Mai am exemple și sunt sigur că și voi le aveți pe ale voastre. Când trăiești cu un Gică Contra plin de energie și pus pe refuzuri în fiecare zi, bogăția acestor situații este evidentă.🤪
Cei mai mulți dintre părinți consideră că refuzurile copiilor sunt cea mai arzătoare provocare cu care se confruntă și printre primele pe care ar dori să le rezolve.
Și au și de ce.
Refuzurile le consumă în fiecare zi energia și le omoară încet neuronii plăpânzi care se încăpățânează să le facă față.
De exemplu când ai dat tot ce ai avut mai bun din tine și ai pregătit cel mai sănătos prânz, te aștepți să primești măcar un „Sărut mâna pentru masă!” care să te copleșească de emoție și să-ți dea satisfacția unui efort bine investit în viața copilului tău.
Dacă mai adaugi că ziua ta era plină ochi și de alte treburi și erai oricum în criză de timp, frustrarea este cu atât mai mare când cel mic strâmbă din nas în fața farfuriei atent decorate.
În momente ca acesta îți vine poate să țipi în timp ce în interior parcă ar erupe Etna și Vezuviul laolaltă.
Știi, e momentul acela în care ne transformăm în balauri sau dragoni scuipători de foc pentru că, la urma urmei, și noi, părinții, suntem oameni și avem limitele noastre.
Și dacă ar fi doar un moment de genul acesta…
Dar pentru majoritatea dintre noi, sunt muuuulte și în fiecare zi.
De pildă, cu aceeași înverșunare ne aruncă „Nu-uri˝ drept în față și când îi rugăm să închidă televizorul sau tableta, și când vrem acasă, iar ei mai vor încă 5 minute în parc (care se transformă în 50, dar aici este o altă poveste), și când le pregătim o cameră care se învârtete după soare, dar ei tot în pat cu mami și tati vor să doarmă și tot așa…
Știi cum primeam eu aceste refuzuri? Ca pe niște săgeți ascuțite. Direct la inimă se duceau și se tot răsuceau de le țin minte și acum.
Doar că, pe parcurs am descoperit că se poate și altfel. Viața de părinte este provocatoare, dar te și crește pe măsură ce găsești soluții la provocările pe care le întâmpini.❤️
De unde vin toată înverșunarea și încăpățânarea?
E suficient să ne învinovățim atunci când reacționăm „zgomotos” la refuzurile copiilor? 🤔
Rezolvăm ceva dacă insistăm cu cerințele noastre ridicând tonul tot mai sus?🤔
Să-i pedepsim ca să învețe să nu mai refuze?🤔
Pentru a putea răspunde acestor întrebări ar trebui să vedem ce e în spatele refuzurilor. Până la urmă, de ce ne refuză copiii?
Cred cu tărie că nu vor să ne facă în sâc și nici că refuză din „obrăznicie” și vei vedea și de ce.
Pentru asta voi aduce în atenția ta o teorie testată și cercetată de experții în psihologie care au conchis că fiecare ființă umană se naște cu trei nevoi psihologice de bază pe care caută să și le împlinească pentru a trăi în echilibru.
Teoria Autodeterminării, căci despre aceasta este vorba, poate explica de ce se transformă îngerașii noștri în mici Gică Contra care ne sug energia precum vampirii din familia lui Vlăduț al nostru din Transilvania.🧛
Mai exact, Richard M. Ryan și Edward Deci, autorii acestei teorii, consideră că nevoia de conectare, de control și cea de competență nesatisfăcute duc la dezechilibre în relația dintre părinți și copii și pot fi motivele pentru care cei mici îl iau pe „Nu!” în brațe.
De exemplu, atunci când nu reușești să te conectezi cu copilul tău, pentru că încerci să fii și cu el, dar și cu mâncarea din cuptor sau cele 15 emailuri de serviciu care așteaptă răspuns, acesta va refuza să facă ceea ce îi ceri pentru a-ți atrage atenția.
Tot așa, atunci când îi dai copilului tău o sarcină care este peste puterile lui, acesta va refuza să o facă pentru că știe că nu o va duce la bun sfârșit, iar nevoia lui de competență nu va fi pe deplin satisfăcută. Mai bine spune „Nu!” decât să deseneze o floare care știe că nu-i iese sau decât să-și facă temele.
În privința nevoii de control se ridică însă următoarea întrebare:
Ce pot controla sau decide copiii?
Dacă ai un copil de 2 ani ce decizie ar putea lua?
Dar dacă ai unul de 6 ani?
Probabil că nevoia de control este cel mai puțin înțeleasă de părinți. Asta pentru că ne vine greu să înțelegem că, până la un punct, și copiii au nevoie să ia decizii chiar dacă au vârste dintre cele mai fragede.
