Copilul tău vine trist de la grădiniță și refuză a doua zi să mai meargă. Se agață dimineața cu mânuțele lui mici de tricoul tău și se roagă cu ochii în lacrimi să nu-l lași. Iar situația persistă luni la rând. Este doar frica de separare sau e ceva mai mult la mijloc?

Oare nu este cumva hărțuit la grădiniță? Oare nu se întâmplă și alte lucruri de care ar trebui să știi, în afară de colorat și modelat? Ce să faci ca părinte dacă ai astfel de suspiciuni?

Când te referi la hărțuire și agresivitate în rândul copiilor, cel mai adesea ne gândim la școală și la adolescenți. Grădinița este, de obicei, în afara contextului. Au loc tot felul de ciocniri la groapa de nisip pentru o lopățică, dar sunt doar niște copii nevinovați, ce ai putea să le faci? Azi se ceartă, mâine se împacă – foarte adevărat, de altfel!

Doar că, auzim tot mai multe povești despre o comunicare toxică și bullying la grădiniță, de aceea este atât de important ca părinții să fie vigilenți. Sunt tot mai multe situații, de la o vârstă din ce în ce mai fragedă, în care un copil devine victimă, căzând sub influența fizică sau emoțională a unei alte persoane mici, din poziția de agresor.

Bullying-ul este un proces pe termen lung, intenționat, de oprimare psihologică sau fizică a unei persoane de către alta. Tradus în română înseamnă hărțuire, insultă, umilire de către colegi și indică suferință psihologică în echipă.

Care este diferența dintre bullying și un conflict obișnuit? Dacă doi copii se ceartă pur și simplu pentru o jucărie, trăgând de ea sau țipând unul la altul, atunci este vorba despre o formă tipică de egoism a unor puști care vor ceva acum și aici, fără nicio perspectivă de negociere.

Dar dacă un copil îl forțează pe altul împotriva voinței lui să facă ceva, îl agresează în mod repetat atât fizic, cât și emoțional pentru o perioadă mai lungă de timp, este deja bullying. Acesta apare în jurul vârstei de 5-6 ani, când copilul înțelege, se exprimă, cunoaște normele sociale și regulile de interacțiune și deține un anumit nivel de autocontrol.

Motivele pot fi încercările de a imita adulții, de autoafirmare, de a copia un comportament văzut într-un film sau pur și simplu de a atrage atenția. Preșcolarii își manifestă agresivitatea fie lovind, fie împingând, izolând un alt copil sau dându-i o poreclă. În același timp, este important să existe observatori în acest moment, o scenă, pe care agresatul și victima să fie în rolurile principale. Victima poate fi un nou venit, un copil care poartă ochelari sau unul care este îmbrăcat mai modest. Orice copil poate deveni o victimă a bullying-ului, este suficient să fie un pic diferit de semenii lui.

Violența la grădiniță este diferită de violența la școală. În școală, violența este de natură de grup, dar la grădiniță este efectuată de copii individual. De asemenea, ei nu înțeleg pe deplin acțiunile lor, nu sunt conștienți de consecințe și nu se simt vinovați. În același timp, pot provoca traume serioase, de aceea un asemenea comportament nu trebuie tolerat.

În rezolvarea acestei situații avem doi participanți:

1. Educatoarea

2. Părinții

Educatoarea

Hărțuirea în grădiniță are loc adesea cu aportul pasiv al unui adult. Ce ar trebui să facă educatoarea pentru a preveni bullying-ul?

1. a) Să fie un arbitru. Preșcolarii au adesea certuri, dar la această vârstă nu există dorința conștientă de a exclude pe cineva din grup. Dacă un profesor insuflă copiilor regulile comunicării constructive, copiii le respectă activ. Dar dacă un adult scoate în evidență partea negativă a unui copil, el va atrage atenția asupra lui a altor copiii și va provoca automat o stare de builying.

De aceea, educatoarea este prima care ar trebui să ia atitudine. Ea trebuie să creeze o atmosferă prietenoasă în echipa de copii, observându-le comportamentul neadecvat. Toți copiii sunt atenți la reacțiile ei. Este suficient ca educatoarea să interzică frazele de genul „Nu vreau să mă joc cu tine”, „Nu suntem prieteni cu tine” și să nu aprobe în niciun caz violența.

