Ne dorim pentru copiii noștri școli mai bune, să facă sporturile pe care noi nici nu le-am visat, să știe limbi străine încă din pruncie, să meargă la balet, pictură, IT, arte marțiale și chiar canto și pian (cine știe, poate iese ceva) în numele dezvoltării complete și al succesului în cariera viitoare. Dar ce te faci când toate aceste visuri sau neîmpliniri personale cad foarte greu pe umerii copilului?
În prezent, școala este mult mai stufoasă și mai grea decât pe vremea noastră. Ecuațiile de gradul unu au tot coborât în clasament și în curând se vor studia la grădiniță. Ghiozdanul este atât de greu, de până și eu fac un efort să-l car. Iar peste toate astea, bieții copii, sunt nevoiți să meargă după școală la alte și alte cursuri pe care noi părinții decidem că sunt bune pentru viitorul lor.
Cum să alegem aceste activități extrașcolare, numărul lor și de ce trebuie să ținem cont ca să avem un copil fericit, odihnit și să facă cu adevărat față sarcinilor și chiar să rămână cu ceva după ele?
Până să vin cu o soluție, vreau să vă spun că noi am ales pentru Sophia baletul – îi place foarte mult, îi dezvoltă grația, mersul, postura, făcând în același timp și sport; public speaking – o va ajuta în orice domeniu, de la a nu se jena de colegii ei când este scoasă în fața clasei, până la a-și prezenta pe viitor un proiect; și engleza pe care o face la școală intensiv și pe care o învață încă de la grădiniță. Iar cel mic, Dan Christian, este prea mic și nu face nimic. Ba face, stă pe creierii noștri.
Cum am ales noi pentru Sophia? Păi, foarte simplu, cu creionul pe hârtie. Am calculat câte ore doarme, cât stă la școală, cât îi ia să-și facă temele, să se joace și să aibă un timp al ei și am văzut ce ne-a rămas. Apoi am discutat cu ea, am întrebat-o ce-i place, ce-o atrage și am decis împreună.
5 Pași pentru a alege activitățile extrașcolare
Vârsta copilului și preferințele.
Este esențial să știți care este nivelul de dezvoltare fizic și emoțional al copilului.Pe la vârsta de 5 ani, cei mai mulți copii își dezvoltă preferințele, abilitățile pe baza cărora ai putea să-ți dai seama în ce direcție o ia și de ce este interesat. Dacă este mai agitat și energic, cu siguranță va avea nevoie de un sport unde să și-o consume, dacă îi place să deseneze, un club de artă ar fi cel mai potrivit. Sau, dacă are înclinație spre dans, sunt potrivite cluburile de dansuri, de balet și gimnastică.
Lecții funny
Trebuie să fie distractiv. Dacă profesorul practică un stil academic și serios de predare, copilul își va pierde rapid interesul la o vârstă mică.
Lipsa concurenței
Un copil la această vârstă nu este pregătit pentru o competiție serioasă. Dacă cineva spune că Sanda cântă mai bine, iar Tudor joacă mai bine șah, acest lucru îl poate descuraja pe copil și îl va face să nu aibă încredere în propriile forțe.
Distanța și programul
Până să-ți vezi copilul pe podium cu medalia olimpică la gât, imaginează-ți că trebuie să petreci mult timp pe drumul spre piscină sau sala de sport și înapoi spre casă, cu un copil somnoros și obosit. În plus, când cel mic va crește, va putea merge singur la activitățile din apropiere.
Prețul abonamentului și lecțiile promo
Dacă îi place sau nu, vă veți da seama cel mai bine după ce merge la o lecție de probă gratuită. Dacă nu sunt ore de proba, rugați să vă lase să luați decizia după prima oră dacă rămâne la acel curs și cumpărați un abonamnet lunar sau doar plătiți prima ședință. Rețineți că până și o activitate preferată poate deveni plictisitoare pentru un copil după câteva luni, așa că nu cumpărați abonamente anuale.
Atunci când alegem extraopțiuni pentru copil, nu ar trebui să uităm că activitatea principală a unui copil este joaca. Prin joc capătă experiență de viață și își dezvoltă anumite calități ale personalității sale. Prin urmare, lăsați-i timp de joacă, plimbați-vă împreună, gătiți în familie, citiți sau discutați câte în lună și în stele. Aceste clipe vor fi nestemate pentru el și nu le va uita niciodată.
Atunci când alege activități suplimentare pentru un copil, fiecare părinte vrea să omoare doi iepuri dintr-un foc: să-l țină ocupat și să-i dezvolte anumite abilități și deprinderi care îi vor fi utile în viitor. În implementarea acestor bune intenții, este foarte important să nu exagerați și să ascultați copilul, dorințele și emoțiile lui.
Amintiți-vă: a priva un copil de o copilărie lipsită de griji de dragul ambițiilor personale, a-i pune în pericol sănătatea fizică și psihică pentru a crește un campion, nu înseamnă a fi un bun părinte. Mult mai importantă este bucuria pe care o trăiește copilul când face ceva cu pasiune, chiar dacă acest tip de activitate nu corespunde nevoilor tale.