Azi copiii bucureșteni stau din nou acasă. Nu voi mai critica decizia primarului. Mi-am expus, în alte articole, argumentele pentru care cred că închiderea școlilor ar trebui să fie ultima decizie la care să se gândească autoritățile.
Azi, vă redau discuția pe care am avut-o cu o elevă de 12 ani, în clasa a șasea, la una dintre cele mai bune școli de stat din capitală. Repet: una dintre cele mai bine cotate școli de stat din București. Comentariile, povestirile și răspunsurile ei m-au pus teribil pe gânduri.
Vorbim despre umilințe morale pe care unii profesori le aplică elevilor, despre metode antice de predare și de educare, despre tehnici prin care cadrele didactice instaurează dictatura, caută să elimine orice urmă de ieșire din tipare ale elevilor și să niveleze orice asperitate a copiilor, pe care, în alte țări, alți profesori le stimulează.
Nu toți profesorii sunt așa. Și chiar eleva respectivă recunoaște că are cadre didactice pe care de abia le așteaptă să vină la ore. Deci speranță există!
Iar speranța asta, cred eu, există și prin preadolescenții ăștia care nu au nici cea mai mică intenție să se supună dictaturii. Da, copii ca eleva aceasta se răzvrătesc împotriva unor nedreptăți evidente, comentează, îi dau replica respectivului cadru didactic.
Unii îi vor considera obraznici. Probabil că, uneori, chiar sunt. Dar eu cred cu tărie că această răzvrătire este, în mare parte, benefică. Până la marile reforme educaționale pe care le așteptăm cu toții, până la salarii decente pentru profesori, până la toate aceste schimbări majore, cred că un pas înainte este chiar mentalitatea noilor elevi.
Acea mentalitate prin care cei mici își cer drepturile, cer respect de la profesor, în măsura în care și ei îl oferă, cer ca profesorul să nu se mai considere zeu și să coboare de la catedră, în mijlocul lor.
Cer ca profesorul să vină de drag la școală, să-și facă meseria cu bucurie și, mai ales, cu profesionalism. Cer cadrelor didactice să găsească metode noi, să se upgradeze permanent, să facă în așa fel încât elevii să învețe de plăcere materia ce li se predă.
Pentru că, poate paradoxal, sunt elevi care vin la școală nu pentru că trebuie, ci pentru că sunt conștienți că au nevoie de educație ca să reușească în viață. Încă mai sunt astfel de elevi. Iar, pentru aceștia, mulți, puțini, profesorii trebuie să se modernizeze.
Gata! Mi-am spus oful. Vă redau mai jos cuvintele elevei M. Clasa a șasea în una dintre cele mai bune școli de stat din București.
Pe alocuri, sunt istorisiri teribile. Citiți-le! Și reflectați. Și cereți mai mult de la profesorii care vă instruiesc copiii.
Despre profa de Mate
Eleva M. și-a scos o sticlă de apă din ghiozdan și a băut din ea, timpul orei.
-Îți fac mustrare, îți scad și nota la purtare în Consiliu și îi spun și dirigintei ce faci tu!- o amenință cadrul didactic.
-Doamna, dar ce am făcut? Am băut niște apă! Nu am voie?
-La ora mea nu se bea apă.
-Doamna, dar în pauză, în Cancelarie, dvs nu ați băut apă?
-Ba da, și parcă mi s-a făcut sete și acum.
Profesoara și-a luat paharul și a început să bea în fața elevilor. M. se uita la ea și nu s-a putut abține:
-Știți, dacă eu nu am voie, ar fi corect să nu beți nici dvs!
-Gata! Îți fac două mustrări, îți dau și 4 la ora mea, nu, mai bine 3, ca să nu treci clasa! a închis discuția profesoara.
*****
O altă situație: ora de Română.
Profesorul își aduce energizant și cafea. Toți elevii sar.
-Avem și noi voie să bem apă?
-Nu, că la ora mea nu se bea apă. Udați caietele!
****
M: Profa de Muzică mă pune să scriu eu în locul ei la tablă, pentru că este bătrână. Dar e mișto, că-mi dă 10 pentru asta!
****
M: Mulți dintre profesori favorizează și nu-mi place asta. Doamna de română, de exemplu, dădeam test, s-a dus la o fată: „Hai să te ajut, că uite ai greșit acolo!”. M-am uitat lung la ea și i-am cerut să mă ajute și pe mine. Și îmi zice „Ai greșit undeva!”, așa în general. Pe când colegei i-a arătat exact!
****
M: Noi suntem una dintre cele mai bune clase din școală. Suntem clasă de top. Toți suntem tupeiști, ne cerem drepturile! Toți. Toți vrem corectitudine și decență din partea profesorilor!
****
Eu: E vreun profesor care vă place?
M: Da, domnul de Istorie. Pentru că ne înțelegem super bine. În primul rând, el nu urlă la noi. Deloc. Se implică. Azi avem prima oră Istorie. Și toți îl așteptăm cu nerăbdare. Ceilalți țipă. Se uită urât la noi și țipă.
****
Eu: De ce mergi la școală?
M: Ca să învăț.
Eu: De ce să înveți?
M: Pentru că îți trebuie toate lucrurile astea în viață.
Eu: Ești sigură de asta?
M: Da, îți folosesc și istoria și geografia, matematica, româna.
EU: Ce faci cu materiile astea la care nu-ți plac profesorii?
M: Asta e, trebuie să înveți, că altfel îți dau notă mică. Și tot tu ești cel dezavantajat.
Eu: Dar tu înveți pentru note?
M: Și pentru note și pentru mine. Important este să-ți rămână ceva în cap!