Atenţie! Divorţul nu e al copiilor!

Atenţie! Divorţul nu e al copiilor!
Sursa foto: http://www.perfecte.ro

Am aflat zilele trecute că doi prieteni buni divorţează. Şoc! Nici nu ne gândeam vreodată, eu şi nevastă-mea, că acel cuplu ar avea probleme. Păreau mereu super fericiţi, uniţi şi niciodată nu au dat ceva de bănuit. Ei bine se întâmplă şi la case mai mari, aşa că au zis pas, noi nu mai putem aşa.

Problema este că cei doi, de care vă povestesc, nu sunt chiar singuri pe lume, că, dacă ar fi fost aşa, aia era! Nu mai există dragoste, înţelegere şi respect, fiecare pe drumul lui şi gata. Au acasă doi copii. Unul de 8 ani şi unul de 3…

Am aflat vestea de la el, când ne-am întâlnit într-o seară la meci. Mi-a zis-o mai cu jumătate de gură, vizibil abătut. I-am pus câteva întrebări, însă, n-am vrut să intru prea mult în detalii, că na… nu e treaba mea. Apoi mi-a zburat gândul la cei doi copii.

-Păi şi lor le-aţi spus? Am întrebat.

-Pfai… nici nu vrei să ştii.

-Păi?

-Nu le-am spus nimic iniţial pentru că ne-a fost frică. Cel mic, îţi dai seama, nu înţelege mare lucru, însă, Mihai, cel mare, e mai isteţ decât bănuim noi.

Am aflat că, în panica aia a lor de a nu-i face pe cei mici să sufere, au mers la psiholog. Nu are sens să vă spun că au încercat şi consiliere de cuplu şi tot ce s-a putut încerca… Nu a mers şi gata. Ziceam că s-au dus la psiholog să întrebe care ar fi cea mai bună abordare de a le spune celor mici. Ei bine treaba a fost destul de simplă. În linii mari le-a spus să fie sinceri, să nu-i mintă pe cei mici şi să le creeze tot confortul de care au nevoie, astfel încât să nu simtă ruptura din familie atât de tare. Oricum o simt, dar măcar tranziţia de la 4 oameni într-o casă, la 3, să nu fie atât de dură.

Povestea lor m-a cam dat peste cap. Să fiu în această situaţie nici nu îmi doresc şi nu o doresc nimănui. Am săpat şi eu puţin pe acest subiect şi am aflat că, din punct de vedere psihologic, un divorţ este la fel de stresant şi de trist atât pentru cei mici, cât şi pentru adulţi. Ba mai mult trebuie să fim conştienţi de faptul că un divorţ între părinţi poate determina nesiguranţă, furie şi chiar depresie pentru copii. Trebuie să avem foarte mare grijă la cum punem problema.

“Pentru a uşura situaţia copiilor este nevoie să le oferim stabilitate, confirmarea că sunt iubiţi de ambii părinţi şi să abordăm o atitudine pozitivă.” – Ioana Şuteu, psiholog clinician, psihoterapeut, trainer.

Asta cu atitudinea pozitivă îmi imaginez că este foarte, foarte greu. Nu ai cum să fii tot un zâmbet când se termină weekendul şi trebuie să duci copiii la celălalt părinte, sau când vine Crăciunul şi nu eşti lângă ei, sau Paştele sau să-i împarţi în vacanţe. Te confrunţi cu tot felul de probleme: “Tati, dar eu vreau să fie şi mami când vine Moşu’ dimineaţa”, “Nu vreau să merg cu tata la munte, eu vreau cu tine la mare” şi lista asta e lungă şi tare tristă… Nu poate fi uşor nici atunci când ţie sau celuilalt vă vine să vă certaţi atunci pe loc din te miri ce… Dacă cei mici sunt prin preajmă trebuie să te abţii, n-ai ce face. Copiii nu au nicio vină că voi nu vă mai înţelegeţi şi ultimul lucru pe care îl vreţi e să creadă, chiar şi o secundă, că ei au vreo vină.

Cum reuşesc părinţii în cauză să se descurce într-o asemenea situaţie de la început, adică de când iau decizia că vor divorţa, şi până la final?  Habar nu am, însă psihologii ne dau câteva repere:

“Ca să reuşim în acest demers e important să ţinem seama de anumite condiţii:

  1. Să spunem adevărul copiilor.
  2. Să îi reasigurăm mereu de dragostea noastră – să le spunem mereu că îi iubim, să îi luăm în braţe, să ne petrecem cât mai mult timp de calitate cu ei.
  3. Să îi anunţăm că vor avea loc anumite schimbări.
  4. Să evităm reproşurile.
  5. Să le vorbim potrivit vârstei lor de înţelegere.
  6. Să îi ascultăm.
  7. Să îi ajutăm să îşi găsească cuvinte pentru propriile sentimente.
  8. Să le înţelegem şi să le acceptăm emoţiile lor negative.
  9. Să clarificăm neînţelegerile.
  10. Să avem răbdare.
  11. Să stabilim o rutină care să le ofere confort.
  12. Să avem grijă de propria persoană.
  13. Să ne bazăm pe suportul social. Prietenii sunt foarte importanţi! Niciodată să nu căutaţi ajutor în copil. Vor suferi mult mai mult. Vor simţi că trebuie să se împartă şi e ucigător pentru ei.
  14. Să râdem.
  15. Să ne adresăm terapeutului.
  16. Să nu avem discuţiile în contradictoriu de faţă cu copiii.
  17. Să privim partea pozitivă a lucrurilor.
  18. Să dezvoltăm o relaţie amiabilă cu fostul soţ/ fosta soţie.
  19. Să avem ca scop bunăstarea tuturor celor implicaţi cu prioritate a copilului.

E o listă de 19 puncte. 19 punte pe care, dacă le respecţi, tranziţia de care vorbeam mai sus va fi mai uşoară. Sper din suflet ca tu, cititorule, să nu ai niciodată nevoie de lista asta sau, dacă la un moment dat, ai avut nevoie de ea, sper că ai fost destul de dibace în a-ţi proteja copilul sau copiii.

Divorţul a devenit în zilele noastre ceva comun. Circula o vorbă pe internet cum că în trecut, pe vremea bunicilor, oamenii nu aruncau la gunoi ceea ce era stricat. Încercau să repare. Şi o căsnicie intra în această categorie. Azi e mai simplu să spui stop, e mai simplu să o iei de la capăt, e mai simplu să renunţi. Întotdeauna e mai simplu să renunţi…

Reuşita e atunci când te zbaţi, încerci, mai încerci şi tot încerci până când revii pe linia de plutire. Până când repari ce s-a stricat. Acela e succesul! Acest lucru înseamnă “şi la bine şi la rău”. Toată lumea are probleme. În nicio casă viaţa nu este roz în permanenţă şi în nicio casă viaţa de cuplu nu e uşoară. Repet! Sper ca voi, cei care citiţi, să nu aveţi NICIODATĂ nevoie de lista de mai sus.

P.S: În ceea ce-i priveşte pe prietenii mei, să ştiţi că îi apreciez. Nu pentru că divorţează… Asta e decizia lor şi doar a lor. Ei îşi ştiu problemele, raţiunile pentru care o fac şi nu judec pe nimeni. Niciodată nu se ştie când pot şi eu, la rândul meu, să ajung într-o astfel de situaţie. Sper din suflet să nu ajung… Îi apreciez că, în primul şi în primul rând, s-au gândit la copiii lor pentru că, până la urmă, ei sunt cei mai importanţi. Ei sunt oglinda noastră…