Așa am început noi ziua de duminică. Cu prințeasa dornică să asculte din nou una dintre poveștile ei preferate.
Are o poftă extraordinară să asculte povești. Se enervează chiar că nu știe, încă, să citească, așa că pe multe le învață pe de rost. Și își ia, apoi, cartea și se preface că citește și spune toată povestea așa cum o știe. La final, zice: „Uite, tati, vezi că știu să citesc?!”.
Iar cel mai bun cititor- povestitor al ei sunt eu. Recunoaște, de altfel, că mami nu îi citește la fel de bine, deși, de obicei, copila evită să facă și cea mai măruntă comparație între noi. Dar, la citit, tati este campionul.
Asta pentru că intru în pielea personajelor. Încerc să imit voci, să fac așa cum ar face un zmeu sau o Ileană Cosânzeană. Pe scurt, mă maimuțăresc cu fiecare erou în parte. Iar Prințeasa adoră asta.
Da, uneori, îți este greu să te apuci de citit povești. Vii obosit de la serviciu și te tolănești pe canapea. Dar copilul, înainte de culcare, sau chiar atunci, vrea să-i citești. Și n-ai chef!
Dar crede-mă că e fain. Când ajungi la finalul poveștii și închizi coperțile, ai o satisfacție minunată, o satisfacție care te umple de energie și de chef, aceea a unui om împlinit, a unui tată implicat, care și-a făcut datoria și care i-a arătat prichindelului său încă o frântură din lumea asta imensă a realității sau a poveștilor.
Pentru că drumul ăsta printre file și rânduri de litere este extraordinar de frumos dacă îl parcurgeți împreună.
El, copilul, va ține minte toată viața că povestea lui preferată a fost citită de către tatăl lui, iar tu îi vei fi recunoscător toată viața pentru că și-a încredințat inocența pe umărul tău și că te-a ascultat.
Așa că sfatul meu e simplu:
citește-i! citește-i mult! orice vă pică în mâini! Dar citește-i!
Iar, dacă vrei să descoperi o poveste nouă, adu-ți copilul lângă calculator, dă [play] clipului și ascultați împreună „Povestea văcuței Mu”.
Și poate ne recomandați și nouă câteva povești faine!