Se trezi zilele trecute un individ de prin Ministerul Educației să-și dea cu părerea. Că ar vrea ca fetele să studieze cursuri de consiliere, de mers frumos pe stradă, de luat ceaiul. A concluzionat „elegant”: „Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înțeles, dar cred că un băiat, când are de braț o fată, nu cred că îl interesează dacă fata știe educație rutieră, ci dacă știe să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții!”.
Înțeleg că azi a și plecat din minister. O demisie scrisă de alții, cu toporul deasupra capului individului. Că a făcut ministerul de râs. Teoretic, n-aș mai avea motiv să-l înjur. Și-a pierdut funcția, gata. Că a fost prost și n-a știut să-și explice o idee care nu era tocmai rea, cea a unor cursuri de bune maniere. Că a fost grobian, un prost crescut, este evident. Nu am să detaliez faptul că nu avea ce căuta în acel minister, dacă nu știe să lege două cuvinte, dacă nu știe să „editeze” o propoziție frumoasă. N-ar fi avut ce cauta nici măcar în politică. Punct. Pe acest subiect, aș naște o dezbatere lungă despre clasa politică și nu mă interesează.
Ce mă interesează pe mine este mentalitatea acestui om și, mai ales, cât de larg răspândită este ea în societatea românească. Păi dacă un demnitar gândește așa, ceilalți, ăia mulți cum or gândi?
Mentalitatea individului ăstuia înfățișează imaginea unei fete/ femei total supuse, dependentă complet de bărbați, un obiect sexual la îndemâna oricui, fără pic de cultură. Căci nici măcar regulile rutiere nu sunt importante!
Poate, uneori, mi-aș dori ca nevastă-mea să mă mai lase cu egalitatea în bărbați și femei, când mă pune să spăl vasele, dar o gândire ca a grobianului ăstuia nu e permisă.
Iar când mă gândesc la fiică-mea, îmi vine să-i dau ăluia doi pumni în gură! Păi, băi om al grotelor, fiică-mea poate deveni orice pe lumea asta!
Are dreptul să viseze la orice! Să zboare în spațiu dacă vrea! Să creadă că va participa la Olimpiadă! Că, într-o zi, îl va eclipsa pe Einstein!
Pentru că poate! Pentru că fiecare copil trebuie crescut liber, cu idealuri mari, cu speranțe! Cu năzuințe că-și va depăși limitele! Că e bun! Că e deștept! Că poate atinge norii și chiar mult dincolo de ei!
Păi fiică-mea trebuie să se bată pentru ideile ei! Să-i rupă picioarele oricărui bărbat care va încerca să-i stea în cale să-i frângă aripile! Fiică-mea trebuie să fie rea, nu fată de pension! Fiică-mea trebuie să aibă bolovani de argumente în buzunare și nu să meargă frumos sau să servească ceaiul! Fiică-mea trebuie să bată cu pumnul în masă în fața oricui îi va spune că „pentru el, contează doar frumusețea ei”.
Căci altfel cum putem să evoluăm?
Cum poate oare nația asta batjcorită de străini și de ea însăși să mai devină vreodată mândră? Cum poate ea să mai aibă un viitor?
Cu fete ce-și scot pieptul în față, dosul în spate, ca să leșine băieții? Le are deja. Acum. Le vedem la televizor și prin ziare. Le vedem pe internet cum își vând tinerețea pentru o masă în oraș sau pentru o mașină căreia nici măcar un plin de benzină nu-și permit să-i facă.
Astronauții ne lipsesc, însă!