“Copilăria perfectă!”

„Să nu-i lipsească nimic.”

„Să aibă tot ce eu nu am avut.”

Dacă ar fi să întreb părinții din jurul meu ce își doresc pentru copiii lor, cred că cei mai mulți ar răspunde în sintagme precum cele de mai sus. 

Și adevărul e ăsta: vrem tot ce e mai bun pentru copiii noștri, vrem să aibă o viață fără griji și stres, vrem să fie curajoși și puternici și, mai ales, vrem să se simtă iubiți până la stele și înapoi. 

Doar că… uneori confundăm dorințele cu nevoile reale și, în combinație cu niște convingeri nocive pe care le-am preluat de la generațiile din urmă și cu imensa presiune pe care o pune societatea pe umerii noștri, ajungem să greșim. Mai exact, ajungem să facem și să spunem lucruri care le scad puterea și curajul, lucruri care dau naștere la frici și blocaje, ba chiar transformă dragostea necondiționată în întrebări de genul: „Oare ce trebuie să mai fac și cum trebuie să mai fiu, astfel încât mama/ tata să mă iubească așa cum sunt?”

Iată de ce azi vreau să mă opresc asupra unor greșeli pe care le facem (cel mai adesea fără să ne dăm seama), astfel încât să putem conștientiza care sunt, ce efect au și ce să punem în locul lor, ca să creștem copii puternici și fericiți. 

1. Folosirea excesivă a telefonului

Știu că aici, de regulă, am vorbi despre copii și despre atracția față de tehnologie și resursele infinite de distracție pe care le găsesc pe internet. Însă azi vreau să vorbim despre… adulți, despre noi, părinții și relația cu tehnologia. 

Trăim într-o eră digitală, iar tentația de a verifica telefonul poate un pic prea des este mare. „Oare ce mai fac oamenii pe Facebook.”,
„Oare am primit vreun mesaj sau vreun email?”,
„Oare a mai intrat vreo ofertă?”.

E firesc să vrem să rămânem conectați la realitatea de afară, dar nu în timp ce suntem alături de copil și ne jucăm cu el, când colorăm împreună ori ne povestește ceva. 

Când părintele este distras, copilul resimte lipsa atenției, ceea ce poate afecta legătura emoțională. Această deconectare poate duce la sentimente de nesiguranță și poate influența modul în care copilul dezvoltă relațiile pe termen lung. Copiii învață prin interacțiune directă, iar prezența fizică fără implicare emoțională poate fi resimțită ca o absență.

Cum să eviți deconectarea:

Stabilește momente „fără ecrane”, cum ar fi timpul mesei sau joaca, în care să fii 100% prezent cu copilul. Oferă-i contact vizual, îmbrățișări și cuvinte de încurajare pentru a-i arăta că este important pentru tine. O idee bună este să creezi un ritual zilnic de conectare, cum ar fi cititul unei povești sau o conversație deschisă înainte de culcare, fără distrageri.

2. Compararea cu alți copii

„Uite, Maria citește deja, tu de ce nu?”,
„Mihai are numai note de 10. Tu de ce nu ai?”,
„Mai vezi tu vreun copil aici care e așa agitat?” 

Da, toți copiii merg pe la aceeași vârstă, vorbesc pe la aceeași vârstă, au nevoie de cam la fel de multe ore de somn ca să crească sănătoși, însă fiecare dintre ei este unic și are nevoile lui proprii. 

Iată de ce astfel de comparații nu ajută pe termen lung, ci pot scădea stima de sine a copilului și pot crea anxietate. Comparat des, copilul poate dezvolta nesiguranță și o teamă de eșec care îl va însoți și mai târziu în viață. Fiecare copil are propriul său ritm, iar presiunea de a fi „mai bun, mai rapid, mai cuminte” poate dăuna încrederii sale în propriile forțe.

Cum să eviți efectele comparațiilor:

Dacă ai întrebări sau dubii, întreabă un specialist, nu asculta tot ce se vorbește în jur. În rest… tu îți cunoști copilul cel mai bine. Acceptă-i ritmul de asimilare a informațiilor, sărbătorește micile progrese și victorii și spune-i în fiecare zi: „Te iubesc exact așa cum ești!” fără niciun motiv. 

