Asta este fiică-mea și ăla e un manechin. Și a fost dragoste mare între ei. Nimic regizat. Pur și simplu, Prințeasa a fost atrasă de chestia aia de plastic și l-a îmbrățișat, l-a alintat, l-a mângâiat, așa cum face cu taică-su, acasă.
Și m-a lovit în suflețel! Pe moment, nu am acordat atenție subiectului, dar revăzând fotografiile, m-a luat așa un dor de ea și, în același timp, o îngrijorare! Mamă, mamă!
Cât de repede trece timpul! Parcă ieri era un bebeluș, care adormea cuminte pe burtica mea, iar azi începe să-i descopere pe alții. Și mâine? Mâine va ieși la întâlniri. Și poimâine va fi la casa ei, căsătorită!
Și egoismul din mine suferă! Nu sunt pregătit să mă gândesc la treburile astea. O vreau doar pentru mine!
Și, totuși, nu mă pot opune. Trebuie să fiu deștept și să rămân prietenul ei, confidentul ei. Va fi greu, dar trebuie să găsesc soluții de a-i rămâne aproape. Asta este singura cale.
Până una alta, vreau să mă bucur de copilăria ei. Să-i fiu alături cât mai mult timp și să-i fiu exemplu, să învețe cât mai multe de la mine. Să crească un om bun și frumos, puternic și încrezător în sine, dar elegant și delicat, în același timp.
Prețuiți clipele astea! Fiți alături de ei în copilărie!
Acum, suntem universul lor! Eroii lor, prietenii lor, totul!
Va veni, însă, un moment când ne vor părăsi, când vor împărtăși dragostea cu alții și nu cu noi. Când, poate, nu vor mai avea timp de noi, părinții lor!
Iubiți-i acum și fiți exemplele lor!
Peste ani, va căuta în soțul ei eleganța tatălui, iar în soția lui delicatețea mamei! pentru că le-au învățat de la noi!
Asta este soluția. Iubiți-i acum, chiar dacă, la maturitate, ei vor iubi pe alții.
Doar așa veți ști că sunt bine chiar și atunci când vor pleca de acasă!