Sunt pus la zid în propria casă. Mai am puţin şi îmi sunt controlate unghiile şi batista ca la şcoală, în propria casă. Sunt mustrat, atenţionat, se ridică câte-o sprânceană la mine la fiecare pas, trebuie să am grijă la ce spun, fac, dreg. Nu mai am linişte. Da! Trec printr-un proces dubios de schimbare. Schimbarea mea, de dragul copilului.
Cum am ajuns aici? Simplu! Vă spun!
Se face că eu muncesc destul de mult. Se face că timpul petrecut de mine acasă este mult mai puţin faţă de cel petrecut de soţia mea. Da, copilul stă mai mult cu mama lui decât cu mine, iar asta m-a adus pe mine într-o situaţie foarte dificilă şi copleşitoare.
Îşi doreşte să stea cu mine, îşi doreşte să facă totul ca mine, să mănânce ca mine, să doarmă ca mine, să se comporte ca mine. Soaţa mi-a atras atenţia asupra acestui lucru în repetate rânduri, eu nu m-am făcut că plouă, dar nici nu am plecat urechea prea mult la asta.
Ei, în momentul în care am văzut că mă copiază aproape cu fiecare gest pe care îl fac, mi-am dat seama ce responsabilitate mare am pe umeri. E mare, fraţilor! Mare de tot! Încet, încet am devenit principalul model pentru el. Nu vă spun cât mă bucur pentru situația în care mă aflu, dar vă spun cât mă îngrozeşte asta. Mult de tot!
Aşa se face că mi-am schimbat perceptia despre viaţă, despre mine cu totul.
- Dacă înainte eram genul care îşi mai arunca pantofii prin hol şi îi uita acolo, lângă pantofar, acum îi aşez aşa cum trebuie.
- Nu îmi mai las geanta cu laptop şi lucrurile pe unde apuc.
- Când termin de mâncat, nu mai aştept să îmi ia soţia farfuria să o spele deşi înainte o mai făceam, recunosc… Acum mă ridic şi măcar o duc la chiuvetă.
- Hainele nu le mai las aruncate pe canapea sau aiurea prin dressing… Le aşez în dulap sau le duc la coşul de rufe murdare.
- Vorbesc frumos chiar şi în trafic. Mă educ, mă educ deşi câteodată e tare greu să ma abţin… O FAC!
- Îmi strâng în braţe şi îmi sărut soţia cu mai mult patos.
- Îi aduc flori mai des.
- Gătesc, deşi nu sunt un mare priceput.
- Dau cu aspiratorul chiar dacă înainte soţia nu mă lăsa să o fac. Acum mă lasă.
- Dau cu mopul şi ea se distrează teribil.
- Şterg praful atent cu soluţie specială de lemn şi ea se distrează teribil.
- Repar şi meşteresc tot ce se strică şi intervin de fiecare dată când sunt solicitat.
- Bag rufe la spălat şi ea se distrează teribil.
Doamne, lista asta pot să o continuu la nesfârşit… N-aş vrea să credeţi că, până să apară fiul meu, eram un indolent, nici pomeneală şi nu e falsă modestie la mijloc şi nici vreo laudă.
Ideea este că, transformandu-mă în principalul lui model, am depus şi încă depun toate eforturile necesare să mă schimb pentru că vreau să crească un om bun, integru, descurcăreţ şi cu principii sănătoase. Tot ce fac, fac arătându-i, explicându-i, cerându-i să mă copieze.
Nu vreau sub nicio formă ca, peste ani, să îmi dau seama că a crescut cu convingeri greşite cum ar fi că doar femeile fac curăţenie, pentru că asta a văzut acasă. Nu vreau să creadă că un bărbat vede în soţia, iubita lui o servitoare. Nu vreau să fie un bărbat care să nu ştie să schimbe un bec, care să nu se descurce cu o listă de cumpărături sau care să nu aibă un limbaj adecvat.
Chiar cred că exemplul este cea mai bună educaţie. În consecinţă, sunt exemplar pentru viitorul lui. Sau… măcar încerc, depun toate eforturile şi chiar sper să îmi iasă.