1. b) Jocuri și activități pozitive. Ea poate apela la jocuri care să-i amuze pe copii, dându-și unul altuia nume de animale sau legume/fructe. Se vor distra, poreclele și negativitatea acumulată se vor transforma în emoții pozitive, îi va ajuta să-și elibereze tensiunea și agresivitatea.
2. c) Cărți și exemple educaționale. O fetiță este poreclită „roșcata” pentru părul ei neobișnuit de roșu. Observând acest lucru, educatoarea la ora de activități le citește copiilor cartea „Peppi-ciorap lung”, punând accent pe culoarea părului ei și mândria cu care și-l purta. Fetița roșcățică nu numai că și-a îndrăgit porecla, ci a devenit un model de aspirație printre celelalte colege. Și astfel, metoda ingenioasă a educatoarei a tăiat de la rădăcină un comportament urât și o suferință inutilă.
3. d) Să nu facă glume la adresa copiilor. Uneori chiar și o glumiță nevinovată poate stârni răutăți la adresa unui copil. „Te miști ca un ursuleț!”, „Vai cât de puțin ai mâncat! Ca o vrăbiuță!”, chiar și aceste remarci nesemnificative, pot dezvolta o avalanșă de apelative din partea celor mici. Adultul poate glumi fară nicio intenție negativă, dar copiii, după ce au auzit, pot percepe gluma diferit și pot începe să-l agreseze pe acel copil.

Cadrele didactice trebuie să adere la o poziție prietenoasă, respectuoasă, dar neutră în comunicarea cu copiii și în niciun caz să nu evidențieze „preferații” și „proscrișii”.

1. e) Să ia legătura cu părinții. Educatoarea trebuie să corecteze orice comportament agresiv în grup. Dar dacă nu reușește și un copil continuă să se poarte urât cu altul, trebuie anunțați părinții vinovatului. Problemele trebuie discutate în absența copilului și adulții trebuie să găsească împreună o soluție.

Părinții

Aici avem două subcategorii: părinții agresorului și ai victimei.

Primul lucru pe care ar trebui să-l facă ambele perechi de părinți este să vorbească cu cei mici. Discuția trebuie să fie una calmă, blândă fără nicio formă de agresiune sau violență. Trebuie să aflăm ce simt ambele tipologii de copiii: și victima, dar și agresorul.

Părinții agresorului

Uneori, copiii respinși de grup sunt susceptibili la agresiune. Cu cât este mai respins, cu atât copilul devine mai violent și, astfel, se alunecă într-un cerc vicios.

Practic, trebuie să aflăm cauza. De ce copilul nostru lovește, îl împinge sau îi vorbește urât altui copil?

Preșcolarii care comit bullying nu știu să simpatizeze și să empatizeze, sunt hiperactivi, agresivi și superiori fizic față de semenii lor. Ei hărțuiesc pentru:

• a pedepsi;
• a se răzbuna;
• a surprinde;
• a-și arăta avantajul;
• a umili în mod deliberat;
• a intimida.

Părinții trebuie să înțeleagă că un copil urmează exemplul adulților și prind totul din jurul lor. De foarte multe ori oamenii mari nu țin cont de acest lucru atunci când folosesc înjurături sau cuvinte urâte în vorbirea lor. Consideră că un copil este încă mic și nu înțelege sensul acestor cuvinte, dar de fapt, copilul păstrează în memorie limbajul obscen pe care îl folosește ulterior în comunicarea cu semenii.

Comportamentul părinților în astfel de situații se manifestă în moduri diferite: cineva își învață copilul să răspundă agresiunii cu agresivitate, să riposteze, alții, din contră, consideră că este doar „un mic incident” și nu merită să te consumi prea mult.

Corect ar fi, tu ca părinte, să-ți înveți copilul să fie tolerant cu caracteristicile altor oameni, să aibă înțelegere și empatie, să ajute și chiar să ia apărarea unui copil agresat. Explică-i că, făcând o faptă bună, poate deveni mai repede un lider și un adevărat erou, decât săvârșind ceva nedemn.

Citește-i cât mai multe basme, povești, urmăriți filme cu subiecte similare și, cu siguranță, tendințele de comportament ale copilului tău se vor schimba.

De asemenea, nu evita contactul cu părinții victimei, pentru ei și pentru copilul lor va conta enorm că găsesc suport, spijin și posibilitate de comunicare cu tine.

Părinții copilului agresat

Chiar dacă tentația este să te ocupi personal de „infractorul” care ți-a făcut copilul să sufere, pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt alții.

1. Fii atent la semnale și discută cu copilul

Prima dată trebuie să fii foarte atent și să observi la timp dacă cel mic are o problemă, dacă este apatic, trist și supărat. Discută cu el, întreabă-l despre ce face la gradiniță, cu cine se joacă și ce lucruri a învățat. Fă-ți un obicei din a-l asculta pe drumul spre casă despre cum și-a petrecut ziua.

