Stresul nu are vârstă: cum îl recunoști la copii

Stresul nu este exclusiv apanajul adulților. Copiii se confruntă zilnic cu situații care le pot provoca tensiune și anxietate, iar părinții au rolul esențial să îi ajute să înțeleagă și să gestioneze aceste emoții. E important să adoptăm o comunicare sănătoasă și să avem o abordare empatică…asta e ce reprezintă fundamentul unui mediu în care copilul se simte în siguranță să își exprime emoțiile și preocupările.

De ce este important să luăm în serios stresul la copii?

Cercetările recente arată că stresul este semnificativ legat de boli cronice și poate afecta negativ calitatea vieții și bunăstarea generală a copiilor. Copiii care experimentează stres toxic sunt expuși unui risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate precum boli cardiace, diabet și depresie mai târziu în viață. De aceea, recunoașterea timpurie a semnalelor de stres și intervenția rapidă sunt cruciale pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.
(Sursa aici)

 

Principalele cauze ale stresului la copii

1. Presiunea academică și școlară

Mediul școlar modern prezintă multiple surse de stres pentru copii, de la presiunea notelor până la complexitatea adaptării sociale. Cercetările indică că stresul academic poate reduce rezultatele școlare, scădea motivația și crește riscul de abandon școlar.

Principalele aspecte stresante din mediul școlar:

• Presiunea performanței: Așteptările înalte privind notele și rezultatele la teste pot crea anxietate cronică. Studiile arată că rata copiilor cu anxietate este de 2,3% în ciclul primar, 7,9% în gimnaziu și 15,9% în liceu
  (Sursa aici si aici)
• Perfecționism: Copiii cu anxietate generalizată se îngrijorează în mod deosebit de performanța școlară și pot lupta cu perfecționism
• Competiția cu colegii: Comparațiile constante cu performanțele altor copii pot diminua încrederea în sine
• Adaptarea la mediul școlar: Schimbarea clasei, profesorilor sau sistemului educațional poate fi copleșitoare
• Frica de eșec: Stresul și anxietatea devin problematice când elevul nu mai poate face față sarcinilor și temerile legate de eșec devin copleșitoare

2. Relațiile sociale și presiunea grupului

Era digitală a amplificat semnificativ complexitatea relațiilor sociale pentru copii. Adolescenții care sunt victime ale cyberbullying-ului au un risc cu 50% mai mare de gânduri suicidale comparativ cu colegii lor.

Aspecte critice ale stresului social:

• Bullying-ul tradițional și digital: Cel mai comun tip de hărțuire online este jignirea (37% din toate cazurile), iar copiii de pe YouTube sunt cei mai expuși cyberbullying-ului (79%), urmați de Snapchat (69%) și TikTok (64%) (Sursa aici)
• Presiunea includerii sociale: Dorința de acceptare în grup poate duce la comportamente riscante
• Media sociale și comparațiile: Utilizarea excesivă a rețelelor sociale este asociată cu comparații sociale crescute, impact asupra învățării și expunere la cyberbullying și conținut negativ
• Frica de respingere: Anxietatea socială poate limita participarea la activități de grup
• Conflicte între prieteni: Disputele și reconcilierea pot fi epuizante emoțional

3. Schimbări majore în viață

Copiii sunt deosebit de vulnerabili la schimbări, chiar și atunci când acestea sunt pozitive. Capacitatea lor limitată de adaptare face ca tranziția să fie o sursă majoră de stres.

Schimbări cu impact major:

• Divorțul părinților: Restructurarea familiei afectează siguranța emoțională și rutinele copilului
• Apariția unui frate: Împărțirea atenției parentale poate genera gelozie și anxietate de abandon
• Relocarea: Pierderea prietenilor, a mediului familiar și necesitatea adaptării la o nouă cultură sau limbă
• Schimbarea școlii: Adaptarea la noi colegi, profesori și sisteme educaționale
• Începerea grădiniței sau școlii: Prima separare de părinți și intrarea în mediul instituționalizat
• Schimbări în structura familială: Apariția unui nou partener al părintelui, schimbarea locuinței cu bunicii

4. Situații de criză

Evenimentele traumatice pot avea un impact devastator asupra psihicului copilului, creând stres post-traumatic și anxietăți pe termen lung.

Tipuri de situații de criză:

• Traume directe: Abuzul fizic, emoțional sau sexual
• Violența în familie: Asistarea la conflicte violente între părinți sau membri ai familiei
• Pierderi semnificative: Decesul unui părinte, bunic, prieten apropiați sau chiar a unui animal de companie iubit
• Accidente grave: Accidente auto, incendii, internări în spital
• Crize comunitare: Violența în cartier, școlă sau comunitatea locală

5. Așteptări familiale și responsabilități

Multe familii moderne pun presiune considerabilă pe copii prin așteptări înalte și responsabilități premature pentru vârstă.

Surse de presiune din familie:

• Așteptări academice nerealistice: Presiunea de a fi cel mai bun din clasă sau de a urma anumite cariere
• Supraîncărcarea programului: Activități extracurriculare multiple care lasă puțin timp pentru relaxare
• Responsabilități casnice excesive: Sarcini neadecvate vârstei sau asumarea rolurilor de adult
• Presiunea de a fi „copilul perfect”: Așteptări de comportament impecabil în orice situație
• Comparații cu frații: Favoritism evident sau comparații negative constante
• Responsabilități față de frații mai mici: Asumarea unor roluri parentale premature

6. Problemele familiale

Atmosfera din familie influențează direct starea emoțională a copilului. Chiar și problemele aparent „de adulți” îi afectează profund pe copii.

