Oricărui părinte îi este cunoscută situația în care nici nu te‑ai așezat bine la coada de la casa de marcat, că cel mic a și început să‑ți pună cea de‑a 45‑a versiune a întrebării „Cât mai stăm?„. Întrebarea lui îți sună ca o alarmă de incendiu în creier, ca să nu mai spun că și împinge de căruțul plin, lovind‑o a zecea oară pe doamna din față. Femeiea îndură cu stoicism, doar de dragul ochișorilor lui verzi și doar pentru că, probabil, are și ea un nepoțel acasă, la fel de energic ca al meu.
Cum să ajuți un copil să supraviețuiască momentelor dureroase de așteptare și să te asiguri că nu suferă nici el, nu‑i înfurie pe alții și, bineînțeles, nu scoate tot ce‑i mai rău din tine?
Copiii pot cu greu suporta un zbor de nouă ore, o zi interminabilă de cumpărături sau statul la o coadă chiar dacă este vorba despre distracțiile din Disney. Când își pierd răbdarea, uită că l‑ai rugat să stea locului, să nu se foiască și să nu te tot sâcâie cu întrebarea „Cât mai avem?„.
Experimentul Marshmallow
Întrebarea „Cât de mult pot aștepta copiii?” ne preocupă nu numai pe noi, ci și pe oamenii de știință. Psihologul american Walter Mischel a făcut prima oară celebrul test marshmallow la sfârșitul anilor ’60.
Cercetătorul a pus marshmallows în fața unor copii și le‑a zis că are ceva de făcut urgent și trebuie să plece, dar înainte de a ieși, le‑a spus că dacă vor aștepta până se întoarce și nu se ating de bezele, vor mai primi altele în plus.
A testat capacitatea copiilor de a se autocontrola, dacă își pot amâna plăcerea imediată și pot aștepta o recompensă ulterioară, dar sporită. Mischel a studiat fenomenul ani mai târziu și a descoperit că acei copii care au câștigat bezelele bonus când erau mici au ajuns mult mai realizați decât colegii lor nerăbdători. Reușitele la învățătură, nivelul de educație și situația materială au fost mai mari, inclusiv indicele de masă corporală a fost mai scăzut. Iar concluzia experimentului a fost că, autocontrolul afectează adesea succesul mai mult chiar decât IQ‑ul.
Întrebarea este cum au reușit acei copii să‑si înfrâneze dorința?
Tot Walter Mischel a explicat că aceștia au încercat să‑și distragă atenția cu altceva, iar ceilalți care nu și‑au găsit o altă ocupație, au rămas cu gândul doar la bezele și au și căzut în ispită.
Dar noi, părinții secolului 21, cum să‑i convingem pe copii să aștepte și să aibărăbdare, fără să apelăm la toate gadgeturile ce ne inundă viața?
Adevărul este că nimănui nu‑i place să aștepte. Ne putem imagina cât de greu este să‑i înveți pe copii să aibă răbdare. Ei nu au încă suficientă experiență de viață pentru a suporta și a accepta așteptarea. Ei nu înțeleg noțiunea timpului, a scurgerii lui, cum nici nu înțeleg diferența dintre o oră sau un an.
Așteptarea sau răbdarea în sine sunt urmate de o „gratificare întârziată” care, nu întotdeauna este ceva „wow” pentru copil. Stăm la coadă minute în șir doar ca să plecăm din magazin. E normal să nu‑i placă și să nu aibă răbdare. Doar că, în viațăva avea nevoie să și aștepte, să facă față și lucrurilor neplăcute, să depășească piedici și chiar să aibă parte de dezamăgiri. Uneori răbdarea atinge rangul de virtute, iar cel care o posedă este „sortit” succesului. Amânarea recompensei este o artă, iar așteptarea și răbdarea dau roade mari pe termen lung.
