Asta este Prințeasa, care, într-o dimineață, a vrut să-mi spună… o rugăciune nouă!!!
Discutam noi doi, așa, despre ce înseamnă Dumnezeu și de când n-a mai spus ea o rugăciune. Și m-a oprit și a ținut să mi-o spună pe cea nouă. O învățase cu o zi înainte, de la maică-sa, care e mult mai religioasă și bună, decât pare. 🙂 O învățase așa cum prinde din zbor foarte multe alte poezii.
Cum e la noi cu Doamne, Doamne și cu credința:
Eu, unul, nu sunt foarte religios. Nu mă duc la biserică decât din An în Paști, dar simt nevoia ca, în momente grele, să-mi fac o cruce și să zic un „Doamne, ajută!”. Practic, sunt individul modern, înstrăinat de Biserică, dar care are nevoie de prezența Forței Divine.
Prințeasa e în alt stadiu. Vreo doi ani de zile a fost sub influența apropiată a maică-mii care este extrem de religioasă. De altfel, când eram mic, mă căra și pe mine duminică de duminică, la slujbă. Acum, i-a venit rândul Prințeasei.
Eu am încuviințat comportamentul bunicii pentru că rău nu avea cum să-i facă fetiței. Iar prințesei îi place la biserică. Iar partea cu împărtășitul și băutul vinului sunt preferatele ei. Oare de ce? 🙂
Așa că, în ăștia doi ani, Prințeasa a învățat de la buni o grămadă de rugăciuni, iar pe unele dintre ele le spunea în fiecare seară, însoțite de o cruce.
Între timp, buni nu mai locuiește cu noi și, implicit, puștoaica a mai diminuat numărul rugăciunilor, dar tot încântată rămâne de aura de forță și mister din jurul a ceea ce înseamnă Dumnezeu.
Pentru că e foarte complicat să-i explici unui copil cine și ce este Dumnezeu, ce înseamnă religie, credință, pietate. E greu să-i explici unui om mare, dar unui copil!
Așa că trebuie să-i spui o poveste frumoasă apropiată de cele cu Feți- Frumoși și balauri și cu binele care învinge mereu răul.
Ce mă interesează pe mine este, însă, să aflu care este părerea voastră în privința religiei?
Îți educi copilul în spiritul religiei? Îi spui despre Dumnezeu? Îl înveți să se roage?
Eu cred că educația religioasă ar trebui să se facă doar acasă. Îndemnarea copilului spre credință ar trebui să se producă doar în familie, acolo, unde părinții au dreptul suveran de a-și manifesta modul în care vor să-și educe copilul. Și bineînțeles în biserică, acolo unde, cei care i-au pășit pragul au făcut deja o alegere.
În școală, nu cred că este nevoie de ore de religie. De istoria religiilor, da! Dar Ăsta este, însă, alt subiect.
Și, mai mult decât o religie restrictivă, eu încerc să-mi învăț copilul esența religiei: bunătatea, dăruirea de sine, sprijinirea aproapelui, dragostea.
Voi cum faceți?