Vă jur! Cele mai apreciate jucării și jocuri au fost cele construite împreună! Cel puțin până când Sophia s-a făcut suficient de mare ca să o ușuim la ea în cameră, așa a fost! Iar, acum, frate-su face la fel.
Țin minte că aveam casa plină cu tot felul de jucării sclipitoare și atrăgătoare și a noastră avea chef de experimente, de decupat, de construit mașini în casă, de gătit sau de mers cu calul. Mda, tot în casă. Toate în casă. Și toate cu părinții ei.
De fapt, acesta este motivul pentru care am ajuns să am o relație minunată cu ai mei copii: am făcut multe lucruri împreună.
A fost foarte greu să înțeleg ce-și dorește Sophia. La bebe 2 încă mai descopăr lucruri. Copil sărac fiind eu, am considerat că trebuie să le dau piticilor mei tot ce nu am avut eu. Jucării scumpe, cât mai scumpe și cât mai multe. Dar ei aveau nevoie de fapt de un singur lucru, același pe care nu-l avusesem nici eu, dar care nu ține de valoarea lui în bani: timp cu părinții. Da, asta își doresc copiii cel mai mult: să-și vadă părinții jucându-se cu ei.
Știu că, după atâtea săptămâni de pandemie, ați vrea să fugiți în lume că sunteți zăpăciți de cât timp ați petrecut cu cei mici. Dar acesta este un articol și pentru viitor, să vă amintiți de cele mai mari dorințe ale copiilor voștri. Iar a sta cu copilul nu înseamnă a-l uita în fața televizorului sau pe tabletă.
Înseamnă mai ales a lucra cu acel copil. A-i intra în minte și a încerca să i-o stimulezi permanent. A-l face fericit prin jocuri simple, prin creativitate și prin răbdare.
Nici unui părinte nu-i e ușor să facă toate lucrurile astea.
De multe ori intră în pană de idei, alteori este foarte obosit și nu mai are chef de nimic. Pentru inspirație există www.danonino.ro. Au secțiuni de activități și de idei și sfaturi. Lucruri simple, distractive, pe care le poți face în câteva zeci de minute cu copilul tău. Da, nici măcar nu trebuie să-ți consumi tot timpul. E suficientă o oră bună, de conectare și activitate împreună.
Despre răbdare și rezerve noi de energie, pot să vă mai povestesc eu. Mi-a fost tare greu, la început, cu Soph să am răbdare. Dar mi-am dorit foarte mult cu ea o relație puternică și am realizat că doar așa o pot avea. În fiecare zi îmi spuneam că pot să lungesc joaca. Încă 5 minute azi, mâine 10. Și, încet, încet, am progresat. Atât de mult încât adesea nu făceam nimic altceva seara. Pentru că ajunsesem și eu să trăiesc o oareșce dependență de momentele acelea. Mi-am dat seama că sunt fericit așa, că îmi umplu sufletul de bucurie și că, de fapt, jocurile noastre nu mă epuizează, ci îmi dau energie. Da, de multe ori seara, după ce ea adormea, puteam să lucrez mult mai mult, pentru că debordam de energie.
Acum, la băiețel, am mai îmbătrânit puțin. Doar că am ajutor de nădejde cu Soph. Prin joaca noastră, prin timpul petrecut împreună, am modelat-o să fie bună, să fie generoasă și creativă. Acum, își plimbă frățiorul prin toată casa și se distrează împreună. De la căratul în sacoșa de rafie, la transformat scaune în mașini, la muzică cu instrumente inventate, le face pe toate. Pe toate cele pe care le-a făcut împreună cu mine, acum le repetă ea cu frățiorul. Și e foarte tare așa! Iar, când mă primesc în joaca lor, e și mai bine! Pentru că, dând în mintea lor, îmi pot lua o mare doză de energie ca să continuu!