3. Ignorarea emoțiilor copilului

Când un copil plânge sau se frustrează, este tentant să spunem: „Nu-i nimic, nu mai plânge!”. Dar acest lucru nu îl ajută să se autoregleze, ci doar invalidează emoțiile lui. Copiii au nevoie să înțeleagă și să își exprime emoțiile, nu să le reprime. 

Dacă nu sunt învățați să își gestioneze emoțiile în mod sănătos, pot dezvolta dificultăți în a-și înțelege sentimentele și a le comunica în relațiile viitoare. 

Ce să faci în schimb: 

Folosește empatia și spune-i fraze precum:  „Văd că ești trist. Vrei să vorbim despre asta?” 

Sau vorbește și tu despre emoțiile tale. Dacă ai o zi grea, nu te ascunde, ca să-l protejezi. Ba chiar îi poți spune: „Am avut o zi tare grea la serviciu. La un punct, eram tare furioasă, așa că am ieșit din clădire și am făcut câțiva pași în aer curat, să mă liniștesc.”

Astfel, învăță atât cum poate să-și gestioneze emoțiile corect, cât și să simtă că sentimentele lui contează. Un alt mod de a-l ajuta este să-i pui întrebări deschise despre ceea ce simte și să-i oferi spațiu să vorbească fără a-l grăbi să se simtă mai bine imediat prin fraze precum „Hai, că nu e mare lucru. Trece până te măriți.”

4. Așteptările nerealiste

Mulți părinți vor ca micuții lor să fie mereu ascultători, să nu facă crize de furie sau să fie independenți foarte repede. 

Dar adevărul e că copilăria nu trebuie să fie liniștită, mereu ordonată și curată. Ba chiar se spune (mai în glumă, mai în serios): cu cât e casa mai dezordonată, cu atât e copilul mai fericit. 

Mai mult, mulți părinți vor ca al lor copil să meargă mai repede, să vorbească mai repede, să scrie mai repede… și tot așa. 

Aceste așteptări pot duce la frustrări atât pentru părinți, cât și pentru copil, pentru că încercarea de a-l face să sară peste anumite etape poate duce la nesiguranță și la o dezvoltare emoțională nesănătoasă.

Cum să eviți aceste așteptări: 

Informează-te despre dezvoltarea copilului și ai răbdare. Fiecare etapă are provocările ei, iar adesea comportamentele dificile sunt parte normală a creșterii. Toți copiii refuză, pentru că așa își exersează nevoia de control, toți copiii murdăresc haine și pereți, toți copiii au puncte forte și puncte mai puțin puternice. 

Copiii au nevoie să fie acceptați așa cum sunt, nu conform unor standarde impuse de adulți. În loc să îți setezi așteptări rigide, încearcă să observi și să te adaptezi la ritmul și nevoile unice ale copilului tău.

5. Controlul excesiv asupra copilului

Toți copiii se nasc cu dorința și nevoia de a lua decizii pentru ei. Când sunt mici, decizii mici, când mai cresc, decizii din ce în ce mai importante. Problema e că, de multe ori, nu le antrenăm acest „mușchi” al luării de decizii sănătoase pentru ei, ba chiar ne așteptăm ca brusc să știe să se descurce în viață, chiar dacă până la un punct am decis noi totul, de la ce haine să poarte, la ce activități să vrea, ce să mănânce și ce prieteni sunt „potriviți” pentru el. 

Da, când sunt mici noi știm mai bine decât ei pentru că avem mai multă experiență, însă controlul excesiv poate duce la un sentiment de neputință și la dificultăți în luarea deciziilor mai târziu în viață.

Cum să eviți dependența de tine: 

Permite-i copilului să ia decizii simple, cum ar fi alegerea hainelor sau a jucăriei cu care vrea să se joace. Astfel, își va dezvolta încrederea în sine și sentimentul de control asupra propriei vieți. Oferindu-i opțiuni limitate, îl ajuți să exerseze luarea deciziilor fără a-l copleși cu prea multe alegeri. Nu îi punem să aleagă grădinița cea mai bună, dar îi putem întreba ce le-ar plăcea și ce nu. 

