Noi am copilărit în natură. Mai toată vara stăteam pe la bunici și ne bucuram de noroaie, de iarbă, de copaci sau de animale. Aveam o grămadă de prieteni și seara ieșeam pe uliță la povești. Furam niște porumb verde și încingeam un foc de tabără cât să coacem un vagon întreg de știuleți și nu doar câțiva.
Capra primise un nume, calul nu mai zic, pisicile și câinii la fel, până și porcul era unul dintre prietenii noștri și avea un nume. Ne părea rău după el de Crăciun, dar chiar și așa îl încălecam și îi mâncam urechile. Din simpatie, să zicem. Doar asta fac prietenii, nu?
Copiii noștri nu mai au bucuria asta. Cresc între patru pereți și întâlnirile cu natura apar doar în excursii sau în week-end-uri când mergem prin parcuri.
Ei trăiesc acum în casă și în lumi virtuale. Devin sedentari încă de mici și nu știu cum arată o găină decât din poze.
Zilele trecute am dat o fugă până la bunicii Prințeasei. Trăiesc la țară și au păsări și animale. Iar reacția fetiței la întâlnirea cu găinile este fascinantă. Le-a mai văzut în vară, când erau doar niște pui. Acum le-a dat chiar ea de mâncare.
Priviți-o!
Când a fost copilul tău la bunici ultima oară? Când s-a jucat cu animalele? Nu-i e mai bine acolo, decât între patru pereți?