articol realizat de psihologul Monica Berceanu
„Soțul nu mă ajută/nu se interesează de copil/ îmi reproșează că nu sunt suficient de ordonată, că mă plâng de oboseală și lipsă de timp!”
Vă sunt cunoscute aceste plângeri? Mie foarte. Și îmi dau seama că mamele care le fac sunt rănite și obosite, și îndreptățite să le strige.
Dar aș vrea ca azi să ne oprim în fața tăticilor care sunt cel puțin la fel de implicați în creșterea și educarea copiilor lor, ca și mămicile.
Să îi privim fix în ochi și să le mulțumim împreună, pentru determinare. Pentru curaj, pentru putere și pentru credința cu care înaintează în viață. Credința că ei sunt responsabili pentru viitorul copiilor lor.
Să le strângem mâna, într-un gest de respect pentru grija și învățătura sănătoasă pe care o dau copiilor lor. Și prin ea, cresc generațiile viitoare de bărbați responsabili și sănătoși emoțional.
Să ne înclinăm în fața iubirii lor față de propriii copii și față de mamele copiilor lor.
Gesturile acestea nu ne vor face pe noi, femeile, să fim inferioare lor sau să le recunoaștem superioritatea în fața noastră, așa cum de multe ori credem, ci îi vor încuraja pe ei să continue să se implice pentru ca lumea în care au adus un prunc să crească verde și plină de bunătate. De determinare, de iubire și de curaj.
Îți multumesc, tăticule, pentru că, deși alergi de dimineața până noaptea, îți faci timp pentru puiul tău și pentru mama lui. Pentru că, în timpul în care ai putea să citești o știre sau să ieși cu băieții, te așezi pe covor lângă ei și inventezi jocuri și povești.
Îți mulțumesc pentru că scrii povești despre frumos și dragoste necondiționată, de fiecare dată când alegi să îi îmbrățișezi, deși greșesc și te rănesc!
Îți mulțumesc pentru că îi ierți și îi înveți puterea exemplului: să ierte și să iubească oamenii, chiar dacă trebuie să le spună unde greșesc și să nu se lase manipulați!
Îți mulțumesc, Tati, pentru lacrimile pe care ți le ascunzi de cele mai multe ori, ca ei să nu se sperie! Și pentru cele pe care le verși în perna ta, singur, când nu mai ai soluții!
Îți mulțumesc pentru că taci când ai putea să urli și că vorbești, când ți-ar fi mai simplu să o eviți pe mami sau să fugi în lume!
Tati, îți mulțumesc pentru că, deși lumea e înclinată să te apostrofeze și să te critice, tu rămâi calm și ne dovedești că cel puțin un singur tătic pe lumea asta e altfel: al copilului tău!
Știi, Tati? Lumea ta e alta. Una în care trebuie să pari altcineva decât ești. Să-ți pui măști, ca ea să nu te creadă slab și să nu te acuze că nu faci destul!
Tu, Tati, ai o luptă de dus cu lumea, una pe care o câștigi de fiecare dată pentru că ai înțeles că, de gloria asta, depinde viitorul generațiilor ce vin! Tu ai înțeles că, fără să câștigi, o să îi lași pe alții să îți învețe copilul că atunci când lupta e grea, poate ceda, apelând la substitute: drog, alcool, prostituție, crimă, și toate câte distrug conștiința și sufletul copiilor noștri.
Îți mulțumesc pentru că atunci când copilul tău te va întreba:
– Tati, tu când plângi? Îi răspunzi fără să eziți:
– Când am nevoie de apă, să ud puterea cu care să merg mai departe. Să se facă mare. Să crească, pentru a vă apăra de orice rău!
Îți mulțumesc, Tati, pentru că plânsul tău în fața copilului tău și a mamei lui este numai pentru a le arăta că ești uman și a-i învăța că oricât ar durea, lacrimile vindecă și ajută să înaintăm!
Tati, ți-am scris pentru că ultimele săptămâni m-au aruncat într-o oază de lume unde bolile sufletului au ucis mame. Și e nevoie de tine, să ne arăți că se poate și altfel! Că bărbații nu sunt monștri și călăi, ci modele de emoție pozitivă, iubire și credință!
Îți mulțumesc ție, celui care ne arăți că lumea nu e numai despre cât de nedreptățiți sunteți voi, ci cât de respectați și de validați aveți nevoie să fiți!
Mulțumesc…
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 12 ani psihopedagog și logoped
- de 3 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.” 