6. Folosirea recompenselor excesive

„Dacă mă asculți, îți dau bomboane!”,
„Dacă iei media 10 la română, îți iau telefon nou.”,
„Dacă nu mai plângi, primești un episod de desene animate.”

Deși pare că e calea cea mai simplă către cooperare, recompensele materiale frecvente pot duce la lipsa motivației interne. Copiii pot ajunge să facă lucrurile doar pentru recompense, nu pentru că înțeleg valoarea acțiunilor lor. În plus, în timp, recompensele trebuie să crească, pentru ca copilul să mai facă ceva, așa că vă invit să ne întrebăm: „Le luăm apartament ca să treacă de Evaluarea Națională” sau învățăm cum să le păstrăm vie motivația fără recompense? 

Cum să eviți:

Pune accent pe progres, nu doar pe rezultat, vorbește-i copilului despre sănătate și importanța nutriției echilibrate, despre cum o minte e mai limpede atunci când în jur e ordine și camera e curată. 

Ideea din spate să fie: „Faci curat în cameră pentru că îți place să fie ordine, nu pentru că primești ceva”.

7. Supraprotejarea copilului

Părinții încearcă să își protejeze copilul de orice pericol, dar uneori această protecție exagerată îl împiedică să își dezvolte abilități esențiale și să se adapteze mai ușor la schimbările inevitabile care apar în viață. Rolul nostru nu e să îi ferim pe copii de tot greul, ci să îi creștem puternici, astfel încât ei să se descurce când dau de greu. 

Aici nu e vorba despre „a-i căli” prin pedepse sau prin muncă, adică să le punem câte o activitate în plus în fiecare zi după ore, nici despre a-i pedepsi atunci când greșesc. Asta nu le întărește decât impresia că viața trebuie să fie grea sau că ei nu sunt destul de puternici ca să facă față tuturor provocărilor. Responsabilitățile îi ajută să crească disciplinați, însă ele trebuie să fie în acord cu vârsta și capacitățile reale ale copilului.

Cum să eviți supraprotejarea: 

Când cade, nu sări să îl ridici tu, ci întreabă blând „Ai nevoie de ajutor sau poți să te ridici singur?”. Când face un desen și nu îi iese din prima, nu te oferi să îi faci tu „mai bine”, ci spune-i: „Cred că îți e puțin greu. Admir la tine că ai răbdare să încerci din nou și din nou.”

Dacă e respins de un alt copil, nu îi spune „Așa-s copiii, răi.” ci amintește-i că e în regulă să fie trist, căci nu e plăcut să fim respinși, însă e la fel de firesc să nu fim pe placul tuturor, cum nici nouă nu ne plac chiar toți oamenii.

****

Dacă ar fi să dăm timpul pe repede-înainte și să-i vedem pe copiii noștri mari, cred că nu e părinte care să nu vrea să vadă un om împlinit, sigur pe sine, care are relații frumoase și un loc de muncă sau o afacere care să i se potrivească mănușă. 

Iată de ce e important să lucrăm atât la relația de încredere dintre noi și ei, cât și la încrederea în sine, la stima de sine a copiilor. 

Așa că vreau să-ți recomand o resursă minunată, care să te ajute în acest sens. 

Este vorba despre programul online All About Parenting creat de Urania Cremene, mamă și expert în parenting. 

Pe parcursul acestui program, înveți:

• cum să gestionezi momentele în care copilul spune „Nu vreau!” indiferent că refuză să se spele pe dinți la ora potrivită, să-și strângă jucăriile de pe covor, să-și facă temele sau să se întoarcă acasă la o oră rezonabilă, fără să ajungi să te enervezi sau să-l pedepsești;
• cum să stabilești limite pe care copilul să le respecte astfel încât refuzurile legate de ora de masă, somn sau timpul petrecut la ecrane să fie tot mai rare;
• vei învăța să crești un copil cu o stimă de sine sănătoasă, fără să ridici tonul, să-l compari sau să-l umilești când nu vrea să vorbească cu vânzătoarea de la magazinul din colț, să te ajute la gătit sau… să învețe pentru BAC;

… și multe alte lucruri care să-ți facă relația cu copilul mai frumoasă.