Nimeni nu-i perfect şi nici eu nu sunt. De când sunt tată cu acte în regulă am citit şi am răsfoit zeci sau chiar sute de articole despre parenting, am întrebat în stânga şi în dreapta prieteni, psihologi şi medici şi cam ştiu ce e bine să faci şi ce nu. Am mai zis eu de multe ori că, în teorie, suntem toţi buni dar în practică stăm cam prost sau măcar încercăm să egalăm cu teoria.
Aşa se face că am mai jos o listă, scurtă ce-i drept, cu lucruri pe care nu ai voie sau n-ar trebui să le faci când vine vorba de copilul tău, dar pe care cumva le fac că vreau, că nu vreau.
1. Cel mai rău dintre toate este televizorul.
Orice medic, indiferent de specializarea lui îţi va spune să nu îl laşi pe cel mic la televizor mai ales când mănâncă pentru că creieraşul lui nu e pregătit să perceapă mai multe lucruri deodată. Aşa că atunci când mâncăm, mâncăm şi nimic altceva. Sunt de acord!
Nu l-am lăsat până într-o zi. A învăţat al meu băiat că poate să îşi provoace greaţă singur. A fost un chin. Nimic nu mai era bun, nimic nu mai era pe gustul lui, totul era bleah şi a durat perioada asta mai bine de o săptămână. Am cedat şi, într-o zi, am pornit televizorul pe un post de desene animate. Brusc şi dintr-o dată totul a devenit iar apetisant, ba chiar cerea şi supliment. Aşa că din punctul meu de vedere, când văd că încearcă să fenteze masa din pură plictiseală, apelez la plăcerea lui vinovată.
2. Nu culca copilul cu tine în pat pentru că se va obişnui aşa.
Sunt de acord şi cu asta. Ştiu mulţi părinţi care dorm care-ncotro pentru că cel mic s-a făcut stăpân pe patul lor şi oricât de matrimonial ar fi nu mai încap în el toţi. Al meu e obişnuit să doarmă la el în cameră, singur, în pătuțul lui, dar asta nu înseamnă că un somn de după-amiază în weekend, sau unul prelungit dimineaţa nu se poate face la noi în dormitor. Ba se poate! Şi cu mare talent.
Dacă se va obişnui la noi în pat, mă întrebaţi? Sunt pregatit şi pentru asta. Mizez pe faptul că a prins drag de camera lui şi de faptul că seara acolo se doarme. Vă ţin la curent.
3. Nu îi da copilului pufuleţi.
Corect! Nu sunt sănătoşi, nu au niciun aport nutriţional dar ia să te văd eu pe tine, părinte, când eşti într-un parc plin de copii, toţi ronţăie la mămăliga aia expandată, al tău băleşte doar privindu-i şi când cineva îi oferă şi lui un pufulete tu spui ferm: el nu are voie să mănânce aşa ceva şi nici dumneavoastră nu ar trebui să îi mai daţi copilului. Aha! Aşa mă gândeam şi eu, că n-o să spui asta.
Aşa că eu merg pe principiul că un pufulete, doi sau trei, odată la două, trei săptămâni, n-au făcut rău nimănui. Într-adevăr, sunt de acord să nu se creeze o obişnuinţă, dar ocazional nu văd unde e problema. (Dacă citeşte acest articol pediatrul fiului meu sunt mâncat).
4. Nu e bine ca cel mic să aibă foarte multe jucării.
Corect şi acest aspect. Cei mici nu au nevoie de toate jucăriile pământului ca să fie fericiţi sau ca să aibă cu ce să se joace. Al meu spre exemplu e fascinat de sticle de plastic, telecomanda televizorului sau închis şi deschis uşi şi sertare. Căţeii, pisicile, girafele, maşinile şi elicopterele zac pe podea şi poate, poate sunt băgate în seamă de câteva ori pe zi. Poate! În teorie, la cum merg lucrurile, n-ar mai trebui să cumpăr jucării ani buni de acum înainte dar: nu mă pot abţine, nu vreau să mă abţin şi ştiu cum să i le dau astfel încât să îi stârnesc interesul. Am construit cu soaţa un dulap special, pe care l-am denumit: “toyland”. Acolo am depozitat fel şi fel de papiţoaie, maşinuţe şi ambarcaţiuni, pe care din când în când, le schimbăm cu cele de pe podea. Să vezi bucurie pe puşti. Zici că e Crăciunul!
5. Pune-l pe oliţă de când stă în şezut.
Am făcut-o şi pe asta. Câteva zile… Cu ce m-am ales? Cu o şezătoare veritabilă urmată de niciun rezultat, iar când îl ridicam de acolo şi am văzut că “oliţa” lui preferată sunt eu sau mama lui, am renunţat. Şi nici când îl văd că începe procesul creaţiei nu alerg de nebun prin casă după oliţă şi cu o mână târăsc copilul după mine să îl dezbrac. Am renunţat şi la asta că n-a dat niciun rezultat. Eu gâfâiam şi tot schimbam scutecul că… nu eram aşa rapid. Acum îl pun ocazional. Uneori e cu succes, alteori nu şi merg pe principiul unor priteteni: n-am văzut adolescent cu pampers! Nu zic că n-o să-l învăt cum stă treaba cu toaleta mai devreme, dar măcar să ne înţelegem întâi ca oamenii. (Adică să mai crească puţin 🙂 ).
6. Nu îi da suzetă că nu mai scapi de ea.
Corect şi de acord. Ştiu mulţi părinţi care se chinuie să scape de preţioasa suzi, deşi ai lor copii au peste 3 ani. Am cedat şi acestei ispite. De fapt… nu noi… În maternitate l-a îndrăgit o asistentă atât de mult, încât a ţinut neapărat să fie prima care îi face un cadou. Am ajuns cu el acasă şi la câteva zile am cedat şi noi. E lesne de înţeles de ce, nu? Acum sper să găsesc un şiretlic ca, până pe la trei ani, să scăpăm de iubita lui “Suzanna”, cum o alintăm în casă, şi să ne declarăm trecuţi de dependenţa ei.
Voi? Ce faceţi din ceea ce e interzis? Aveţi liber la completat lista de mai sus.