11 Modalități de a‑ți învăța copilul să aștepte
- Este important să ne asigurăm că gradul de răbdare la care ne supunem copilul este adecvat vârstei și nivelului de dezvoltare. De exemplu, un bebeluș nu va tolera să stea neschimbat sau nemâncat, spre deosebire de copiii mai mari, care pot aștepta câteva minute, chiar și jumătate de oră, în timp ce le pregătești o gustare.
Pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă, va crește și capacitatea lor de a comunica, vor înțelege când le explici ceva și astfel li se va lungi și răbdarea.
- Învață‑l să conștientizeze TIMPUL.
Copiii au un simț al timpului slab dezvoltat, mai ales când nu suntem foarte specifici. Dacă sunt prea mici ca să înțeleagă și nu sunt foarte bine orientati în timp, operați mai puțin cu conceptele de „minute” și „ore”. Va fi mai ușor pentru ei dacă vor „vizualiza” timpul: „Ne spălăm pe dinți când încep știrile la tv. „, „Tata se va trezi când soarele va răsări pe acoperișul acela.”.
Când mai cresc, începe prin a le arăta un ceas, cum sună, cum ticăie, cum se mișcă limbile lui. În joacă, lasă‑I să aștepte un minut, urmărind limbile ceasului, apoi 5 min și tot așa. Dă‑i 10 minute de desene și urmărește‑l dacă respectă înțelegerea. De asemenea, îi poți explica despre zi și despre noapte și câte ore are fiecare. Folosiți un cronometru sau o clepsidră pentru a obține o senzație de amploare.
Folosește calendare advent, colorați zilele săptămânii, spune‑i câte minute urcăm pe o scară rulantă sau că fursecurile vor sta la cuptor 35 de minute. În cele din urmă, copilul va înțelege că 10 minute nu sunt atât de multe pe o scară a eternității.
Îi mai poți spune că timpul poate zbura dacă ești ocupat cu ceva interesant, iar aceeași perioadă de timp poate părea nesfârșită dacă aștepți un avion și doar te uiți pe pereți.
- Stabilește așteptări realiste pentru el.
Așteptarea trebuie să fie pe măsură. Stabilește obiective sau aspirații ușor exagerate, dar nu foarte încât să‑și piardă hotărârea sau stima de sine. Și mai ales, nu creați situații artificiale de așteptare pentru copiii mici.
- Încurajează‑l să economisească bani
Adunând bănuț cu bănuț în pușculiță pentru a‑și cumpăra ceva ce își dorește foarte mult, va fi pentru el cel mai tare exercițiu de răbdare. Iar atunci când va intra în posesia obiectului dorit, va fi mai fericit ca niciodată.
- Lasă‑l să rezolve puzzle‑uri
Puzzle‑urile sunt una dintre cele mai bune metode de a‑l învăța răbdarea. Lucrând la ele, trebuie să aștepte pentru a vedea imaginea finală, așa că, o mulțime de puzzle‑uri adecvate vârstei vor fi o modalitate grozavă de a‑l învăța să rabde în timp ce se joacă! Cu timpul, piesele vor fi tot mai multe, iar timpul de răbdare mai extins.
- Implică‑l în activități care necesită un timp de așteptare
Coaceți împreună brioșe sau prăjituri. Copilul va avea câțiva pași de parcurs înainte de a fi recompensat cu o creație delicioasă. Procesul de preparare durează, dar poate fi și distractiv. Iar coacerea va fi un test de răbdare cu un final dulce.
De asemenea, puteți planta semințe sau răsaduri în ghiveci sau în grădină și aștepta să crească. Copilul va fi foarte fericit să vadă primele plăntuțe care iau viață datorită lui. Iar dacă rezistă până la culesul primelor legume, va merita pe deplin titlul de „cel mai răbdător copil”. Atenție, nu alegeți un copac pentru asta și nici nu așteptați ca el să intre pe rod.
- Ia‑l la pescuit.
