Suntem fanii petrecerilor în pijamale pentru copii. Sophia este deja expertă în a pleca de acasă pe la prieteni, iar noi suntem încântați că luăm o pauză. DAR!!! E foarte important să fii pregătit, să plănuiești atent dormitul copilului în alte părți decât acasă.
Prima noapte de dormit în afara casei cu prietenii este un eveniment important nu doar pentru copil, ci și pentru părinte. Chiar dacă el este încântat de perspectiva de a fi „mare și independent”, chiar dacă are impresia că este suficient de „adult”, că se descurcă, știe să-și poarte de grijă și nu mai are nevoie de supravegherea ta continuă, tu ca părinte nu ai voie să te relaxezi și să te liniștești, chiar dacă fiul sau fiica ta a suflat deja în cele 12 lumânări din tort.
Prima senzație este una de abandon, de prima noapte de înțărcat, de „până aici a fost”. Dar, copilul încă nu se mută singur într-o garsonieră cu chirie și mâine îl vei pupa din nou de „noapte bună”, de aceea gândește la rece. Sunt câțiva pași importanți de care tu, ca părinte, trebuie să ții cont, pentru că o astfel de rugăminte va veni mai devreme sau mai târziu.
„Petrecerile în pijama” le dau copiilor un soi de libertate improvizată și îi ajută să capete mai multă încredere în ei. Iar faptul că și tu le acorzi încredere, este un suprabonus.
Care este vârsta „corectă”?
Dorința unui copil de a rămâne peste noapte pentru prima dată în alt loc depinde în întregime de el. Fiecare copil este unic și are propria experiență subiectivă: un copil de 5 ani poate aștepta cu nerăbdare o seară alături de cel mai bun prieten al său, iar altul de 10 ani va ezita pentru că încă îi este frică de întuneric.
Dacă cel mic pare încrezător, este capabil să accepte spații necunoscute și ascultă indicații venite din partea altcuiva, este un semn bun. În schimb, un copil absent, care ignoră orice regulă, este speriat de necunoscut sau este, practic, incapabil să se descurce fără ajutorul adulților, probabil, nu este încă pregătit sa doarmă în altă parte.
Dar, cum spuneam, înainte să dai un răspuns, este obligatoriu să bifezi atent niște căsuțe și doar după ce ajungi la finalul listei, poți lua o decizie.
-
Siguranța copilului
Unde va dormi? Dacă este vorba despre un prieten apropiat, cu siguranță îi cunoști părinții. Altfel, nici nu se pune în discuție să-l lași o noapte întreagă la niște necunoscuți. Este riscant să-ți lași copilul să doarmă într-o familie pe care o știi doar din vedere.
Va fi vreun adult cu ei? Dacă sunt prezenți ceilalți părinți, este în regulă, dar, dacă și ei sunt plecați și îi lasă în grijă unui unchi binevoitor, exclus. Înainte de a trimite copilul, asigură-te că discuți cu părinții- gazdă pentru a te asigura că știu și ei de petrecere. S-ar putea ca cei mici să fi aranjat totul fără să se consulte cu adulții.
Locul unde va dormi. Părinții gazdă pot avea idei foarte diferite despre cum să-i culce pe copii. De exemplu, îi pot invita să petreacă noaptea pe podea, într-un sac de dormit, în același pat cu copilul lor, pe canapeaua din camera de trecere și așa mai departe. Ceea ce poate părea o aventură distractivă pentru alții, poate fi o amenințare pentru sănătatea copilului tău.
-
Distanța de la casa ta până la petrecere
Este, de asemenea, importantă. Trebuie să fii pregătit să poți merge la orice oră să iei copilul dacă se întâmplă ceva.
Nici nu trebuie să se întâmple ceva grav, poate pur și simplu să-l apuce dorul de voi și să vrea să doarmă acasă. Va trebui să urci în mașină și să mergi după el. Una este să fie la două străzi mai încolo și alta e să conduci până la casa de vacanță a gazdei, situată la 50 km de oraș.
În orice caz, planurile pot fi schimbate dacă cel mic își dă seama pe parcursul petrecerii că nu este pregătit să rămână toată noaptea și vrea să se întoarcă acasă. Îi poți oferi o portiță de scăpare: „Dacă te răzgândești, pot veni oricând să te iau!”.
-
Nu consuma alcool.
Poate, fiind prima noapte când sunteți singuri acasă, te gândești să bei un pahar de șampanie cu soția. Nu este momentul potrivit. Așteaptă măcar până la a doua petrecere în pijama.
