Am tot citit pe internet şi am primit sfaturi de la prietenii mai docţi în “parenting” cum că trebuie să avem activităţi în familie, să ne jucăm cu copilul, să ne punem şi noi uneori la mintea lui ca să se poată ridica şi el la mintea noastră. Cine-o mai asculta sfaturi ca mine să păţească! Nu ca nevastă-mea (deşi nici ei nu i-a fost bine), ci ca mine. De ce? Vă explic.
Sâmbătă dimineaţă. Copilul din dotare (Mihnea, 4 ani) încă doarme. Ea, cu cana de cafea în faţă, eu cu cana de cafea în faţă, amândoi cu nasurile în telefoane.
Ea: Ar trebui să facem şi noi ceva azi cu cel mic, ai văzut că toţi spun că trebuie să ne jucăm, să interacţionăm… E frumos afară, nu putem să îl ţinem pe Mihnea în casă toată ziua.
Eu: Îhâm…
Ea: Păi, gândeşte-te şi tu… Să mergem într-un parc de distracţii, undeva?
Eu: Îhâm…
Ea: Aloo… Eşti puţin atent? (ridic nasul din telefon şi deschid gura să “îhâm”, dar văzând expresia de pe faţa ei am închis gura la loc) Sau scoatem un joc din pod şi jucăm ceva în curte?
Eu: Avem un twister parcă… ăla cu multe culori, ne tăvălim pe jos… Facem şi un grătar la prânz, mâncăm şi o îngheţată…
Zis şi făcut. Se trezeşte copilul, mănâncă, pierde timpul la desene, eu scot jocul din pod, nevastă-mea pune nişte sucuri pe masă şi… Să ne jucăm. Copilul deja se tăvălea peste tot deja, eu încercam să îi explic ce şi cum… Nevasta, evident, citea regulile. Şi le memora sau ceva, că nu mai termina.
Eu: Hai odată, că nu o să ne ţinem de reguli, acum…
Ea: Cum… fără reguli? Doar ne tăvălim aşa, năuci? Uite, aici spune că…
Copilul, exasperat: Ne jucăm? Ne jucăm?
Ne-am jucat. A fost chiar amuzant. Chiar foarte amuzant. Vreo 3-4 minute aşa, când s-a produs neprevăzutul. Că deh, ea voia reguli, copilul se amuza şi eu mă distram încercând să îi mulţumesc pe amândoi. Deci, repet, chiar a fost amuzant. Până i-am dat nevestei un călcâi în ochi. Nu, nu am atins-o uşor, nu pe obraz, nu pe frunte, nu pe tâmplă. Mi-am înfipt călcâiul cu toată forţa cu care voiam să mă sprijin în respectivul călcâi, fix în ochiul stâng al nevestei. Urlet (nevasta), râsete (copilul), panică (eu, când am văzut că ochiul se umflă văzând cu… ochii). Telefon la vecin:
– Vino repede şi stai cu Mihnea!… Că am lovit-o pe mă-sa! Hai, frate, nu mai pune întrebări că trebuie să o duc la spital!
Vine prietenul, mergem la spital… Să vă spun ce priviri mi-au aruncat medicii, asistentele, bodyguarzii şi ceilalţi pacienţi până să explice nevastă-mea ce înseamnă “M-a lovit soţul cu călcâiul”?
Concluzia lui Mihnea, când vorbim cu prietenii despre activităţi cu copiii?
– Noi nu ne mai jucăm acasă, că tati i-a umflat ochiul lui mami!
În loc de concluzii:
- În grupul de prieteni ai copilului şi în grupul de prieteni de familie, nimeni nu vrea să se mai joace ceva cu mine. Toată lumea mă ştie (inclusiv educatoarele, părinţii colegilor de grădiniţă ai fiului meu şi ai celor cu care ne întâlnim măcar 5 minute la locurile de joacă din Bucureşti) drept “călcâi periculos”, “umflătorul de ochi”, “tati-pericol-mare”, depinde cum mă descrie fiu-meu.
- Nu contest beneficiile activităţilor părinţi-copii. Sunt extraordinare! Fiul meu vorbeşte despre acea după-amiază de sâmbătă de 2 luni deja. Şi despre celelalte zile în care ne-am jucat sau am făcut ceva împreună, dar înţelegeţi, sper, de ce asta a fost memorabilă pentru noi şi de ce ne vom rezuma la şah şi table de acum încolo.
- Asta e de la nevastă-mea: Citiţi instrucţiunile şi regulile fiecărui joc! Se pare că aşa aş fi ştiut că nu trebuie să pui/sprijini mâna sau piciorul unde nu vezi!
- Copilul se bucură de orice faceţi împreună: jocuri în aer liber, concursuri de bancuri, plimbări, jocuri de masă… Este adevărat că cele mai interesante jucării ale oricărui copil sunt chiar părinţii săi. Inclusiv umflatul unui ochi (nu faceţi asta) care, se pare, nu ne-a traumatizat copilul, ci l-a amuzat.
P.S: Ochiul nevesti-mii s-a dezumflat cam în 2 săptămâni. Vânăt a fost vreo 4 săptămâni. Norocul meu că nu e ranchiunoasă. Eu, însă, am rămas ţinta glumelor tuturor.
*** articol creat din experiența proprie de către Leonard, un cititor al blogului. 🙂 🙂 🙂