Puteți prinde pești și îi puteți elibera imediat dacă nu aveți de gând să‑i mâncați și nu doriți să le faceți rău. Dar, pescuitul necesită răbdare, iar copilul tău poate afla că, în unele cazuri, recompensa este ceea ce se întâmplă în timp ce așteaptă!
- Ține‑ți cuvântul!
Capacitatea de a aștepta este asociată cu încrederea în adulți. Este mult mai ușor să‑l aștepți pe tata dacă știi sigur că acum aleargă după o scară și va veni să te dea jos din copac.
Nu uitați că toți copiii iau exemplu de la părinți! Așa că, ai grijă de comportamentul tău. Nu fă crize dacă pizza întârzie, iar livratorul a greșit adresa. Dacă nu ne controlăm emoțiile și cădem în disperare, atunci copilul primește un semnal clar: viața este plină de urgențe, iar răbdarea nu este pentru el.
- Înarmați‑vă cu orice poate ține un copil ocupat mai mult de cinci minute (inclusiv mâncare)
Dacă ai de gând să mergi cu un tren pe o distanță lungă, ar trebui să te gândești cum să‑ți protejezi nervii, dar și pe ceilalți pasageri de copilul tău. Te poți înarma cu creioane și foi de colorat, cărți de joc, cărți de citit, truse de artizanat și jocuri cu zaruri, tot ce‑l poate ține ocupat. Asta nu‑ți oferă siguranța că nu se va plictisi și nu‑și va pierde răbdarea. Dar, măcar ai făcut tot ce puteai.
Și nu uita de nevoile lui primare. Sub influența foamei, setei sau a durerilor de picioare, chiar și o statuie te va întreba din 5 în 5 de minute „Cât mai durează?„.
- Empatizează cu cel mic în așteptarea lui „dureroasă”.
Capacitatea de a se controla devine cu atât mai bună, cu cât sistemul nervos este mai dezvoltat. Creierul preșcolarului nu este matur din punct de vedere funcțional și dacă îi spui că trebuie să aștepte pentru că standul de înghețată nu este încă deschis, pentru el echivalează cu refuzul tău de a‑i cumpăra înghețată. Mai bine mergeți și căutați în altă parte.
Sarcina unui adult este să‑l ajute empatic pe cel mic să suporte disconfortul într‑o situație de așteptare. De exemplu, la coada de la carusel, în loc să‑l cerți, spunându‑i: „Nu te mai plânge!„, îi poți oferi o îmbrățișare, o poveste interesantăsau poți juca „Piatră, foarfecă, hârtie„.
- Lăudați‑vă copilul pentru răbdarea lui.
Voința se poate antrena așa cum îți antrenezi și mușchii. De fiecare dată, amânând un impuls de moment, cel mic devine din ce în ce mai puternic și mai răbdător. De aceea, recunoașteți și apreciați‑le de fiecare dată răbdarea.
Spune‑i că știi cât de răbdător este sau ce efort depune, astfel, îl vei ajuta săexperimenteze un sentiment de mândrie și încrederea că poate face asta și data viitoare.
Sper că unele dintre aceste sfaturi vor ajuta copilul să devină mai răbdător. Nu vă descurajați dacă nu reușiți din prima și e nevoie de timp. Cum am mai spus, răbdarea este ca un mușchi și trebuie antrenat. Dar, asigurați‑vă că recunoașteți punctele forte și succesele copilului dvs, precum și cât de mult se străduiește, astfel încât să știe că are puterea să încerce din nou data viitoare!
Toate aceste metode vă vor ajuta să evitați jocurile sau aplicațiile de pe telefon sau tabletă, care creează dependență și sunt concepute pentru a‑i face pe copiii săse implice în conținut. Acest lucru le reduce capacitatea de răbdare, deoarece au acces instantaneu la divertisment, iar creierul lor primește recompense chimice instantanee de la „next level‑ulul” unui joc. Așadar, asigurați‑vă că, dacă permiteți ecrane în casă, monitorizați conținutul și încercați să limitați utilizarea lor la un interval de timp adecvat vârstei.