Firește că nu poți pune pe umerii copilului decizia culorii gresiei din baie sau dacă să cumpărați o mașină electrică sau diesel, dar poți în schimb să-l întrebi dacă vrea un măr sau o banană, un tricou verde sau unul gri.😉
Potrivit celor doi autori, satisfacerea nevoilor psihologice de bază contribuie semnificativ la bunăstarea emoțională a celor mici și la creșterea motivației intrinseci (aceea care-l face pe fiecare pui de om un mic Superman).
3 tehnici contra refuzurilor
Pentru că de cele mai multe ori în spatele unui refuz nu poate fi vorba de obrăznicie, de „personalitate” cum spun unii sau rea intenție din partea copilului, e bine să tragem aer în piept și să cercetăm cauza.
Apoi, în funcție de aceasta putem aplica una dintre tehnicile de mai jos.
👉Din capitolul „Tu decizi, tu faci!” – oferă-i mai multe opțiuni😉
Atunci când copilul simte că decide, că el e cel care alege dintre mai multe variante, se va simți puternic.
Chiar dacă nu va decide ce teritoriu va cuceri mâine sau pe ce planetă va zbura peste 2 ani, el va simți că are control asupra situației când va alege în ce pijama să doarmă (cea cu elefanți sau cea cu steluțe) sau când va hotărî dacă mănâncă cereale cu lapte sau cu iaurt la micul dejun.
Mai exact, în loc să-i spui că trebuie să-și pună pijamaua, întreabă-l pe care vrea să o îmbrace.
La fel și cu micul dejun. În loc să-i spui „Vino la micul dejun!”, întreabă-l dacă vrea să mănânce cereale(integrale😄) cu iaurt sau cu lapte.
Atunci când îi oferi alternative( cu limitele stabilite tot de tine 😆) îl ajuți să-și satisfacă nevoia de control, iar șansele să obții un refuz scad considerabil.
👉Piramidele din Egipt s-au construit pe bucățele – Decideți împreună etapele planului vostru
Sarcinile mari și complexe îi pot copleși pe cei mici și pot refuza să le facă.
De exemplu, poate părea peste puterile lui să strângă toate jucăriile de pe dușumea chiar dacă tu îi vei spune ce are de făcut.
Tocmai de aceea puteți decide împreună etapele pe care să le parcurgă.
Atunci când va avea de hotărât etape, mod de lucru sau timpul alocat fiecărei bucățele din plan, copilul se va simți implicat și va avea senzația controlului pe care îl deține asupra situației.
Îi poți spune așa: „Ce zici să facem un plan împreună pentru a-ți strânge jucăriile. Poți strânge mai întâi plușurile. După aceea poți continua cu mașinuțele. Cum ți se pare?”
Prin implicarea lui în procesul de planificare îi conferi un sentiment de control și responsabilitate care va reduce considerabil tendința de a refuza.
Mai mult, inima lui Superman poate crește de mândrie și va porni spre un nou obiectiv.
Acest tipar de împărțire în pași mărunți a activității îl va ajuta și în viața adultă când va avea de rezolvat sarcini mult mai dificile fără să se mai frustreze sau să se simtă neputincios. Așadar aveți amândoi de câștigat din asta.
👉Cui îi place să primească ordine? – Mai bine o rutină sănătoasă
Copiii iubesc rutina chiar dacă aparent ni se pare că vor mereu să iasă din ea.
Ce vreau să spun este că atunci când știu ce urmează, când au un program previzibil, se simt în siguranță și simt controlul activităților lor. În felul acesta vor fi mai puțin tentați să refuze o activitate pe care o fac în mod recurent în fiecare zi.
De exemplu, poți încerca așa: „Întotdeauna după ce bei lăpticul mergi la baie și te speli pe dinți. Apoi citim o poveste înainte de somn.”
Probabil că nu va funcționa pentru toți din prima zi, însă transformând în rutină această activitate copilul tău va ști la ce să se aștepte atunci când vine seara, iar frecvența refuzurilor legate de somn sau spălatul pe dinți va scădea.
În concluzie, specialiștii în dezvoltarea psihologică a copiilor susțin că un mediu parental în care sunt încurajate autonomia copilului și îndeplinirea nevoilor sale psihologice stimulează pe lângă motivație și un comportament mai cooperant.
Știu că nu este ușor și că pentru a putea fi în fiecare zi atenți la nevoile celor mici trebuie să depunem efort constant.
Știu și că rezervorul acela de energie din care tot scoatem și la serviciu, și la cumpărături și în trafic, dar și în familiile noastre, nu este infinit.
De aceea îți las o resursă valoroasă pe care să o explorezi pentru a putea aplica eficient tehnicile de mai sus (+ altele care ți se potrivesc). Este vorba despre cursul creat de Urania Cremene, „De la Nu la Da” cu ajutorul căruia vei reuși să elimini refuzurile cu răbdare și blândețe, pentru a crește un copil cu fruntea sus, chiar și atunci când cuvântul lui preferat este „Nu!”.