Adolescența e un pas mare din brațele familiei în brațele prietenilor

Când copiii sunt mici, credem că cel mai greu pentru noi, părinții, este în perioada cu adaptarea la grădiniță. Apoi, peste ani, credem că cel mai greu e cu adaptarea la școală. 

Însă, adevărul e că nimeni nu ne pregătește pentru furtuna adolescenței. 

Puii fragili, care ar fi stat lipiți de noi, care credeau cu sfințenie toate cuvintele care le rosteam și ar fi ascultat pentru a douăzecea oară povestea cu rățusca cea tristă, devin adolescenții care ne spun „Pa!” în grabă, când sar din mașină în fața școlii și care închid din ce în ce mai mult ușa în urma lor.

E o perioadă grea, atât pentru noi, dar mai ales pentru ei. 

Poate ai observat și tu aceste schimbări la adolescentul tău…

Copilul dulce și prietenos devine peste noapte de nerecunoscut: hainele pe care i le iei sunt ”prea de copii”, felul în care îi vorbești e ”prea alintat”, iar timpul cu tine devine din ce în ce mai puțin, pentru că acum prietenii sunt mult mai importanți. 

Uneori îți și răspunde înapoi, alteori mai trântește ușa în urma lui sau închide ”poarta” către inima lui și nu îți mai povestește ce simte, ce trăiește și ce i se întâmplă.

Iar asta este adesea greu de dus pentru părinți, pentru că, oricât de înalți ar fi, oricât de mulți prieteni ar avea, oricât de multe uși ar vrea să închidă în urma lor… ei tot copiii noștri sunt. Și nevoia noastră de a-i ști în siguranță, de a ști că le e bine, e la fel de prezentă. 

Mai mult decât atât, în perioada adolescenței, sunt puse la încercare cele mai multe relații dintre părinți și copii și provocarea de a găsi cele mai potrivite cuvinte, ca să vorbim “pe limba lor” e din ce în ce mai mare. 

Ajungem, deci, să umblăm ca pe ace, de frică să nu spunem ceva greșit, în timp ce ne străduim să punem limite și să avem reguli, ca să-i ghidăm corect în viață. 

Ce facem, totuși, pentru a le fi aproape chiar și atunci când ei au nevoie să ia distanță și să experimenteze lumea?

Înainte de cele 3 soluții, ca să fim „părinții cool” de care copiii au nevoie, haideți să vedem ce să nu facem.

3 lucruri care răcesc relațiapărinte – adolescent

1. Pedepsim greșeli, în loc să învățăm din ele

Adolescența (dar și preadolescența) vine cu multe schimbări atât la nivel fizic, cât și la nivel emoțional. Copiii noștri încep să-și răspundă la întrebări precum „Cine sunt eu? Care e rolul meu pe lume? Ce-mi place și ce valori am?” 

Așa că e firesc să înceapă să petreacă mai mult timp singuri, cu pasiunile și gândurile lor, să se retragă în camera lor, în loc să vrea să stea cu noi. Au nevoie de intimitate și, până la un punct, e important să o respectăm. 

Iată de ce e important ca relația cu ei să fie mai mult bazată pe încredere și cooperare, decât pe frică. 

Această încredere, această sudare a relației, vine cu timpul și e la noi, la părinți, să lucrăm la ea. 

Ca să ajungem acolo, un pas important e să permitem greșelilor să se întâmple, să evităm pedepsele și să avem conversații cu ei nu de sus în joc, cu țipete, ci de la același nivel, cu răbdare și empatie. 

Iată despre ce vorbesc.

Copiii greșesc. Adolescenții greșesc. Și adulții greșesc, nu-i așa?!

Dacă fiecare greșeală este pedepsită, copilul este rușinat, umilit sau i se transmite ideea că trebuie să se simtă vinovat, toate aceste lucruri sapă relația și încrederea în noi. 

Drept consecință, copilul începe să se teamă sau să se rușineze să îți mai spună ce se întâmplă în lumea lui sau să vină la tine când are o problemă, pentru că fiecare ceartă sau pedepsire aduce cu sine doar suferință, nu lecții de viață. 

Deci va căuta să evite suferința și se va feri să îți vorbească și, în loc să fugă către tine să îl ajuți să iasă din impas, se va îndepărta de tine pentru că simte că nu îl înțelegi. 

2. „Ce mai faci? Cum te simți?” devine „Ce note ai luat? Ce ai făcut la școală?”

Da, educația copiilor e extraordinar de importantă și noi, părinții, trebuie îi sprijinim să fructifice la maximum timpul petrecut la școală, pentru că, în mare măsură, viitorul lor depinde de asta. 

Însă la fel de multă grijă trebuie să avem ca relația dintre noi și adolescenții noștri să nu fie doar despre asta, despre note sau premii sau examene. 

