V-am spus cât de bine mă pricep chiar și la cântat? Cum să nu mă pricep și la asta, că doar sunt Taticool!
Realitatea este, însă, departe de lăudăroșeniile mele. Sunt praf la partea asta, la cântat. Vocea mea l-ar putea alunga chiar și pe cel mai leneș individ. L-ar face să-și ia credit de la bancă, să mă plătească doar să tac mai repede.
Dar când Prințeasa are o jucărică nouă, ce implică să-mi exersez vocea ca să înțeleagă și ea cum funcționează aparatul, nu stau pe gânduri: devin instant Vocea României!
Bine, reacția copilului face toți banii. Nu știe dacă să spargă jucăria sau să fugă în lume că are un așa tătic.
Ideea clipului ăstuia este, însă, un pic mai profundă, decât analiza vocii mele.
Chiar dacă te trezește cu noaptea-n cap ca să-i instalezi noua jucărie, chiar dacă ești chiaun de somn și nu ți-ai băut cafeaua încă, chiar dacă nu te pricepi deloc la ceea ce-ți cere să faci, între tine și copilul tău nu trebuie să existe teama de penibil sau refuzul lipsit de argumente.
Trebuie să încerci să-i fii aproape, să-l ghidezi, să-l ajuți astfel încât, de-a lungul vieții voastre, să știe că tatăl lui va fi mereu un prieten, un om de încredere, acel stâlp pe care el se poate baza toată viața.
Iar o astfel de relație se construiește încă din copilărie. Chiar și atunci când tatăl lipsit complet de o voce cristalină, cântă alături de copil la microfonul unei jucării noi.