Asociaţia Telefonul Copilului şi Geometry Global Romania lansează campania “Nu putem alege între lacrimi“.
Atenție! Acest mesaj nu este lacrimogen, reprezintă o realitate pe care încercăm să o facem mai bună. Cu 2 euro, un share, o vorbă bună.
Noi, Geometry GlobalBucharest, împreună cu Asociaţia Telefonul Copilului am lansat campania de strângere de fonduri: “Nu putem alege între lacrimi“.
Campania încurajează românii să trimită un SMS în valoare de 2 Euro la 8840, pentru ca Telefonul Copilului să poată avea suficienti specialişti care să răspundă tuturor apelurilor primite şi pentru a-i asista pe toţi cei care au nevoie de ajutor.
Campania a pornit de la urmatoarea ecuație: de fiecare dată când un specialist răspunde la telefon, hazardul face o alegere neîndurătoare. Astfel, pentru fiecare copil care primeşte un răspuns la Telefonul Copilului, sunt 2 copii care aud tonul ocupat. Nimeni nu poate şti cât de urgente sunt problemele copiilor rămaşi în aşteptare, nici cât timp vor rămâne la telefon, nici dacă vor mai suna vreodată. E ca şi cum cineva s-ar juca AN-TAN-TE cu lacrimile lor. Iar spotul TV, regizat de Andrei Amărfoaie şi produs de Multi Media Est, surprinde cu mare atenţie la detalii diverse situaţii de viaţă în care copiii, lipsiţi de vocea unui adult care să-i ghideze, rămân descumpăniţi.
Te invităm să vezi spotul TV și daca alegi să ne suții printr-un post pe rețelele tale de socializare, poți folosi următoarea ”formulă magică”: „#antante Alege o lacrima – https://www.youtube.com/watch?v=u3BT6GJO-TA– si da mai departe”