Zece sfaturi pe care dacă le aplici azi, îl ai și mâine lângă tine

Fii-miu încă e mic și perioada adolescenţei e încă foarte, foarte departe. Am, însă, câțiva prieteni care se confruntă cu noua eră din viața copiilor lor și ce să vă zic? Nu le e prea ușor.

Din prima opţiune, când vine vorba de orice se întâmplă în viețile copiilor lor, au ajuns cam a treia sau a patra, după prieteni şi profesori. Nu le convine, dar asta e situația momentan. I-am întrebat cum se descurcă, dacă e ok, dacă se confruntă cu crize de personalitate, probleme existenţiale, dacă mai găsesc modul de comunicare, dacă își mai recunosc copiii.

Na… știm cu toții că perioada asta a adolescenţei e cam încurcată și, curios din fire, am vrut să aflu cum se descurcă părinții din ziua de azi, că cei de pe vremea noastră cam știu cum s-au descurcat. Am trecut şi eu prin etapa asta…

Părinții ăștia cu care mă laud că sunt prieten au anticipat puțin perioada fatidică în care se află și au pus bazele unei relații solide încă din fragedă pruncie.

Mai jos las o listă cu lucruri pe care le-au făcut și care azi încă îi țin pe copiii lor conectați aproape 100% la familie. Poate vă ajută 🙂

  1. Serviți mesa împreună

Timpul petrecut în familie e mană cerească. Peste zi, fiecare e cu treaba lui. Unii cu serviciul, alții cu școala, însă, măcar o dată pe zi toată lumea se întâlnește acasă. De regulă, la cină. Eh, cina în familie ne dă ocazia să povestim, să depănăm întâmplările de peste zi, să ne conectăm unii cu ceilalți mai bine. Plus se creează o obişnuinţă frumoasă.

  1. Fără telefon sau tabletă când mâncăm sau ne jucăm

Ca să fim conectați unii cu alții 100% e bine să facem abstracţie de alte lucruri cum ar fi telefon sau tabletă, mai ales la masă. Dacă cel mic ne vede că butonăm telefonul în timp ce el ne povestește ce a făcut la școală sau în parc, își pierde interesul, are impresia că nu îl ascultăm și basta. S-a dus totul pe apa Sâmbetei. Lasă telefonul la o parte! Poți să scrii un sms și mai târziu, poți să vezi ce a mai postat X sau Y și după ce termini conversația cu copilul tău. Nu pică cerul, nu moare nimeni.

  1. Găsește-ți timp să vorbiți despre cum a fost ziua lui.

Interesul pentru tot ceea ce face copilul tău nu trebuie să dispară. Știu, și tu ești obosit. Știu, și tu ai nevoie de puțină liniște, să stai doar tu cu gândurile tale, însă, nu uita că odrasla aceea care acum descoperă lumea în adevăratul sens al cuvântului abia așteptă să îţi spună cum i-a fost ziua.

Abia aşteaptă să îţi afle părerea, abia așteaptă să îi dai poate un sfat, să îl feliciţi sau să-l corectezi. Dacă ai reușit să îi inoculezi dependenţa asta de tine, ești mare, tată! Mare de tot! Înseamnă că tu ești baza lui, înseamnă că tu ești numărul 1! Nu-l dezamăgi! Fă-ţi timp pentru el și n-ai să regreţi.

  1. Contactul fizic

Ia-l în brațe. Pupă-l! Mângâie-l! E al tău chiar dacă e mai mare. Nu te opri să faci asta niciodată. Adu-ți aminte cum nu te mai săturai de el când era mic. Atunci îl iritai de la atâta pupat. Fă-o și acum dacă încă te mai lasă. O îmbrățișare, un sărut pe frunte fac cât o mie de cuvinte! Sunt esenţa, sunt tot ce el are nevoie de la tine. Să te știe acolo, să fii cu el și pentru el indiferent de orice.

  1. Fii la curent cu tehnologia pe care el o stăpâneşte.

Tehnologia, știm cu toții că evoluează de la o zi la alta. Dacă nouă telefonul mobil ni se pare wow, lor li se pare o banalitate. Spune-i să te învețe tot ce știe. Va fi bucuros să o facă. Iar tu încearcă să ții pasul cu el. În plus e și asta o modalitate de a petrece mai mult timp împreună și îi mai dai și ocazia să se simtă super important: în sfârșit te învață și el ceva! 

  1. Petrece timp cu prietenii lui.

E bine să știi ce anturaj are. La vârsta adolescenţei, au șansa să își formeze prietenii pe viață și chiar ai vrea să știi cu cine își petrece timpul.

  1. Acceptă-i interesele.

Știu… n-ai niciun chef să auzi ce a mai făcut ultimul supererou apărut. N-ai chef poate nici să știi ce culori se mai poartă, sau câte volane trebuie să aibă o fustă. N-ai chef… dar pentru ei e important.

Și dacă îţi și spun ție lucrurile astea înseamnă că sunt super mega importante. Fii acolo! Implică-te în discuție și pleacă urechea la ceea ce le place. Sigur n-ai prefera să împărtăşească lucrurile astea cu altcineva… 

  1. Găsiți-vă un hobby comun

Ce poate fi mai fain decât să aveți o chestie a voastră? Nimic. Ieșiți împreună la alergat, la o tură cu bicicleta, la un tenis, orice. Important e să devină un ritual și MAI ALES, un ritual doar al vostru.

  1. Stai cu el până adoarme.

Ultimele cercetări în materie de parenting spun că primele trei minute după somn și primele trei minute înainte de somn sunt cele mai bune pentru a te conecta cu copilul.

Na, ce e mai mișto decât să îl vezi când s-a trezit și e tot morocănos de nu știe unde e nordul, sau să îl vezi că îți adoarme în brațe? Mie mi se pare genial. Eh, tocmai de aceea vă recomand ca seara să stați lângă ei până adorm. Mai schimbați o vorbă, mai una, alta și el adoarme liniștit. Vă știe acolo. E în siguranță.

  1. Lăsă-l să eşueze sau să aibă succes.

Când sunt mici, mici, la finalul fiecărei zile, îți vine să îi mulțumești lui Dumnezeu că nu s-a înnecat cu ceva, că nu și-a spart capul sau că nu și-a rupt nimic. Eh, când mai cresc și au stăpânire pe mișcările lor, e bine să îi lăsăm să testeste singuri tot ceea ce îi înconjoară.

Da, lăsați-i să eşueze! Așa învață! Lăsați-i să exceleze! Așa prind încredere în ei. Ceea ce e foarte important e să știe că noi, părinții lor, suntem mereu acolo să le sărim în ajutor sau suntem acolo primii să îi aplaudăm.

În perioada copilăriei noi suntem tot universul lor! Pe noi se bazează, pe noi se supără teribil că nu facem cum vor ei, pe noi ne pupă seara de noapte bună, nouă ne spun că ne iubesc.

Vor veni zile când poate nu vor mai face toate lucrurile astea atât de des. Sigur vor veni astfel de zile, dar măcar acum, când încă o fac, când simt nevoia să o facă, să îi primim cu brațele deschise. Să fim acolo pentru ei, că doar… de asta ne numim părinți.