Nu te sacrifica pentru copil. Caută să aveți momentele voastre

IMG_1308_final

Aseară am fost în club! Ne-am dus la un concert de-ale lui Smiley! Daaa! În timpul săptămânii! Noi doi și câțiva prieteni. Fără copil!

A fost un moment de aprins artificii. Nu mai făcusem asta de câțiva ani, a fost momentul nostru de escapadă, de porumbei, de oameni tineri.

Bine, acum, după o noapte nedormită, ne resimțim. Dimineață, Prințeasa ne-a trezit cu degetele băgate în nas. Într-al meu, de exemplu. Puștoaica își cerea drepturile: spălat, masă, joacă, grădiniță. Ce vină avea ea că părinții ei au fost guguștiuci, păsări de noapte, și că ar fi vrut să mai doarmă puțin?

Dar a meritat! Serios! Pentru că ne-am adus aminte ce bine ne distrăm noi doi. Ce bine ne simțim împreună.

Suntem părinți full time. De ceva vreme, nu mai avem ajutoare, persoane apropiate cărora să le mai „pasăm” copilul.

Aseară, însă, l-am avut pe cumnatul meu pe la noi și am zis „Fugim!”. Așa că, pe la miezul nopții, am zbughit-o în oraș. Prințeasa era pe mâini bune, dormea oricum, și două-trei ore, nu avea ce să se întâmple.

Ne iubim copilul enorm, facem totul cu el, mergem împreună peste tot.

Dar amândoi, noi părinții, suntem conștienți că trebuie să avem și momentele noastre.

E nevoie de ele pentru a rămâne întregi la minte, apropiați, îndrăgostiți.

Să ai grijă de copilul tău nu înseamnă să renunți la „NOI”. Da, acest NOI trece pe locul al doilea, dar, uneori, e bine să-l mai scoateți în prim plan.

Pentru că un copil are nevoie de părinți fericiți.

Iar fericirea părintelui este formată din mai multe elemente, nu doar din dragostea pentru copilul său. Un părinte are nevoie să fie dezmierdat, alintat, să i se acorde atenție din partea partenerului. Până la urmă a fost femeie/bărbat îndrăgostit (ă) mult mai mult timp decât este părinte.

Așa că încercați să aveți momentele voastre, de oameni mari, de guguștiuci.

Când ați ieșit ultima oară la masă doar voi doi? Sau într-o mică excursie, o escapadă fie și de doar câteva ore? Ce ar fi dacă, după ce citiți articolul ăsta, ați pleca până la munte? Doar voi doi?

Și încă ceva: un copil simte imediat când părintele lui suferă. Iar nefericirea adultului influențează starea copilului. De aceea cred cu tărie că nu e bine să te sacrifici pentru copilul tău, uitând complet de tine.

*** Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share, să-l citească toată lumea.

*** Poate te interesează și câteva motive pentru care chiar trebuie să-ți arăți afecțiunea pentru mama copilului. (Link)