În loc să-i „sufocăm” cu grija noastră prin întrebări de genul „Cum a fost la școală?”, să punem întrebări despre cum se simt, ce le-a fost greu azi sau ce le-a adus bucurie în orele petrecute cu colegii și profesorii. Abia după ce ne-am conectat cu copiii, putem trece la întrebări mai pragmatice, cum sunt cele legate de teme, proiecte etc…

Când ne îndreptăm privirea mai mult către rezultatele școlare și mai puțin către visurile, prieteniile sau emoțiile lor, copiii simt că nu ne pasă de ei, cu adevărat (deși noi știm că am face orice pentru ei) și se pot îndepărta de noi. 

3. Comparațiile cu alți copii, calea cea mai scurtă către deconectare

Un alt lucru care duce la răcirea relației dintre noi și adolescenții noștri este dorința de a-i motiva să fie mai buni, mai atenți, mai performanți prin… comparații cu alți copii. Acest lucru nu duce la efectul dorit, ci duce adesea la o stimă de sine scăzută. 

Când copiii nu se simt bine în pielea lor, când simt că sunt mai puțin importanți sau valoroși decât colegii lor sau alți copii, ajung să se îndepărteze din ce în ce mai mult de noi. 

De câte ori aud din gura noastră: „Dar Maria de ce poate să ia numai note mari și tu nu?”, copiii gândesc astfel: „Dacă în ochii mamei nu sunt destul de bun, de ce ar interesa-o să audă despre fata care îmi place sau despre profa care se poartă aiurea cu mine?”

Și atunci… 

Cum ne apropiem de adolescenții noștri?

1. Conectare, conectare, conectare

Nevoia de conectare este una dintre cele mai importante nevoi ale omului, indiferent de vârsta lui. E nevoia de a ne simți văzuți, valorizați, iubiți, apreciați, înțeleși.

Iată de ce și adolescenții noștri au această nevoie. Deși pare că nu mai au timp pentru noi, că ar prefera să se scufunde sub căștile mari și rotunde și să asculte ultima piesă „în trend”, ei abia așteaptă să le spunem: „Tu ce mai faci? Cum te simți? Ce se mai întâmplă prin gașca ta? Cum s-a rezolvat conflictul dintre Marc și Alex?”

Mai exact, copiii vor să vadă că ne pasă de ei, că suntem dispuși să îi cunoaștem mai bine și să îi ascultăm cu urechile și cu inima deschise. 

2. „Gusturile nu se discută”… câteodată. 

Asta își spun copiii unii altora atunci când nu le place același lucru și asta ar trebui să ne spunem și noi când vedem că adolescenții noștri preferă un anume stil muzical sau vestimentar, un anume sport sau activitate. 

Da, suntem atenți să fie totul cu decență și în valorile familiei, dar nu încercăm să le impunem din stilul nostru. 

Putem să le modelăm un anume gust pentru muzică „bună” fiind exemplu pentru ei, putem să le vorbim despre eleganță și decență, despre coduri vestimentare, însă e important să le facem spațiu pentru un stil propriu, în concordanță cu vârsta și personalitatea lor. Până la urmă, și noi am avut „plăcerile noastre vinovate” când eram de vârsta lor și acum… suntem bine. 

3. Fă tu, părintele, primul pas

O capcană în care cad foarte mulți părinți este aceasta: ne vedem copilul adolescent că se descurcă singur, că știe să își facă o omletă și că preferă să stea pe jocul preferat și spunem „E ok, e ocupat.”

Însă nu e chiar așa. 

Cu cât mai mare pofta de jocuri, de stat cu căștile pe urechi, cu ochii în telefon sau în televizor, cu atât mai mare deconectarea de noi. 

Așa că, atunci când simți că e loc de mai bine, mai cald, mai profund în relația cu copilul tău, fă tu primul pas. 

Îi plac baschetul sau dansurile? Propune să mergeți la un meci împreună sau la o zi de festival unde poți să înțelegi mai bine ce îi place să asculte. 

Îi place un anumit autor, pictor, sportiv sau influencer? Vizionați împreună munca lor, pune întrebări, arată-i că vrei să cunoști mai mult din lumea lui interioară și ceea ce-l interesează. 

Oricare ar fi gusturile adolescentului tău, mergi către el și propune tu timp împreună. 

Pentru că orice vârstă ar avea copiii noștri, iubirea cea mai mare o vor găsi la noi, până la un punct. Trebuie doar să o lăsăm să se vadă.

****

Despre conectarea cu adolescenții se pot spune multe și se pot scrie multe. Așa că vreau să-ți fac o recomandare de curs din care poți învăța mai mult decât pot cuprinde eu într-un articol. 

Urania Cremene, mamă și expert în parenting, a creat cursul „Conectarea cu adolescenții: cum vorbim cu ei despre provocările lor, fără să-i îndepărtăm de noi” 

Cursul conține 4h30 min, 30 episoade și ne învață când să-i ținem de mână și când să facem un pas în spate, ca „să nu rupem” prea devreme cea mai importantă relație din viața noastră. 

Mai exact, înveți cum să înțelegi prin ce trece adolescentul tău și cum să-l ajuți când se simte copleșit de emoții și ce să faci când nu vrea să-și mai petreacă timpul cu tine, fără să-i încalci intimitatea și fără să-l controlezi la tot pasul.

Comandă cursul aici: https://aap.ac/8gmU