Probleme familiale cu impact major:

• Conflicte conjugale: Certurile frecvente, chiar și cele „tăcute”, sunt sesizate de copii
• Probleme financiare: Stresul economic al părinților se transmite copiilor prin tensiune și schimbări de comportament
• Boli în familie: Boala unui părinte sau bunic creează incertitudine și responsabilități suplimentare
• Probleme de dependență: Alcoolismul sau dependența de droguri a unui părinte
• Absentismul parental: Părinți care lucrează excesiv sau sunt emoțional indisponibili
• Violența domestică: Mediu toxic care afectează dezvoltarea emoțională normală

7. Autopercepția și imaginea de sine

În era rețelelor sociale și a standardelor de frumusețe din media, copiii dezvoltă complex de inferioritate și anxietăți legate de imaginea de sine încă de la vârste foarte fragede.

Aspecte ale imaginii de sine care generează stres:

• Aspectul fizic: Preocupări legate de greutate, înălțime, acnee sau alte caracteristici fizice
• Comparații cu standardele media: Influența imaginilor retușate și a standardelor nerealiste
• Abilitățile sociale: Frica de a fi considerat „ciudat” sau de a nu fi acceptat
• Performanțele academice și sportive: Legarea stimei de sine de rezultate și realizări
• Identitatea sexuală și de gen: Întrebări și confuzii normale dar stresante despre identitate
• Statutul socioeconomic: Conștientizarea diferențelor de bogăție și a impactului social
• Talentele și abilitățile: Presiunea de a excela într-un domeniu anume sau sentimentul de mediocritate

Cum recunoști semnele de stres la copilul tău?

Schimbări comportamentale

• Iritabilitate crescută sau, dimpotrivă, retragere și tăcere
• Probleme de concentrare și scăderea performanțelor școlare
• Inadaptare generală și atitudine negativă față de școală
• Conflicte cu colegii sau prietenii

Tulburări de somn

• Dificultăți în adormire
• Coșmaruri frecvente și treziri noaptea
• Plâns înainte de culcare

Modificări în alimentație

• Pierderea poftei de mâncare sau, dimpotrivă, apetit crescut
• Căutarea „mâncării de confort”
• Fluctuații în greutate

Manifestări fizice

Cercetările moderne identifică cortizolul și alți biomarkeri ca indicatori ai stresului cronic la copii. Aceștia se manifestă prin dureri de cap, dureri de stomac, greață sau alte simptome fizice fără o cauză medicală evidentă.

Schimbări emoționale

• Sensibilitate crescută și plâns frecvent
• Anxietate, îngrijorare sau sentiment de copleșire

Comportament regresiv

• Revenirea la comportamente abandonate (urinarea în pat, cererea unei suzete)
• Dorința de a fi tratat ca un copil mai mic

Izolare socială

• Evitarea interacțiunilor sociale
• Preferința pentru activități solitare

Strategii eficiente pentru gestionarea stresului la copii

1. Stabilește rutine și limite clare

O rutină predictibilă oferă copilului un sentiment de siguranță și stabilitate. Organizează programul zilnic pentru a include timp pentru teme, relaxare și joacă. Sportul este esențial – antrenează nu doar corpul, ci și mintea.

2. Promovează un stil de viață sănătos

Asigură-te că copilul:

• Doarme suficient (9-11 ore pentru vârsta școlară)
• Se hrănește echilibrat
• Face exerciții fizice regulate
• Petrece timp în aer liber

3. Învață-l tehnici de relaxare

• Respirația adâncă și exercițiile de mindfulness
• Activități creative: desen, modelajul, muzica
• Yoga sau meditație adaptată vârstei (pentru copiii mai mari)

4. Acordă prioritate jocului și divertismentului

• Timp dedicat distracției în familie
• Plimbări și excursii
• Jocuri de societate și activități împreună
• Schimbarea peisajului pentru a oferi o perspectivă nouă

5. Cultivă râsul și bucuria

Râsul eliberează endorfine și dopamină, „hormonii fericirii”, care reduc semnificativ stresul și anxietatea. Fie că vizionezi comedii, te joci sau faci glume, important este să creezi momente de bucurie autentică.

6. Comunică constant și eficient

• Încurajează copilul să împărtășească totul, mare și mic
• Ascultă fără să judeci
• Demonstrează că îl sprijini necondiționat
• Repetă constant că poate conta pe tine

7. Nu ezita să apelezi la specialiști

În situații complexe, ajutorul psihologului sau pediatrului este esențial. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (2024), unul din șapte copii (14%) cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani a experimentat o tulburare mentală, depresia, anxietatea și tulburările comportamentale fiind cele mai comune.

Perspectiva pe termen lung: să învățăm cum să gestionăm stresul!.

După cum spunea renumitul biolog Hans Selye, creatorul doctrinei stresului: „Eliberarea completă de stres înseamnă moarte.” Stresul face parte din viață, iar scopul nu este eliminarea lui completă, ci învățarea modalităților sănătoase de a-i face față.

Obiectivul tău ca părinte nu trebuie să fie protejarea copilului de orice situație stresantă – acest lucru este imposibil și contraproductiv. În schimb, concentrează-te pe:

• Dezvoltarea toleranței la stres
• Construirea abilităților de adaptare
• Crearea unei rețele de sprijin
• Învățarea identificării momentelor când are nevoie de ajutor

Fiecare copil este unic și va dezvolta propriile mecanisme de adaptare. Rolul tău este să îi oferi instrumentele necesare și să îi demonstrezi că poate conta pe sprijinul tău necondiționat în fiecare etapă a dezvoltării sale.