Băi oameni buni, mi-a scos peri albi! Și aici chiar nu exagerez! Le am chiar în ciuful de deasupra frunții.
De vreo 9 ani de când suntem împreună, a făcut doar cum a vrut ea. Tot timpul.
Primii ani, îmi țineam hainele în mașină, că nu găsea nici măcar un raft gol prin casa ei să-mi dea și mie.
De gătit, gătește așa, când are ea chef, în rest, suntem foarte buni prieteni cu comandatul pe internet. Mâncarea făcută de ea e ca un mare premiu. E recompensa supremă.
Apoi, ca să înțelegeți că face numai ce vrea ea, tot ea m-a luat de bărbat. Da, măi oameni buni, ea m-a luat în căsătorie. Că eu nu găseam locul potrivit pentru cerut. Așa că mi-a luat-o ea înainte.
Copilul, ce să zic. Tot pe ea o iubește mai mult, deși eu o duc la grădiniță și o spăl seara.
Până și soacră-sa, adică mama mea, începe să o iubească mai mult pe ea.
E haos femeia asta. Ce hotărâre are în ea, n-ai văzut! Nu e bărbat care să-i stea în cale atunci când își propune ceva. E construită din beton armat, e o stâncă.
În public, e rea tare! Nu zâmbește, nu stă la discuții cu vreun adversar. Îi dă fatala. Scurt. Nu e loc de negociere cu ea.
Bine, dar când suferă, la cine vine în brațe, acasă? La mine, că sunt bun la cocoloșit. Giugiulelile sunt capitolul meu forte.
Aaaa, ultima trăznaie a făcut-o aseară. La 12 noaptea, mă duc la ea cu un tort, cu lumânărici și cu șampanie. Ghici ce? Adormise. Evident. Alooo, sărbătorita, deșteptarea! Deschide un ochi, suflă în lumânări și somn la loc. Șampania n-avea rost să o mai desfac. Am băgat un deget în crema de pe tort și l-am dus înapoi în frigider. Eu, pregătiri, chestii, aranjamente. Ea somn. Asta e. Încă un fir de păr alb.
Azi e ziua ei. Și azi trebuie să-i spun tot ce am pe suflet. Le-am scris pe toate mai sus.
Ce nu v-am spus, încă, este că e exact femeia de care am eu nevoie. Femeia care m-a făcut să vreau să-i rămân alături 9 ani și, poate, o viață, femeia puternică, hotărâtă care îl completează perfect pe poetul din mine. E cea care mă ghidează, e cea cu care am cele mai interesante discuții, e cel mai bun prieten al meu.
Iar, pentru mine, e de ajuns ca să-i spun „Te iubesc”.
La mulți ani, Șerifo!