S-a întâmplat ieri. Nu în urmă cu 20 de ani când am intrat la unul dintre cele mai bune licee din țară, cu 10 la mate, nu în urmă cu 14 ani, când am intrat la Facultatea de Jurnalism. Nici măcar în urmă cu opt ani, când am transmis de la Washington, de la prima învestire a lui Obama. Nici măcar în urmă cu 5 ani, când am avut primul direct ca prezentator la Poveștiri Adevărate, la Acasă Tv.
Aseară a fost momentul de care am fost cel mai mândru în toată viața mea de 34 de ani. Deși eu n-am avut niciun merit pentru el. Dar așa mi s-a umplut sufletul de bucurie, așa fălos am avut pieptul că nu mai aveai loc de mine nicăieri.
Aseară a fost momentul Sophiei, Prințeasei mele fantastice. Boțul ăla de om a depășit obstacole pe care mulți adulți nu sunt în stare să le doboare. Și-a învins emoțiile și a luat lumea în piept.
A defilat pe scenă ca model în prima colecție Cătălin Botezatu pentru copii.
Aparent pare un lucru banal. Dar știți cum e să ai public în față? Și să trebuiască să fii la înălțime, să faci totul perfect, pentru câteva zeci de secunde? 10 ani de zile am avut emoții la fiecare transmisiune live. Îmi transpirau palmele de fiecare dată.
Iar ea are doar patru ani și jumătate. Vă imaginați cât de greu poate fi pentru un copil? Și, totuși, Sophia a fost senzațională.
Nu am obligat-o să facă nimic din ce nu și-a dorit. I-am spus chiar că, dacă nu se simte pregătită, poate să nu urce pe scenă. Dar are o forță extraordinară în corpul ei mic. Și a reușit! Într-un mod absolut senzațional.
Poate vă întrebați ce căuta Prințeasa acolo. Cred că e de datoria oricărui părinte să-i deschidă drumuri copilului lui. Eu încă am conexiuni în lumea reflectoarelor, iar Stelian Milu, organizatorul Kids Fashion Week, m-a întrebat dacă nu vreau ca Sophia să prezinte în colecția lui Cătălin. La rândul meu, am întrebat-o pe Sophia ce părere are. Cum răspunsul a fost „da”, am continuat demersurile.
Vreau să-i arăt Sophiei lumea asta. Ea, însă, își va alege singură viitorul. Poate îi va plăcea și va alege să facă o carieră în acest domeniu. Ia cursuri de canto și de balet. Să ne amintim de „Abracadabra”. Sau poate, pentru că a descoperit lumea asta de mică, nu va mai fi tentată de ea ca adolescent sau ca adult. Poate că va alege altă carieră și nu va face sacrificii să fie „pe sticlă”. Ea va alege.
Până una alta, ea mi-a oferit momentul maxim de mândrie. Și nu rochia purtată m-a impresionat, deși este superbă, ci curajul, tăria, puterea, concentrarea ei. Și, încă o dată, mi-am dat seama că nimic din ce am făcut eu până acum nu trezește în mine aceeași intensitate în sentimente ca cea pe care mi-o oferă succesul Sophiei.
Vedeți mai jos întreaga prezentare. La minutul 4.47, apare diva mea.
Mulțumesc Stelian Milu și Cătălin Botezatu. Să ne auzim cu bine!
Care e momentul tău de mândrie maximă?