Știu exact unde să-ți duci copilul în week-end.

Mai țineți minte fazele alea, când părinții ne rugau să fim drăguți și să nu-i spunem vecinei că e grasă sau prietenului cutare că e urât? Și noi ce făceam? Noi ne duceam direct și le spuneam adevărul.

Un copil nu știe să mintă. Un copil îți spune „verde-n față” tot ce îi place și tot ce nu îi place.

Săptămâna asta am fost la un film. Special să vedem dacă vi-l recomandăm sau nu. Dacă noi, Taticool și Prințeasa, suntem încântați de el astfel încât să vă invităm și pe voi să-l vedeți.

Și da, ne-a plăcut tare mult. E vorba despre „Bunul Dinozaur”, o animație pentru toată familia, cu multe mesaje pozitive pentru copii. Un film chiar emoționant, care poate stârni și câteva lacrimi printre spectatorii mai sensibili, fie ei adulți sau prichindei.

Una peste alta, nouă ne-a plăcut mult și vi-l recomandăm cu drag. Recenzia, părerea noastră subiectivă, o găsiți în clip. Încântarea Sophiei este evidentă.

Așteptăm și părerile voastre după vizionare.