Chiar există copii obraznici? 🤔
Chiar vor să se răzbune și să ne facă în sâc atunci când fac tot felul de boacăne, când vorbesc urât, când urlă din toți rărunchii sau se tăvălesc pe jos?
Înainte de a fi părinte poate că aș fi afirmat că da, există. Acum, însă, lucrurile par să nu mai stea chiar așa.
Și nu pentru că ai mei nu au avut comportamente care să mă scoată din pepeni, ci pentru că, de când am devenit tată, am citit mai mult despre asta și chiar mi-am observat cu atenție copiii.
Cum ne simțim când copiii se poartă cum nu ne place?
Îți voi prezenta o situație concretă. Ți s-a întâmplat și ție, probabil, ca, în timpul unei ieșiri la restaurant, cu prietenii pe care nu i-ai mai văzut demult, copilul tău„ să se dea în stambă”.
Poate că nu vrea să mai stea așezat la masă și aleargă prin restaurant, țipă sau te întrerupe în plină discuție.
Practic, copilul tău, care acasă nu se ridica până nu spunea „Sărut mâna pentru masă!”, se transformă deodată într-un mic monstruleț care nu are alt scop decât de a vă strica vouă seara. Cel puțin asta poți înțelege din comportamentul lui.
Cel mai probabil în astfel de situații, simți cum pulsează în interiorul tău furia, rușinea ori neputința în timp ce iubirea necondiționată pare deja un clișeu.
Deși îți iubești copilul până la cer și înapoi, în momente ca acestea, ceea ce-ți vine să faci de cele mai multe ori este să țipi la rândul tău, să-l ameninți, să-i arăți pe alții mai cuminți și să-l compari cu ei, chiar să-l pedepsești.
Pentru că, în cele din urmă, îți spui că un comportament de soiul acesta trebuie corectat.
Poate trei zile fără tabletă ori fără dulce îl vor face poate să se gândească mai bine la ceea ce a făcut și să nu repete și mâine.
Care sunt consecințele pedepselor?
Chiar dacă vrem să-i pedepsim ca să învețe și să nu mai repete comportamentele care nu ne-au plăcut, pedepsele nu își ating acest scop.
Ba din contră, de cele mai multe ori acestea au efecte negative asupra dezvoltării emoționale a copiilor.
Dacă pe termen scurt copilul va renunța la acel comportament, pe termen lung lucrurile nu arată tocmai așa cum ne-am dori.
Scăderea stimei de sine
Pedeapsa poate transmite copilului un mesaj diferit de cel pe care noi ni l-am propus.
Dacă noi vrem să le atragem atenția asupra unei greșeli și să învețe din ea, prin pedeapsă copilul înțelege că el este neadecvat sau insuficient.
Copilul nu știe să facă diferența între sine și comportamentul său.
Așa că se poate percepe ca fiind incapabil, inutil sau nedemn de iubire. Astfel scade stima de sine și pe termen lung poate simți anxietate și chiar depresie.
Învățarea prin frică
Atunci când sunt pedepsiți, copiii pot învăța să evite un comportament doar pentru a scăpa de consecințe.
Cu alte cuvinte, vor evita să mai lovească, să țipe sau să jignească pentru că se vor teme de pedeapsă și nu pentru că înțeleg de ce să nu se mai comporte așa.
Mai mult, acest lucru poate duce la minciuni sau la comportamente de evitare a pedepsei. Practic copilul va căuta metode să ascundă ceea ce a făcut în loc să dezvolte empatia sau să înțeleagă impactul comportamentului său negativ asupra celor din jur.
De exemplu, nu-și va mai lovi fratele de teamă să nu fie pedepsit și nu pentru că fratele ar putea suferi o durere sau un disconfort.
Pierderea încrederii în părinte
Atunci când copiii sunt pedepsiți, mediul familial va fi unul tensionat. Când frica este baza relațiilor dintre părinte și copil, atunci încrederea copilului în iubirea necondiționată a părinților scade.
Chiar dacă părinții își iubesc copiii indiferent ce s-ar întâmpla, copiii nu pot percepe această iubire atunci când sunt pedepsiți.
Drept consecință, relațiile copii-părinți pot deveni tensionate, copiii pot fi mai retrași sau, din contră, mai târziu pot deveni adolescenții rebeli cu care părinții nu reușesc să mai comunice.
La o privire mai profundă…
Chiar dacă cel mic tocmai ți-a stricat ziua strigând la tine în plină stradă că ești „O ulâtă!”, și trei doamne mai în vârstă te-au privit compătimindu-te, nu ai un copil rău.
Ceea ce ți s-a întâmplat este mai profund decât un cuvânt urât, o jignire sau un comportament nepotrivit.
În spatele acestor comportamente se află o emoție ce cântărește greu în sufletul copilului.
Mai mult, poate fi o nevoie psihologică neîmplinită pe care cel mic tot caută să și-o satisfacă. De cele mai multe ori este vorba de nevoie de conectare sau nevoia de autonomie.
3 cauze ale comportamentelor nedorite
- Nevoia de atenție
Fiecare ființă umană se naște cu trei nevoi psihologice de bază pe care caută să le împlinească pentru a atinge echilibrul emoțional. Dintre acestea, nevoia de conectare poate sta la baza comportamentelor negative ale copiilor noștri.
