe care îl va dezvolta copilul nu va mai fi unul securizant, ci poate să devină evitant sau anxios.
– există chiar riscul dezvoltării rănii de abandon dacă nu se va schimba nimic în modul în care părinții vor gestiona adaptarea la grădiniță.
De cealaltă parte, adaptarea blândă implică un efort mai mare din partea părintelui și timp mai mult în ceea ce privește familiarizarea copilului cu noul mediu.
Dacă pe termen scurt pot exista situații în care copilul va plânge și va solicita prezența părintelui, faptul că acesta va fi lângă el și va răspunde nevoii lui de conectare, va fi un câștig pe termen lung.
În plus, acomodarea treptată și cu blândețe ajută la diminuarea sentimentului de nesiguranță și teamăcu care se poate confrunta copilul în noul său mediu, atât de importante pentru stima de sine a celui mic.
În aceste condiții copilul va asocia grădinița cu experiențele plăcute de acolo și astfel se va implica în activitățile propuse de educatoare și va socializa cu ceilalți copii.
Procesul de învățare va fi mult mai eficient în condiții de echilibru emoțional, când teama sau anxietatea nu își fac cuib în inima copilului nostru.
Un alt plus al adaptării blânde este că atunci când ritmul fiecărui copil este respectat, se poate dezvolta un atașament securizant și față de oamenii noi cu care va interacționa la grădiniță.
Stima de sine a copilului crește atunci când totul se întâmplă cu răbdare, fără comparații de soiul „Uite, ceilalți copii nu plâng. Tu de ce plângi?”
Studiile arată că atunci când copiii se simt în siguranță în momentele lor de tranziție de la o etapă la alta, sunt mai predispuși să aibă relații sănătoase și să dezvolte abilități de reglare emoțională mai bune.
5 pași pe care să-i urmezi pentru adaptare blândă:
Indiferent că este pentru prima oară când vor petrece câteva ore pe zi fără mami și tati sau că au mai dormit singuri câteva nopți la bunici, copiii vor interacționa cu un mediu nou, cu educatoare și copii pe care poate nu i-au mai văzut niciodată.
În continuare am pregătit 5 pași pe care să-i urmezi ca cel mic să intre pe ușa grădiniței stăpân pe sine, fără teama că-l vei abandona sau părăsi. Așa vei putea să liniștești și tu emoțiile care-ți fac stomacul ghem.
-
Povestește-i despre cum va fi la grădi, fără să-i vinzi gogoși. 😉
Vorbește-i cât mai mult despre ce urmează să se întâmple la grădiniță și răspunde-i la întrebări, indiferent cât de nesemnificative par pentru tine.
Spune-i că veți pregăti ghiozdanul împreună, că drumul până la grădiniță e cât o plimbare scurtă, că acolo doamna educatoare îl va aștepta în fața porții și îl va duce în sala de clasă, unde își va întâlni și colegii. Spune-i ce meniu are în cazul în care știi asta, dacă va ieși pe afară și ce activități va face în ziua respectivă.
Amintește-i că în acest timp și tu vei fi la job și te vei întoarce după el, fie înainte, fie după somnul de prânz.
Deși nu pare mare lucru să-i spui acestea, copilul va prinde încredere în tine pe măsură ce va vedea că se întâmplă ceea ce i-ai povestit și va ști că te vei întoarce după el, chiar dacă îi va fi dor de tine.
-
Crearea unei rutine constante
Rutinele îi ajută pe copii să se simtă în siguranță. Cu cât evenimentele din viața lor sunt mai predictibile, cu atât se adaptează mai repede și se simt în afara pericolelor.
De aceea, chiar înainte de a începe grădinița este bine ca cel mic să respecte un program cu ore similare de trezire, de masă sau joacă. Poți chiar să te inspiri din programul grădiniței la care ai ales să-ți duci copilul. În felul acesta discrepanțele dintre rutina lui și ceea ce e va întâmpla la grădi nu vor fi atât de mari.
Aliniat la rutină, încurajează-l pe copil să fie cât mai independent când se îmbracă sau se spală pe mâini. Va fi de mare ajutor să poată avea controlul acestor lucruri și la grădiniță.
-
Începe cu vizite scurte și frecvente la grădiniță.
Vizitați împreună grădinița. E important să cunoască mediul în care își va petrece poate mai toată ziua și să-l perceapă ca pe un loc prietenos, în care se va bucura de experiențe pozitive.
Poți rămâne cu el la anumite activități și apoi puteți povesti despre experiența voastră.
De asemenea, îl poți lăsa singur scurte perioade de timp.
Dacă grădinița oferă mai multe variante de program poți chiar să începi cu varianta cea mai scurtă. Rămâi totuși în zonă ca să-l poți lua atunci când educatoarele nu pot gestiona dorul.
-
Empatizează cu orice simte el în acel moment. Chiar dacă ți-e greu să te aduni, fii acolo cu el și lasă alte griji care bat la ușă.
Poate te grăbești să ajungi la serviciu sau poate ai una dintre acele zile în care pare că nimic nu-ți iese. Însă, oricât te-ar tenta să-l lași plângând în brațele educatoarei, puiul tău are nevoie să te simtă aproape.
Și îl poți ajuta să se simtă în siguranță, chiar dacă plânge sau îți zice că vrea să se întoarcă acasă cu tine. Iată ce îi poți spune:
„Înțeleg că nu vrei să intri în grădiniță fără mine. Și mie îmi va fi dor de tine. Poți să rămâi în brațele mele cât ai nevoie până te simți pregătit să intri în clasă împreună cu doamna educatoare.”
Când empatizezi cu el, îl ajuți să se simtă înțeles și acceptat, chiar dacă e furios sau trist că vă despărțiți.
După câteva minute în care îl ții în brațe sau vorbiți despre ce urmează să faceți după ce îl iei de la grădiniță, este posibil să se simtă pregătit să îți dea un pupic de rămas-bun și să intre în clasă.
Ca să nu faceți totul pe fugă, acordă-ți mai mult timp pentru momentul despărțirii. Poate chiar 10 minute pe care le petreceți în fața grădiniței, povestind despre ce urmează să se întâmple sau doar îmbrățișându-vă.
-
Vorbiți acasă despre cum a fost despărțirea.
Îi poți spune:
„Am văzut că astăzi ți-au dat lacrimile când ai intrat în grădiniță. E ceva ce pot face pentru tine ca să-ți fie mai ușor mâine?”
Când îl vei întreba asta, va simți că este important pentru tine și poate chiar va veni cu o soluție la care nici nu te aștepți, fie să cântați cântecelul lui preferat înainte să pleci, fie să-l mai ții puțin în brațe, fie să vă faceți un ritual al vostru înainte de despărțire.
Dacă treci cu bine de etapa asta, crede-mă că admiterea la facultate ți se va părea floare la ureche. Dar despre asta vom vorbi altădată.🙃
Pentru asta, îți recomand să vizionezi cursul online al Uraniei Cremene, „Aventura Grădiniței: Bobocel în grupa curajoșilor” care va aduce cu siguranță mai multă liniște și încredere că veți gestiona bine toate provocările care vin buluc în această perioadă.
Dacă vrei să afli mai multe despre acest curs, intră aici: https://aap.ac/oNNX