Frumos în Turcia. Frumoase și pozele de pe social- media. Păi, na, te lauzi, zâmbești, ești în al nouălea cer. Scoți pieptul la înaintare, bagi privirea de James Bond, să crape lumea de invidie.
Băi, dar nu-i chiar așa. Ba chiar e cu dureri mari.
Vacanța asta e plănuită de prin Martie. Pe vremea când eram sătui de vreme urâtă, când stăteam doar prin casă și ne era milă de copiii noștri, bieții de ei cât sunt de triști. Așa că am zis să le luăm o vacanță special pentru ei. La un hotel șmecher, cu sute de chestii care să-i distreze, cu aqua park, cu bâlci cu tiribombe, cu spectacole, ceva complet, meniu cu de toate.
Băi, și chiar e super tare aici! Pentru ei.
Nu și pentru mine, însă.
Să o luăm pe rând.
Prima zi. Sophia, 10 ani, direct la toboganele cu apă. Alea mari de tot. 30 de metri înălțime. Mno, scria pe panou, pentru copii de peste 12 ani. Nasol. Dar stai așa. Dacă are peste 1.30 m înălțime, merge. Dar cu un adult. Are 1.35.
Nevastă-mea s-a scos repede: Eu am și rău de înălțime și nici nu știu să înot!
Bravo, fata mea! Am rezolvat-o! Deci cine se dă cu zuza? Tac-su, logic.
Și dă-te, Dane, de mi-a venit stomacul în gură, inima mi-a stat de câteva ori și am mai făcut și febră musculară, că am cărat un colac după mine 110 trepte, de vreo 20 de ori. Păi ce credeați că făceam între coborâri? Urcam trepte și le număram, ce puteam să fac?!
Chiar nu pricep de unde au atâta energie copiii ăștia. Eu gâfâiam deja pe la a cincea urcare și aveam limba scoasă ca a unui câine în deșert și ea nimic. Hai, tati, mai repede!
Unde mai pui că au fost niște tobogane pe care nu m-aș fi dat nici dacă săreai spre mine cu câteva mii de euro cadou. Dar pentru copii…
Pe insta a fost, însă, frumos.
View this post on Instagram
Credeți că ală micu’ s-a lăsat mai prejos? Păi cum? A fost el timid vreo două zile, de am zis că va sta doar pe uscat, dar și când și-a făcut curaj…
Dan Christian, 2.5 ani. Nici prea mare să se dea singur pe tobogane, nici prea mic ca să stea la țâța maică-sii.
Deci, am luat cu asalt și zona creată pentru ăștia mai mici.
Maică-sa iar s-a scos: Îmi stric părul, că pică apă de peste tot, mă ud, e nașpa!
Mda, deci cine să se dea și cu piticul? Tac-su!
Dă-te, Dane, și cu ăsta!
Hai că n-avea cum să fie nasol! Tobogane joase, nimic amețitor.
Așa a fost, dar cine să se gândească la faptul că presiunea apei de pe tobogane nu e prea mare, ca să nu-i sperie pe cei mici, dar tocmai din cauza asta, ar putea să blocheze un adult de 90 de kile fix în mijlocul toboganului?
Mda, exact asta am pățit. Tobogan acoperit, întuneric beznă, eu cu puradelul în brațe, blocat la jumătatea lui. Ia-o pe asta!
Hai, cu calm, n-o fi chiar așa de negru totul. Cu o mână țineam copilul să nu-mi alunece din brațe, cu alta mă împingeam pe mine. Greu la vale, când nu aluneci. Și, în tot timpul ăsta, îi povesteam că suntem în expediție, că e normal să fie întuneric. Mama mă-sii, că nu se mai termina tunelul!
Am ieșit până la urmă. Nu ne mai dăm pe ăla ever. Lasă că te dă tata doar pe cele mai mici!
Și aici mi s-a întâmplat cea mai nasoală chestie, jur! Râd de situație și plâng de durere!
Îl urc pe tobogan și zic să-l împing ușor. Băi, dar dau cu nasul de o bară de mă umplu de sânge. Serios, foarte serios de data asta.
Era o bară pe la un metru înălțime, specială pentru ăștia micii. Dar eu, la 1.90, ca un elefant în cuibul furnicilor, aplecându-mă după prichindelul meu, n-am remarcat-o.
Măi, și am dat în ea cu tot elanul meu. Mi-au sărit ochelarii de soare în toate direcțiile, prăpăd am făcut. Și sângele pe nas cascadă.
Cu o mână am dat ușor drumul copilului pe tobogan, iar cu cealaltă m-am ținut de nas.
Am evacuat repede toboganele, m-a consultat și-un salvamar, am oprit sângerarea, m-am spălat.
Acum sunt pe pastile anti-durere, pentru că doare al naibii. Am și un zbenghi de toată frumusețea fix acolo unde stau ochelarii de soare. Deci nu îl veți vedea căci pe social- media totul e frumos.
Dar copiii sunt fericiți.
Seara, la bâlci. Amândoi trag de mine. Nevasta bagă textele, stă pe margine și face poze. E frumos, pe insta!
Tiribombe, mașinuțe, trenulețe, bine de tot pentru copii. M-am lovit și la spate puțin, într-o chestie în care n-avea cum să încapă unul ca mine niciodată. Am încăput eu. Pentru copii… doar nu era să-l las să plângă că nu-l dă tati în omidă! Mama ei de omidă!
Aaa! Ajunși în cameră, la duș, am descoperit că am un deget la piciorul stâng vânăt rău de tot. Jur! Nu știu când și-a schimbat și ăsta culoarea. Dar nu mă doare.
Ne trezim la 8.00 zilnic. E bine. Chiar târziu aș putea spune. La 22.00 ne băgăm la somn. Că deh… copiii. Acum sunt pe balcon. Scriu. Soața îl adoarme pe ăsta micu’. La câteva sute de metri distanță e mare petrecere, cu lasere, housăreală, gălăgie. Cei de la hotel se străduiesc. Dar e puțină lume, că mai toți sunt ca noi, la zece în pat.
Mai avem patru zile din vacanță, un mega aqua park de vizitat, un fel de Disneyland turcesc, și multe alte chestii pe care încă nu le-am încercat în resortul nostru.
Sper să supraviețuiesc. SOS!
Dacă scap viu din vacanța asta, jur că n-o să-mi mai fie milă de copii în Martie și că nici nu mă voi mai zgârci la florile de început de an școlar! Nu… că prea multe blesteme m-au ajuns!