-
Comunicarea.
Copilul trebuie să aibă obligatoriu un telefon (pe care n-ar fi rău să instalezi o aplicație de urmărire) și să poată lua oricând legătura cu voi. Stabilește și o oră la care îl vei suna sub pretextul că vrei să-i zici „Noapte bună!”, nicidecum că vrei să-l verifici. Chiar poți întreba dacă au nevoie de ceva, dacă vor să le comanzi pizza sau altceva de mâncare. Asigură-te că îi spui copilului tău că poate apela la tine în orice moment dacă are probleme sau, pur și simplu, îi este dor de tine.
-
Mergeți împreună până la locația unde va dormi și salută părinții celuilalt copil.
Chiar dacă ai vorbit în prealabil cu ei, nu strică să-i mai saluți și să te asiguri că este totul așa cum ți-au descris. La fel, poți întreba dacă au nevoie de ceva și dacă îi poți ajuta. Între timp, tragi și o privire prin ușa întredeschisă dacă este curat, miroase bine, care este atmosfera. Încurajează-ți copilul să aibă încredere în părinții gazdă și să le respecte regulile și cerințele.
Este bine să nu-ți lași fiul sau fiica sub 12 ani să doarmă la o prietenă pe care nu a mai vizitat-o niciodată. Te poți oferi să gazduiești tu petrecerea prima dată, să se cunoască mai bine și după ce te asiguri că este în regulă, o lași.
-
Adresa.
Este foarte important să notezi adresa exactă a șederii, telefoanele și numele complete ale gazdei. În caz de forță majoră, informația că se află „într-unul dintre blocurile gri, la etajul 6 sau 7” nu numai că nu te va ajută, dar îți va îngreuna și mai mult situația.
***
De obicei, atunci când trebuie să iei o asemenea decizie, trebuie să pornești de la cât de independent este copilul în viața de zi cu zi acasă. Dacă nu știe să bage o plapumă în cearșaful plic, să regleze apa la duș, îi este frică să meargă la toaletă noaptea, îi va fi cam greu să se descurce într-o vizită cu dormit.
Asigură-te că părintele gazdă cunoaște programul obișnuit de culcare al copilului tău și că va încerca să-l respecte cât de cât. Gazdele trebuie anunțate de orice probleme medicale sau alergii ale copilului și ce trebuie să facă în caz de urgență.
De asemenea, pregătește-i echipamentul necesar pentru a-și petrece noaptea în siguranță care să includă pijamale, periuță de dinți, haine de schimb și alte obiecte personale.
Nu ar trebui să-i interzici categoric să petreacă noaptea într-o altă familie doar pentru că nu ești tu obișnuit să lipsească de acasă. Cu atât mai mult, nu-l manipula că îți va fi dor sau că nu reziști fără el. Dar, spune-i că este în interesul lui să-ți zică tot adevărul despre programul serii, alți invitați și meniul propus. Copilul ar trebui să vadă că nu ai de gând să-l refuzi categoric, dar vrei să știi cât mai multe detalii pentru a lua o decizie.
Încearcă să separi sentimentul de anxietate, adică pericolul imaginar care amenință copilul, de o amenințare reală la adresa sănătății și confortului său psihologic. La urma urmei, nu ești îngrijorat de probabilitatea unei ploi de meteoriți peste casa respectivă sau o invazie de animale sălbatice. Cel mai probabil, vorbim de amenințări mai puțin „exotice”: intoxicații alimentare, accidente casnice, experimente cu țigări sau alcool.
Prietenul copilului poate fi foarte drăguț și ospitalier, dar trebuie să fii sigur și de starea binevoitoare a rudelor sale. Asigură-te că știi cine mai locuiește în acel apartament. Să presupunem că, mama unei prietene este fericită să aibă musafiri, dar tatăl „nu suportă persoane în plus în casă”.
De asemenea, un copil poate deveni martor la scandaluri dintr-o altă familie sau poate primi informații pe care nu ai considerat încă necesar să i le dezvălui până la această vârstă. De exemplu, dacă una dintre gazde se uită la trillere sau filme cu scene explicite, crezând că cei mici sunt „deja mari”, nu cred că îți va pica bine. De asemenea, nu uita să precizezi dacă există animale în casă și cum se comportă cu străinii.
Pentru a evita aceste pericole, este ideal să lași copilul să meargă peste noapte doar la acele familii în care mentalitatea și metodele de educație coincid cu ale tale.