Uneori, copiii se poartă urât pentru a atrage atenția părinților sau a adulților din jur, chiar dacă această atenție vine sub formă de mustrare sau critică.
Pentru un copil, atenția adultului, fie ea pozitivă, fie negativă, înseamnă conectare.
De exemplu, atunci când vorbești la telefon cu o prietenă și copilul te întrerupe, îi vei da atenție, fie că îl cerți fie că îi spui cu răbdare să mai aștepte puțin până termini conversația.
În lipsa unei reguli clare și a momentelor de conectare pe care să le oferi celui mic, astfel de episoade se pot repeta la nesfârșit.
Asta pentru că nevoia de conectare a copiilor funcționează precum foamea sau altă nevoie fiziologică. Chiar dacă și-a împlinit-o, nu înseamnă că peste câteva ore nu o va mai resimți.
-
Emoțiile mari ale copiilor mici
Până la un punct, copiii nu știu să scoată în exterior furia, tristețea, frustrarea sau entuziasmul.
Toate acestea sunt emoții puternice pe care copiii le simt și le exprimă cu ceea ce le permite limbajul lor sau achizițiile pe care le au până în acel moment.
Mai mult, abilitățile lor de a-și gestiona impulsurile și emoțiile sunt dintre cele mai rudimentare.
Practic cei mici nu vor ști să-și dozeze reacțiile și probabil vor face un tantrum sau o criză de nervi doar pentru că le refuzăm o bomboană.
De aceea copiii au nevoie de un model care să-i îndrume în gestionarea emoțiilor.
-
Nevoia de autonomie
Căutarea autonomiei poate fi una dintre cauzele comportamentelor nedorite.
De exemplu,ca atunci când le pregătim copiilor hainele pentru a doua zi și ne trezim dimineața că au o criză legată de faptul că vor șosetele cu buline și nu pe cele cu inimioare.
În lipsa unor oportunități de a decide create de noi, părinții, copiii și le creează singuri.
Cu alte cuvinte, nici în astfel de situații nu putem spune că avem copii răi sau că vor să ne facă în ciudă. Ei doar cresc și vor să-și împlinească nevoia de autonomie pentru a se simți în echilibru.
3 soluții pentru când are o criză sau se poartă cum nu-ți place
-
Întreabă-l cum se simte și empatizează cu el
Nu sunt răi sau obraznici dacă țipă, fac gălăgie în magazin sau lovesc. Doar că, de generații încoace, așa am fost învățați să îi etichetăm chiar dacă asta nu le schimbă în bine comportamentul.
Așa cum spuneam mai sus, copiii mici, mai ales cei sub 5 ani, nu știu cum să-și descarce energia atunci când sunt triști, furioși, obosiți sau le e dor de tine.
Tocmai pentru asta par „scăpați de sub control” și lovesc, se înfurie, țipă sau imită ceva urât ce au văzut la grădi.
Ca să-ți ajuți copilul să se elibereze de energiile grele acumulate peste zi, nu-i spune că e rău sau needucat.
Începe prin a-l întreba ce-l poate ajuta să se simtă mai bine.
Chiar și un copil de 3 ani îți poate da un răspuns la care nu te aștepți. Poți afla că avea nevoie de o îmbrățișare exact când erai pe punctul să-l cerți.
-
Găsește o variantă în care să-și exprime furia sau nervii diferit
Îți poți învăța copilul să-și exprime emoțiile într-un mod diferit. De exemplu, după ce criza a trecut, vă puteți gândi împreună la un mod în care să descarce energia negativă pe care o simte.
De exemplu îi poți sugera să deseneze ceea ce simte sau să danseze. În felul acesta, treptat va deprinde abilități de reglare emoțională și va fi mai ușor să-și controleze reacțiile.
-
Fii un exemplu pentru copilul tău
Și noi părinții suntem oameni. Dacă generația noastră nu discuta foarte des despre emoții în copilărie, o putem face acum cu cei mici.
Poți să verbalizezi emoțiile pe care le simți și chiar să povestești copilului despre cum vei reacționa în momente de furie.
De exemplu atunci când ești în trafic și este aglomerat, iar drumul până acasă pare o veșnicie, îi poți spune copilului că fierbi pe dinăuntru.
Dar, pentru că nu vrei să produci aceeași stare celor din jur, alegi să pui muzică și să cânți.
Copiii vor învăța astfel că există alternative mult mai prietenoase la țipat sau trântit atunci când simți că nu mai poți și că felul în care ne comportăm este o alegere.
La final îți fac o recomandare😉
Nimeni nu ne învață cum să fim părinți și totuși ne trezim peste noapte că suntem. Provocările care vin peste noi ne îndeamnă să căutăm și să găsim soluții care să ne scoată din impas.
Tocmai pentru situațiile acestea în care nu știm cum să facem să-i creștem demni și cu fruntea sus îți recomand o resursă pe care te poți baza.
Este vorba despre All About Parenting, primul program online de parenting din România care te ajută să devii cea mai bună variantă de părinte care poți fi.
Poți accesa programul aici și vei avea acces la cele 11 capitole pe care acesta le cuprinde.
În felul acesta vei avea la îndemână informații care te vor ghida în călătoria ta de părinte de la primele gângureli ale puiului tău și până la admiterea la facultate.