Trebuie să fii atent la starea lui de spirit când se întoarce de la grădiniță, la cum arată hainele și jucăriile lui, ce spune despre alți copii sau dacă are cuvinte nepotrivite în limbaj.

Dacă este tot mai deprimat, trist sau agresiv, lovește sau strică jucăriile, vine mereu cu vânătăi, haine deteriorate sau vorbește urât, toate acestea sunt simptomele unei suferințe ascunse, ale unui impact emoțional toxic constant la care copilul este expus.

2. Roagă-l să deseneze o zi la grădiniță

Dacă nu este prea vorbăreț și nu reușești să scoți prea multe de la el prin dialog, pune-l să deseneze. Cum își petrece el ziua la grădi, cere-i detalii. În desen cineva ar putea să se bată, să țipe sau chiar ai putea „găsi” un monstru care pândește de sub pat. Ar putea să-ți deseneze și să afli și despre alți copii abuzați.

3. Contactează educatorul

Chiar dacă nu sunt motive de îngrijorare, nu este neobișnuit să vorbești cu educatoarea și s-o întrebi despre copil. Ce face, cum se descurcă, ce-i place și ce nu? Spune-i despre suspiciunea ta și întreab-o dacă a observat ceva. Încercați împreună să găsiți soluții cât mai bune pentru copil.

4. Discută cu părinții agresorului

Principala soluționare a situației la această vârstă are loc între adulți. Desigur, dacă găsești înțelegere. Părinții copilului conflictual s-ar putea să nu fie receptivi, să nu accepte vinovăția odraslei lor și să te lovești de un zid.

Este foarte important să rămâi calm: spune-le că speri să ai ajutor și cooperare și că ai venit cu gând de pace. Ideal ar fi să nu vorbești niciodată cu persoanele implicate pe cont propriu și toate întâlnirile cu părinții copilului să aibă loc într-un cadru formal.

5. Apelează la psiholog

Dacă vezi că fiul tău este traumatizat, chiar dacă la grădiniță se iau deja măsurile necesare, trebuie să mergi la un psiholog pentru ca cel mic să-și exprime emoțiile, să primească sprijin psihologic, iar tu să primești recomandări și sfaturi despre ce să faci mai departe.

6. Fii pregătit să schimbi grupa sau chiar grădinița

Dacă nu reușești să schimbi nimic și nu găsești înțelegere, te sfătuiesc să-ți transferi copilul în altă instituție. Da, poate fi incomod. Dar liniștea sufletească a copilului tău este cea mai importantă.

7. Nu închide ochii la problemele altora

Principiul „al meu nu este hărțuit” nu funcționează aici și nu există garanții că mâine copilul tău nu se va dovedi a fi o nouă țintă a bullying-ului. Dacă există suspiciunea că oricare dintre copii este agresat, anunțați cât mai repede cadrele didactice sau părinții copilului.

***

Dacă totul este lăsat fără control și atenție adecvată, intimidarea și umilirea victimei nu se vor opri, ci doar se vor intensifica. Rezolvarea problemei hărțuirii în stadiile incipiente va proteja psihicul copilului și va avea consecințe minime. Prin urmare, indiferent dacă un copil este în rolul unei victime sau al unui atacator, acest lucru trebuie oprit imediat și problema nu trebuie lăsată să se dezvolte.

Copiii preșcolari nu realizează cât de traumatizante sunt acțiunile lor pentru alții, se gândesc puțin la sentimentele victimei și nu observă suferința și experiențele ei.

Dar un copil agresat poate avea stima de sine afectată, tulburări de somn, de alimentație, dureri de cap și teamă de societate. Va crede că nu merită să fie respectat, să aibă succes, îi va fi frică să se expună sau să ia atitudine.

De asemenea, a nu participa direct la agresiune, a fi martor când un copil îl lovește pe altul, strică lucruri, jignește, este o situație la fel de traumatizantă. Copilul învață că așa funcționează lumea, așa se poate acționa, începe să-i fie frică să nu atragă atenția asupra lui, să fie cumva diferit de ceilalți.

Experiența de bullying este un factor de risc serios pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor. De aceea, builyng-ul rămâne și trebuie tratat ca o problemă serioasă care necesită intervenție. Un copil care se află într-o situație de agresiune are nevoie de sprijinul unui adult pentru că doar simțindu-se protejată, victima poate rezista hărțuirii.